11 nominalizări pentru „Tărâmul binecuvântat”, la British Independent Film Awards (BIFA)
https://www.ziarulmetropolis.ro/11-nominalizari-pentru-taramul-binecuvantat-la-british-independent-film-awards-bifa/

Actorul român Alec Secăreanu, nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol principal la premiile BIFA, în Marea Britanie, pentru prestaţia din „Tărâmul binecuvântat” / „God’s Own Country”.

Un articol de Liliana Matei|4 noiembrie 2017

Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country, multipremiatul film britanic în care actorul român Alec Secăreanu joacă unul dintre cele două roluri principale, a fost nominalizat la British Independent Film Awards, cele mai importante premii ale industriei independente de film din Marea Britanie.

11 nominalizări la 10 categorii, printre care și cea pentru Cel mai bun actor, unde Alec Secăreanu concurează alături de Jamie Bell (Liverpool), Josh O’Connor (partenerul lui Alec în God’s Own Country), Johnny Harris (Jaebone) și Paddy Considine (Journeyman).

Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country a mai fost nominalizat la categoriile: Cel mai bun film idependent, Cel mai bun scenariu (Francis Lee), Cea mai bună regie (Francis Lee), Cel mai bun actor în rol secundar (Ian Hart), Premiul pentru cel mai bun regizor la debut, Cel mai bun scenariu de debut, Cea mai bună producție, Cel mai bun casting, Cel mai bun sunet.

Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country este unul dintre cele mai discutate și premiate filme ale anului 2017 și va fi lansat în România pe 17 noiembrie. Lansat în Marea Britanie la începutul lunii septembrie unde a fost considerat „unul dintre cele mai promițătoare debuturi britanice din ultimii ani” (Sight&Sound) și în SUA la finalul săptămânii trecute, filmul a cucerit în egală măsură publicul și presa internațională, înregistrând succese de box office și cronici elogiante.

Comparat în presa internațională cu Brokeback Mountain, Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country spune povestea de dragoste emoționantă, dar lipsită de sentimentalisme, dintre un tânărul fermier britanic Johnny Saxby (Josh O’Connor) și muncitorul român Gheorghe (Alec Secăreanu). Johnny îşi îneacă frustrările zilnice cu beţii straşnice şi sex la întâmplare, la ferma părinților săi din Yorkshire. Până într-o zi, când la fermă își face apariţia un zilier român, venit pentru sezonul mieilor. Între cei doi se dezvoltă o relaţie intensă ce-l aruncă pe Johnny pe un nou drum.

Detalii pe pagina de Facebook a filmului.

Lansat și premiat la Sundance Film Festival, God’s Own Country a devenit în scurt timp unul dintre cele mai discutate filme în presa internațională anul acesta – lucru datorat atât tematicii LGBT, cât și numărului impresionant de festivaluri unde a fost selectat și premiat: Directing Award la Sundance Film Festival, Männer Jury Award la Berlinale, Best British Feature Film la Edinburgh International Film Festival, Special Jury Award la TIFF Cluj, Audience Award la Frameline San Francisco International LGBTQ Film Festival., Ziarul metropolis,

Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country va fi distribuit în cinematografele din România de Bad Unicorn. Este al doilea film european distribuit de Bad Unicorn, după succesul de peste 15,000 de spectatori înregistrat de filmul câștigător al Ursului de Aur la Berlinale, Despre trup și suflet / On Body and Soul.

28
/02
/23

„Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”, festivalul dedicat cinematografiei italiene, revine în această primăvară cu a doua ediție, care va avea loc la București, Cluj-Napoca și Timișoara.

23
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială la Berlinale, filmul hibrid "Între revoluţii" (2023), de Vlad Petri, aduce împreună arhive din România şi Iran din perioada 1978-1990 şi imaginează un schimb de scrisori între două prietene din cele două ţări în acei ani.

17
/02
/23

Noile producții ale lui Lars Von Trier și Fatih Akin, filmele care au câștigat marile premii la festivalurile de la Veneția sau Locarno, dar și mult așteptatul Tár, cu Cate Blanchett în rolul principal, vor face parte din programul celei de a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj-Napoca).

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.