Diana Cavallioti: „Avem nevoie să ne vindecăm de ură!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/100323-2/

Dinamica actriţă Diana Cavallioti este o jurnalistă incomodă în noul film scris şi regizat de Dan Chişu. „5 minute” e inspirat din fapte reale, şi îi are în distribuţie şi pe Adrian Titieni, Mihai Călin, Elvira Deatcu şi Emanuel Pârvu.

Un articol de Cristina Enescu Aky|26 februarie 2020

Filmul va intra în cinematografe din 27 martie, și a avut premiera mondială în cadrul competiției pentru a 35-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, la categoria Cel mai bun regizor. Povestea este o ficțiune inspirată din fapte reale, anume din incidentul homofob petrecut la cinematograful Muzeul Țăranului din București, unde la proiecția unui film despre un cuplu format din două femei unii spectatori au întrerupt proiecția cu un protest la adresa comunității LGBTQ. Situația a escaladat atunci, ulterior jandarmeria fiind acuzată că nu a intervenit eficient pentru stingerea conflictului, ceea ce ar fi dus la rănirea unui tânăr și ajungerea lui la spital.

În film, îndrăzneața reporteriță interpretată de Diana Cavallioti începe o investigație asupra evenimentului și a acțiunii jandarmilor, centrându-se pe cel care i-a coordonat la intervenție (personaj interpretat de Mihai Călin). Cercetarea ei scoate la iveală lucruri nu ușor de digerat despre obsesiile, fobiile și frământările societății românești contemporane. „5 minute” este primul film al Dianei Cavallioti după succesul peliculei „Ana mon amour” din 2017, în regia Călin Peter Netzer, film ce a primit Ursul de argint pentru cel mai bun montaj la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Pentru rolul din acel film, actrița a primit Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal (2018).

Am vorbit cu Diana Cavallioti despre producția „5 minute” și ce anume arată acest film despre România de astăzi, care (după cum vedem chiar în ultimele luni și săptămâni) are resurse nebănuite de ură față de cei care sunt diferiți de normele majorității.

„Povestea filmului s-a născut din intenția de a aprofunda concepte precum adevărul, obiectivitatea și căutarea” spunea Dan Chișu. Pentru tine, despre ce este acest film?

Despre frica oamenilor de a fi judecați și condamnați de societate. Despre societatea bolnavă în care trăim. Despre luptele personale ale fiecăruia dintre noi și disperarea de a obține aprecierea celorlalți. Da, cred că e un film despre frică, cel mai nealterat sentiment din toate cele care există.

Titlul românesc este „5 minute”, dar cel în engleză e „5 Minutes Too Late” („5 minute prea târziu”). Pentru ce anume e „prea târziu”?

Cei optimiști ar spune că nu e niciodată prea târziu, dar dacă 5 minute pot face diferența între viață și moarte atunci e prea târziu. În film e vorba despre multe alte „5 minute” care pot face diferența. Sincer, cred că e unul dintre cele mai bine alese titluri de film. Cuprinde esența întâlnirilor dintre oameni, și cum ne raportăm la timpul prezent.

Ce te-a atras la scenariu și cum a fost experiența de a lucra la acest film, atât din perspectiva subiectului „controversat” cât și a distribuției și a regizorului?

În primul rând mi-a plăcut foarte mult cum e scris/ conturat personajul meu, …. Mi-a plăcut cum lui Dan (Chișu) nu i-a fost frică să mă lase să merg înspre o zonă „clișeistică” (clișeul, acest mare dușman al operelor de artă) în care am crezut de la bun început. Mi-a plăcut povestea, care a devenit prin acest film mai mult decât o poveste. E un subiect de discuție de care societatea noastră are nevoie, fie că vrem sau nu să acceptăm acest lucru.

Ce ți-a plăcut la lucrul cu colegii din distribuție (printre care nume cunoscute precum Adrian Titieni, Elvira Deatcu, Mihai Călin, Emanuel Pârvu și alții)?

Sunt foarte bucuroasă ca am întâlnit-o pe Elvira Deatcu, sunt bucuroasă că i-am reîntâlnit și pe ceilalți la lucru, unde m-am simțit extraordinar. Și e foarte frumos atunci când cei pe care îi apreciezi ajung să îți depășească așteptările.

Cum e să lucrezi cu Dan Chișu în dublă ipostază de scenarist și regizor?

E relaxant să nu ai două cenzuri pe platou. Una și buna. Dan Chișu, am mai zis, e un regizor extrem de deschis, și iți dă încredere permanent că ești pe calea cea bună. Nu știu cum a fost pentru scenaristul Dan să lucreze cu regizorul Chișu, dar în ceea ce mă privește am avut parte doar de avantaje.

Mihai Călin, Dan Chișu și Diana Cavallioti la filmările producției „5 minute”

În acest moment al vieții tale, după niște ani de teatru și film aproape în paralel, ce relație ai cu aceste două zone de interpretare?

Experiența e cel mai de preț lucru pe care îl poți avea și pe care te poți baza oricând. Nimeni nu te poate învăța ce înveți cel mai bine singur: încercând, muncind, greșind, luând-o de la capăt când ai făcut totul praf. Faptul că am avut parte de ambele experiențe (unde as adăuga și televiziunea, care e altă mâncare de pește), m-a ajutat să îmi exersez și chiar să descopăr noi mijloace de expresie.

Din perspectiva mentalităților și a problemelor pe care le abordează „5 minute”, care crezi că este o trăsătură principală a societății românești de care avem nevoie să ne vindecăm cât mai curând?

De ură! Avem nevoie să nu mai aruncăm atâta venin și răutate la orice pas, să nu mai comparăm, să nu ne mai instigăm unii pe ceilalți. Ne lăudăm cu poporul creștin care suntem, dar binele aproapelui e doar un concept care nu pare să mai însemne nimic. Avem nevoie să dăruim iubire gratuit, fără să așteptăm ceva în schimb, și atunci multe lucruri se vor „vindeca”.

Câțiva dintre actorii din acest film ți-au fost colegi și pe scenă. Ce povești prezinți acum publicului de teatru?

Pe scenă m-am întâlnit cu Emanuel Pârvu acum ceva ani buni la Teatrul Metropolis, piesa nu se mai joacă însă, dar cu Mihai Calin joc în „Ținutul din Miezul Verii” la Teatrul Mic. Dacă nu ați văzut încă aceasta piesa, e momentul să veniți. Tot la Teatrul Mic vă aștept la “Legături Primejdioase” în regia lui Cristi Juncu. Prin țară vin cu “Gaițele” în regia lui Gelu Colceag, piesă ce le are în distribuție pe Maia Morgenstern, Carmen Tănase și Virginia Rogin, și cu spectacolul “Un bărbat pentru Sara” în regia lui Claudiu Goga, cu Emilia Popescu, Andreea Vasile și Andi Vasluianu.

În concluzie: de ce merită „5 minute” să fie văzut, chiar și (sau poate mai ales?..) de către publicul cu opinii tradiționaliste?

În primul rând pentru că e un film bun. Mai departe, cine e pregătit să înțeleagă ceva o să iasă câștigător, dar nu aș vrea să fie ăsta pariul acestui film. M-aș bucura însă dacă ar fi unul dintre acele filme care să îl facă pe spectatorul român să intre mai des în sala de cinema pentru „un film românesc”.

 



19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.