100 de ani de la nașterea coregrafului și balerinului Oleg Danovski
https://www.ziarulmetropolis.ro/100-de-ani-de-la-nasterea-coregrafului-si-balerinului-oleg-danovski/

„Dansul este o sculptură cinetică, pentru că trupul balerinului adună în el toată tensiunea mişcării. Artistul coregraf este un compozitor al vieţii în mişcare .” – Maestrul Oleg Danovski. În urmă cu un secol, într-o zi de 9 februarie (1917) se năştea, în localitatea Vosnesensk din Ucraina, coregraful şi balerinul Oleg Danovski.

Un articol de Petre Ivan|9 februarie 2017

Oleg Danovski a făcut primii pași în balet la vârsta de 13 ani, la Cernăuți.  Ajuns la București, a urmat lecții de balet cu Floria Capsali, care i-a remarcat talentul.

În casă, ca și la școală sau teatru, eram în mijlocul preocupărilor și al unei atmosfere culturale deosebite. – Oleg Danovski, in ”Dirijorul de lebede. Întâlniri cu Oleg Danovski” (Editura Muzicală, București, 1989).

oleg danovskiAflă dintr-un ziar că la ”Cărăbuș” se făcea un concurs pentru completarea corpului de figuranți și devine astfel figurant în vestita trupă condusă de Constantin Tănase, care avea să-i marcheze începuturile artistice.

În 1932 debutează ca balerin la Grădina ”Cărăbuș”, apoi, prin anii 1932-1933, ajunge la compania ”Alhambra”, atras fiind de spectacolele de aici.

Devine prim-balerin, apoi maestru de balet al ansamblului de balet de la ”Alhambra”, Nicolae Vlădoianu, directorul companiei Alhambra, numindu-l ”sfinxul slav”.

La începutul anilor ’40 încearcă o serie de colaborări, inclusiv cu baletul Operei.

Simțeam că venise momentul unor mari și consistente desfășurări coregrafice. Și estimam acest lucru atât ca balerin cât și ca maestru coregraf. Singurul loc în care mă puteam împlini era scena Operei. – Oleg Danovski

Motivul principal pentru care părăsește teatrul de revistă orientându-se spre baletul clasic a fost, după cum el însuși declară, ”afirmarea unei școli, cea a Operei, unde Floria Capsali a atras, încă de la început, valorile pe care le formase de-a lungul anilor”.

Una dintre primele sale montări de proporții a fost ”Lakmé” de Léo Delibes. În 1949 are loc premiera baletului ”Harap Alb”, realizat de Oleg Danovski.

La 7 noiembrie 1957 a avut loc un eveniment în lumea baletului clasic românesc, anume premiera la Teatrul de Operă și Balet din București a spectacolului ”Lacul lebedelor”, în patru acte, regia aparținându-i maestrului Oleg Danovski.

Rolul principal Odette/Odille a fost interpretat de celebra balerină Irinel Liciu. Această montarea a spectacolului ”Lacul lebedelor” a fost apreciată în numeroase turnee drept una dintre cele mai bune din lume.oleg danovski

În 1978, s-a întâlnit cu directorul Teatrului de Revistă „Fantasio” din Constanța, Aurel Manolache, care i-a propus o colaborare. Astfel, Oleg Danovski, care mai colaborase cu acest teatru, a înființat aici un ansamblu de balet — Ansamblul de balet contemporan și clasic ”Fantasio”, ca formație artistică profesionistă, distinctă.

Oleg Danovski s-a afirmat pe toate marile scene ale lumii, precum Teatrul Balșoi, Opera din Milano sau Metropolitan Opera din New York.

A făcut parte, totodată, din numeroase jurii internaționale la concursuri de balet clasic. A primit titlul de Artist Emerit al Artei, a fost decorat cu ”Meritul cultural” și i-au fost decernate, de-a lungul timpului, numeroase alte medalii, distincții și diplome.

Ultimul spectacol al lui Oleg Danovski a fost ”Crăiasa zăpezilor”, la montarea căruia a lucrat deși era grav bolnav. Celebrul coregraf a murit la 21 octombrie 1996. Teatrul Național de Operă și Balet din Constanța îi poartă numele.

Anul acesta, pe 6 mai, maestrul Oleg Danovski va fi omagiat de teatrul care îi poartă numele printr-o Gală Extraordinară de Balet. (sursa: agerpres.ro)

Foto: Oleg Danovski – facebook

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.