115 ani de la moartea pictorului Paul Gauguin
https://www.ziarulmetropolis.ro/115-ani-de-la-moartea-pictorului-paul-gauguin/

Se împlinesc, astăzi, 115 ani de la moartea unuia dintre cei mai talentaţi, influenţi şi interesanţi artişti ai secolului al XIX-lea. În primăvara anului 2015, tabloul său “Nafea Faa Ipoipo?” („Când te vei căsători?”), realizat în anul 1892, devenea cea mai scumpă operă de artă din istorie, după ce era achiziţionat pentru suma de 300 de milioane de dolari. Recordul lui Gauguin a rezistat doar un an şi jumătate, până în noiembrie 2017, când “Salvator Mundi”, pictura atribuită lui Leonardo da Vinci, era cumpărată cu 450,3 milioane de dolari.

Un articol de Petre Ivan|8 mai 2018

Clasificat ca artist post-impresionist, sintetizator şi simbolist, Paul Gauguin (Eugene Henri Paul Gauguin) este cunoscut astăzi pentru relaţia sa creativă turbulentă cu colegul său artist Vincent van Gogh şi pentru exilul său auto-impus în Tahiti.

În căutarea vieţii într-un mediu sălbatic, Gauguin a călătorit mai departe decât orice alt artist din zonele urbane în urmărirea acestui scop, devenimd astfel o figură romantică, întruchiparea unui artist ca un rebel împotriva societăţii.

Paul Gauguin s-a născut la Paris, la 7 iunie 1848, şi a fost fiul lui Clovis Gauguin, un editor republican, şi al soţiei acestuia, Aline Marie Chazal. În 1849, activităţile politice ale tatălui său au forţat familia să plece în exil în Peru, unde tatăl său a murit pe drum. Familia sa a stat în Lima timp de patru ani înainte de a se întoarce în Franţa în 1855. Familia Gauguin avea la origini colonişti spanioli, care s-au aşezat în America de Sud.

În 1865, Paul a devenit marinar, petrecându-şi următorii trei ani călătorind între Franţa şi America de Sud, precum şi în jurul lumii. În 1868, Paul s-a înrolat în forţele flotei militare franceze, dar renunţă după încheierea Războiului franco-prusac. Şi-a luat o slujbă de agent de bursă la Paris.

Primele desene realizate de Gauguin datează din 1871. În timp ce lucra la bursă, l-a întâlnit şi s-a împrietenit cu Claude-Emile Schuffenecker, un funcţionar, care împărtăşea interesul lui Paul pentru pictură, începând amândoi să studieze pictura la Academia Colarossi.

În 1873, Gauguin s-a căsătorit cu daneza Mette Sophie Gad, cu care a avut cinci copii. În 1874, Gauguin l-a întâlnit pe Pissaro, care l-a introdus în cercul artiştilor impresionişti. Afacerile sale prospere de la bursă i-au adus venituri confortabile, cu care artistul şi-a cumpărat numeroase picturi semnate de artiştii impresionişti, formând o aparte colecţie personală.

Debutul său în cadrul unui Salon expoziţional a avut loc în 1876. Gauguin a expus picturi şi sculpturi alături de artişti impresionişti şi independenţi în expoziţiile din 1879, 1880 şi 1882. Lucrările din această perioadă sunt apropiate de impresionism. La început, artistul a fost influenţat de Pissaro, şi mai târziu de Cezanne. Dar, încetul cu încetul, Gauguin s-a rupt de impresionism, adoptând un stil mult mai îndrăzneţ – simplificări radicale ale desenelor, culori pure, luminoase, caracterul ornamental al compoziţiei şi o deliberată planitate a picturilor, dezvoltând un stil care s-a numit ”simbolism sintetic”.

În 1883, Gauguin a părăsit bursa şi totodată a rupt existenţa burgheză tihnită şi confortabilă. Dacă la început n-a vrut să decât să se consacre exclusiv unei activităţi pe care o practicase până atunci doar ca ”amator”, câţiva ani mai târziu visează ”să ducă viaţa unui sălbatic”, să capete noi puteri ”departe de toţi oamenii”, potrivit volumului „Istoria ilustrată a picturii” (1968). Bretania, Panama şi Martinica, Tahiti, insula Dominique din arhipelagul Marchizelor, sunt etapele fugii sale din faţa civilizaţiei şi a mizeriei.

În 1885, şi-a lăsat familia la Copenhaga, reîntorcându-se la Paris. Între 1886-1888 a lucrat în Bretania, alături de Emile Bernard, Laval şi Meyer de Haan, realizând câteva dintre cele mai expresive lucrări ale sale, precum: ”Breton Girls Dancing”, ”Pont-Aven” (1888), ”The Yellow Christ” (1889), ”Vision after the Sermon”, ”Jacob Wrestling with the Angel” (1888).

În 1888, l-a întâlnit pe Vincent van Gogh, cu care a pictat la Arles. Dezamăgit de impresionism, el încearcă sentimentul că modul tradiţional de pictură european a devenit prea imitativ şi lipsit de profunzime simbolică. Prin contrast, arta africană şi asiatică îi apărea plină de simbolism mistic şi vitalitate. De la impresionişti nu mai păstrează decât paleta, şi nu folosind-o pentru restabilirea efectelor de lumină, ci pentru a-şi exprima sentimentele, gândurile, potrivit volumului „Istoria ilustrată a picturii” (1968).

În 1891, Gauguin, frustrat de lipsa de recunoaştere a conaţionalilor săi, a plecat spre tropice, încercând să scape de civilizaţia europeană şi de ”tot ce este artificial şi convenţional”. Ajunge în Tahiti, unde începe să scrie cartea autobiografică ”Noa Noa”, care a fost publicată în 1897. A trimis multe lucrări la Paris, chiar dacă era grav bolnav, unde s-a întors, după doi ani. În 1894, şi-a luat rămas bun de la Copenhaga, iar în 1895 a plecat în Tahiti pentru a doua oară.

Doborât de boală, depresie şi probleme financiare, în 1898, a avut o tentativă de sinucidere. Cu toate acestea, Gauguin a realizat numeroase capodopere, reprezentative, precum ”D’ou venons nous? Que sommes-nous? Ou allons-nous?” (”De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?”, 1897) şi ”Gold of Their Bodies” (”Aurul corpurilor lor”, 1901).

În 1900, după un contract cu Vollard, un comerciant parizian, situaţia sa financiară s-a îmbunătăţit, însă sănătatea sa era ireversibil afectată. În 1901, s-a mutat din Tahiti la Atuona, Insulele Marchize, unde culorile folosite de artist au devenit abundente, realizând picturi în care a folosit rozul şi movul – ”Horsemen on the Beach” (1902) şi ”The Call” (1902).

S-a stins din viaţă la 8 mai 1903. Popularitatea şi cererea pentru lucrările semnate de Gauguin au crescut la scurt timp după moartea acestuia.

Foto: Paul Gauguin – facebook

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.