12 aspecte pozitive ale Festivalului Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/12-aspecte-pozitive-ale-festivalului-enescu/

Festivalul Enescu aşază, de ceva vreme, România pe harta festivalurilor de muzică clasică din lumea largă. Citim topuri în care Festivalul Enescu se află pe locul trei după evenimente precum BBC Proms (Marea Britanie) şi Festivalul din Lucerna (Elveţia).

Un articol de Corina Dima|21 septembrie 2017

Ajuns la ediţia cu numărul XXIII, festivalul a avut un trecut tumultuos. Prima ediție a Festivalului Enescu s-a desfășurat în 1958, reper în domeniu, având pe afiş cele mai sonore nume ale muzicii internaţionale, de la momentul respectiv; apoi, pentru următoarele șase ediţii, festivalul a păstrat ştacheta calităţii şi a prezenţei internaţionale (desfăşurat o dată la 3 ani). Din anul 1973 comuniştii i-au ştirbit din faimă şi l-au transformat într-un festival cu prezenţă majoritar românească, purtând stindardul propagandei politice. După ani de izolare şi de pauze, festivalul s-a reluat după Revoluţie, în 1991, în forma sa iniţială (cu prezenţă internaţională de valoare), aşa cum se prezintă şi astăzi. Din anul 2001, Festivalul Enescu se desfăşoară, cu regularitate, o dată la doi ani.

Dar ce aduce acest festival pentru România?

  • 1. Pune România pe o hartă internaţională a culturii şi a festivalurilor de acest profil, de prin rang.
  • 2. Aproximativ 2.500 de artişti străini (membri ai orchestrelor şi diverşi reprezentaţi ai lumii muzicale precum solişti, dirijori, compozitori, muzicolologi etc.) calcă pragul ţării noastre în calitate de invitaţi. Iar muzicienii occidentali care ne vizitează revin, de multe ori, în vizite private. Mulţi vizitatori rămân plăcut surprinşi de ce găsesc într-o ţară ex-comunistă (venind cu aşteptări scăzute).
  • 3. Creşte turismul cultural, deoarece melomanii de peste graniţă vizitează Bucureştiul (agenţiile de turism propun pachete dedicate pentru această categorie de turişti străini).
  • 4. Creşte notorietatea României asociată cu un eveniment cultural de anvergură (prin menţionări în mass-media internaţională, de-a lungul timpului, precum CNN, Euronews, BBC, Mezzo, The Guardian, Gramophone).
  • 5. Cresc vânzările în mediul horeca prin intermediul turiştilor străini, fie ei artişti sau simpli turişti (hoteluri, restaurant, cafenele, baruri etc.) şi a lucrurilor conexe legate de Festivalul Enescu sau legate de Bucureşti ori de România (CD-uri cu muzică, cărţi, suveniruri etc.).
  • 6. Prosperă zona educativă şi nivelul cultural (atât prin intermediul concertelor din sălile de concerte, dar şi prin existenţa concertelor din Piaţa Festivalului susţinute de elevi şi studenţi români, dar şi de invitaţi străini; prin intermediul master-classurilor, workshopurilor ţinute de artiştii de talie internaţională sau alte manifestaţii culturale) prin conectarea la lumea internaţională, la arta interpretată la un nivel foarte înalt; expunerea la concerte de cea mai înaltă calitate artistică, de prim rang, nu poate să lase decât urme pozitive.
  • 7. Emulaţie artistică în oraşele din România unde participă diverşi solişti, dirijori, ansambluri de renume internaţional (festivalul se desfăşoară, pe lângă București, în alte șapte orașe din țară).
  • 8. Se înmulţesc evenimentele conexe creative în jurul Festivalului (ex. artişti vizuali care expun în cadrul proiectelor precum Bucureştiul creativ, în spațiile verzi din fața Ateneului Român și a Sălii Mari a Palatului sau în alte colţuri ale capitalei dâmboviţene).
  • 9. Personalitatea lui George Enescu capătă notorietate prin popularizarea muzicii sale (fiecare orchestră mare este obligată să interpreteze o lucrare de Enescu, ca să participe la festival). După interpretarea acestor lucrări în Bucureşti, partiturile (cu un nivel tehnic deloc de neglijat) sunt interpretate şi pe alte scene ale lumii: celebrul dirijor Vladimir Jurowski va deschide stagiunea London Philarmonic 2017-2018, pe 23 septembrie 2017, cu opera Oedip de Enescu (în faţa unui public cu peste 2.000 de spectatori, la Royal Festival Hall). La fel, Orchestre National de France a ales să deschidă stagiunea 2017 de la Paris cu o lucrare semnată de George Enescu, Simfonia Concertantă pentru violoncel și orchestră.
  • 10. Personalităţi remarcabile ale scenei mondiale devin ambasadori ai României peste hotare, făcând lobby ţării noastre, după ce au avut experienţe deosebite aici (exemplu: celebrul violonist de origine rusă, Maxim Vengerov, vine pentru a patra oară la Festivalul Enescu)!
  • 11. Staruri ale muzicii clasice internaționale, precum Joshua Bell, Anne-Sophie Mutter vor atrage atenţia lumii prin prezenţa lor la festival.
  • 12. Prin prezenţa unor nume de marcă ale scenelor internaţionale (atât orchestre cât şi dirijori sau solişti), Festivalului Enescu îşi consolidează notorietatea ca un eveniment de prestigiu, în rândul festivalurilor importante la nivel internaţional.

După ani de izolare şi de pauze, festivalul s-a reluat după Revoluţie, în 1991, în forma sa iniţială (cu prezenţă internaţională de valoare), aşa cum se prezintă şi astăzi. Din anul 2001, Festivalul Enescu se desfăşoară, cu regularitate, o dată la doi ani.

Foto: Cvartetul Arcadia / Festivalul Enescu

08
/03
/16

Dintotdeauna, poveştile de dragoste au mers mână în/de mână cu o melodie deosebită. În urma unui sondaj realizat în 2013, în Marea Britanie, site-ul onepoll.com a „stabilit” cele mai frumoase melodii de dragoste care fac inimile oamenilor să tresalte! Vă prezentăm, aici, topul publicaţiei britanice, dar şi povestea acestor cântece

07
/03
/16

“Mulțumesc publicului extraordinar din România! Concertul de la București, primul după o perioadă destul de lungă în care am fost nevoită să stau departe de scenă, mi-a adus multă bucurie în suflet. Voi continua turneul Happy Birthday Tour cu o energie specială, pentru care vă mulțumesc și abia aștept să ne reîntâlnim.” - Nana Mouskouri

07
/03
/16

Ediția 2016 a Concursului Internațional George Enescu are loc între 3 și 25 septembrie și aduce pe scena Ateneului Român unii dintre cei mai promițători tineri artiști ai momentului, precum și muzicieni consacrați și laureați ai Concursului, astăzi, nume importante în plan internațional, care vor susține o serie de recitaluri extraordinare. Abonamentele și biletele s-au pus în vânzare începând de astăzi, 7 martie, în rețeaua Eventim.

07
/03
/16

Ovidiu Anton va reprezenta România la Eurovision cu piesa "Moment of Silence", după ce a câștigat Selecția Națională a a competiției, duminică, la Baia Mare. Interpretul a fost ales în urma punctajului primit de la public, prin televoting.

06
/03
/16

Yuri Honing Acoustic Quartet, Enrico Rava, Kari Ikonen Trio și Magnus Öström Band completează lineup-ul Gărâna Jazz Festival XX, ce va avea loc între 7 și 11 iulie în vârful munților Semenic din Caraș-Severin. 80 de artiști, 22 de trupe, 3 scene și 5 zile de concerte conturează ediția aniversară a celui mai important festival de jazz open-air din Europa Centrală și de Est.

05
/03
/16

Teatrul Național întâmpină primăvara cu unul dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul său. Astfel, în acest week-end - mai precis sâmbătă 5 martie și duminică 6 martie, de la ora 19, la Sala 2 - programează nu una, ci două reprezentanții ale spectacolului-eveniment Maria de Buenos Aires de Astor Piazzola și Horacio Ferrer, în regia artistică a Adei Lupu.

04
/03
/16

Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, vă invită la un concert deosebit din cadrul Stagiunii Regale. Evenimentul va avea loc miercuri, 9 martie, de la ora 19.00, la Ateneul Român.

02
/03
/16

Dirijorul Cristian Mandeal revine ca invitat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio și vă propune vineri,  4 martie (19.00) un  concert BEETHOVEN / BRAHMS la Sala Radio, ocazie de asculta și celebra creație beethoveniană Simfonia a III-a, supranumită „Eroica”. 

26
/02
/16

Nana Mouskouri, artista care a obținut aproape totul în muzică, concertează pe 5 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului, în cadrul turneului mondial Happy Birthday Tour. Nana Mouskouri are o carieră de peste 50 de ani, însumând vânzări record de peste 300 de milioane de exemplare, cifre care o situează în topul celor mai bine vânduți artiști din toate timpurile.

25
/02
/16

La cererea publicului, Kamerata Kronstadt, dirijată de maestrul Cristian Oroșanu, revine în concert, împreună cu Analia Selis și pianistul Mariano Castro, miercuri, 30 martie 2016, ora 18.00, la Sala PATRIA din Brașov.

24
/02
/16

Mozart, compozitorul considerat adesea ca cel mai înzestrat muzician de geniu al tuturor timpurilor, este cel căruia îi este dedicat concertul Orchestrei de Cameră Radio, ce se va desfășura miercuri, 2 martie (19.00) la Sala Radio, sub bagheta dirijorului CRISTIAN BRÂNCUŞI.

23
/02
/16

Vineri, 26 februarie, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio, cu participarea unuia dintre cei mai cunoscuți muzicieni români ai momentului – violoncelistul RĂZVAN SUMA – îi invită pe iubitorii muzicii la o seară sub semnul romantismului, concepută în jurul poemului dramatic MANFRED, scris de Lordul Byron.