La 20 aprilie 2008, aşadar în urmă cu 12 ani, se săvârşea, în oraşul Paris, Monica Lovinescu, fiica lui Eugen Lovinescu şi voce importantă a Exilului românesc în anii comunismului.
Un articol de Andrei Crăciun|21 aprilie 2020
Ca să ne aducem aminte cine a fost și ce a făcut Monica Lovinescu ne-am întors la Jurnalul ei, publicat la editura Humanitas. Din care am ales câteva fragmente.
Marți, 15 ianuarie 1985
Frig inimaginabil (minus 14 grade), cum n-a mai fost la Paris de un secol. Urc scările anevoie și-mi închipui imediat că am ceva la inimă.
Duminică , 10 februarie 1985
Revăzut seara Danton al lui Wajda, de data asta la televiziune. Să fie ecranul mic, în care masivitatea transpirată a trupurilor nu se instalează cum trebuie și amenințarea ghilotinei pare atenuată o dată cu ei? Nu mai resimt șocul de prima oară. Sau poate că șocul provenea și din imaginile terorii comuniste contemporane Wajda le proiecta – pentru prima oară pe ecran – prin mijlocirea Revoluției Franceze? Și la care acum mă așteptam?
Joi, 7 martie 1985
Paul Everac, de care mi-am bătut joc cu veselie recent, îmi răspunde în Flacăra, ordinar cum știe el, sub titlul O babă la uluci. Dac-aș vrea să intru în polemică (mă ferească Dumnezeu!), i-aș răspunde Un moșneag la uluci. Inconștientul, n-are decât vreo trei-patru luni mai puțin ca mine. Dar dacă nu dispune de alte argumente, ia și el ce-i mai la îndemână.
Joi, 30 mai 1985
Seara la ora 6, în fața Ambasadei, pentru manifestația Tudoran (n.r. – scriitorul Dorin Tudoran, aflat în greva foamei la București, unde autoritățile comuniste refuzau să-i elibereze pașaportul). Suntem cam aceiași: vreo douăzeci și cinci în tot. Îl pun pe Matei în mijlocul grupului să înregistreze sloganurile strigate și fac pe șeful de orchestră.
Sâmbătă, 6 iulie 1985
Telefon de la Noica. I-a sosit fiica de la Londra. Are cam tot atât de puțini bani ca și el. A consolat-o amintindu-i ce spunea Socrate: Mă uit în jur să văd ce nu-mi trebuie.
Vineri, 14 martie 1986
Telefonează Dorin Tudoran din America și, tot grăbindu-mă să nu-l coste prea mult, nici nu știu dacă sfaturile pe care i le dau sunt cele bune.
Joi, 26 iunie 1986
Ieri, telefoane interminabile cu Goma, care vrea să recomande cartea lui Pleșu Pitoresc și melancolie la Albin Michel (n.r. – editură pariziană). I-o dau lui Cristovici pentru un referat, telefonez lui Bernea să-i transmită mesajul lui Pleșu, ca la rândul lui să-i trmită vărului lui Liiceanu o împuternicire.
Vineri, 2 ianuarie 1987
Telefon Cioran. Îmi amintește că el e cel care ne-a pus în gardă pe noi și pe Mircea (n.r. – Mircea Eliade) împotriva lui Marino.
Sâmbătă, 17 ianuarie 1987
Telefon de la Sonia Larian. Raicu și cu ea n-au îndrăznit să ne spună din prima zi că vor să rămână, ca să nu ne… supărăm!! Sau așa ceva. Luăm rendez-vous cu ei pe miercuri, să discutăm împreună ce să pună la motivele pentru care cer azil politic.
Duminică, 24 aprilie 1988
După ce votăm (pentru Chirac) stăm seara până târziu la televiziune: toate șansele celui de-al doilea tur sunt pentru Mitterand. Când mă gândesc că va reveni cohorta lui de socialiști (chiar într-un guvern de centru stânga), îmi spun că nu vom scăpa niciodată de socialism.
Duminică, 20 noiembrie 1988
Seara, emisiune la televiziune consacrată lui Eugen (n.r. – Ionescu, dramaturgul), excepțional de în formă după anul prin care a trecut.
Miercuri, 30 noiembrie 1988
După-amiază, Abăluță cu ce-a mai rămas din noul său volum de versuri, după cenzuri. Și el și-a găsit editor de poezie, și el vrea să se lanseze în Occident. Dar cu decență.
Ne povestește – și dacă e adevărat, pare senzațional – cum țăranii din satele sistematizate refuză să se mute la bloc și, ca să-i aducă la muncă pe câmp, șeful cooperativei sau primarul se vede obligat să le cedeze terenuri mai dosite, unde să-și clădească – așa cum vor ei – colibe.
Frig inimaginabil (minus 14 grade), cum n-a mai fost la Paris de un secol. Urc scările anevoie și-mi închipui imediat că am ceva la inimă. (Monica Lovinescu)
