12 idei despre cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți
https://www.ziarulmetropolis.ro/12-idei-despre-cultura-moderna-pe-intelesul-oamenilor-inteligenti/

Editura Humanitas a lansat de curând colecţia „12 cărţi despre lumea în care trăim”. Printre ele, „Cultura modernă pe înţelesul oamenilor inteligenţi”, scrisă de marele filosof britanic contemporan Roger Scruton. Am selectat pentru dumneavoastră 12 pasaje care vă vor da de gândit.

Un articol de Andrei Crăciun|11 februarie 2018

1.Despre ce este cultura
Conceptul de cultură a țâșnit, înarmat din creștet până în tălpi, din capul lui Johann Gottfried Herder, la mijlocul secolului al XVIII-lea, și a fost necontenit târât în lupte de atunci încoace. Pentru Herder, Kultur este sângele dătător de viață al unui popor, fluxul de energie morală care păstrează o civilizație intactă.

2. Despre cultură și cult
Mitul însuflețește lumea, proiectând intenții și dorințe în procesele naturale, descriind natura drept ceva înzestrat cu gândire și simțire, ridicând astfel naturalul la supranatural. În mit se pare că avem de-a face cu o poveste care pretinde să fie crezută, fără a crede în adevărul ei, o metaforă pe care o transpunem în limbajul literal al propriilor noastre emoții.

3. Despre iluminism
Oamenii luminați nu se mai definesc în termeni de loc, istorie, trib sau dinastie, dar emit în schimb pretenții asupra unei naturi umane universale, ale cărei legi sunt valabile pentru întreaga umanitate. Pentru Kant, devotamentul tribal, rasial ori dinastic trebuia să facă loc unei jurisdicții universale, care ar fi garantat pacea măcinând geloziile locale, care o amenințau.

4. Despre privirea estetică
E normal să pui în legătură declinul credinței creștine cu iluminismul. Nu e însă la fel de normal să pui în legătură înflorirea esteticii cu declinul credinței. Totuși, pe măsură ce credința devenea mai străvezie, frumusețea căpăta trup. Mișcarea romantică în artă și literatură, cultul frumuseții naturale și al pitorescului și înflorirea esteticii filozofice, toate indică o modificare fundamentală de atitudine.

5. Despre romantism
Perioada romantică a fost cea mai bogată dintre cele cunoscute de civilizația noastră. Să-i prezint pe scurt împlinirea e o sarcină aflată mult dincolo de capacitatea mea ori de scopul acestei cărți. Cu toate acestea, ar trebui să-ncercăm să înțelegem ambivalența pe care oamenii o simt față de elanul romantic, de vreme ce prin contribuția sa a dat formă atât modernismului în artă, cât și culturii moderne în general.

6. Despre fantezie, imaginație și negustor
Emoțiile inspirate de arta serioasă țin de imaginație, nu de fantezie. Tocmai de aceea e adesea atât de greu să le descriem. Într-un caz normal, emoția se bazează pe credință, după cum frica se bazează pe încredințarea că sunt în pericol, iar furia pe încredințarea că am fost înșelat. Când credința e suspendată, emoțiile obișnuite își pierd temeiul. O dorință ce apare dintr-un gând imaginativ nu e o dorință reală: și fără o dorință reală, nu există o emoție reală.

7. Despre modernism
Oamenii moderni trăiesc dincolo de moartea zeilor lor. Ceea ce înseamnă că trăiesc cu o conștiință intensificată a contingenței lor – a faptului-de-a-fi-aruncați-în-lume fără vreo explicație, în termenii lui Heidegger. Și totuși, ca și strămoșii lor, sunt ființe sociale, legate laolaltă de vină, rușine și ezitare.

8. Despre avangardă și kitsch
Credința înflăcărează inima omului, îndepărtând-o de piață, făcând-o sacră și necomercializabilă. Sub jurisdicția religiei, sentimentele noastre cele mai adânci sunt sacralizate, astfel încât viața să devină un material brut pentru viața etică: viața trăită în temeiul judecății. Când credința intră însă în declin, sacrul nu este apărat de prădători, inima poate fi capturată și pusă la vânzare.

9. Despre tineri
Transformarea starului pop într-o icoană e asistată de videoclip. Este probabil cea mai importantă inovație în domeniul popului de la chitara electrică încoace. Videoclipul sublimează starul, îi reciclează imaginea, mai eficace decât orice icoană pictată a vreunui sfânt. Este în mod expres menit să fie consumat acasă și aduce prezența sacră în living-room. Și desăvârșește degradarea muzicii, care devine acum fundal, starul pop, transfigurat în statutul divin al reclamei TV, ocupând prim-planul. Idolul a căpătat acea condiție familiară altor forme ale artei tinerilor.

10 Despre mâini trândave
Rușii se plâng de natura imitativă a culturii lor, de incapacitatea de a avea idei proprii și de adeziunea lor slugarnică la modele occidentale, care ajung la Moscova numai după ce absurditatea lor deja a fost resimțită în Apus. De fapt, curentul de influență s-a deplasat în ultima sută de ani în direcția contrară. Intelectualul francez din timpul nostru nu e un descendent direct al revoluționarilor de la 1789, oricât de apropiat de ei ar părea ca mentalitate. El este un produs al Partidului Comunist Francez, care este importat din Rusia. Intelectualul german își trăiește viața ca reacție la Partidul Nazist, el însuși o consecință pervertită a Revoluției Ruse.

11. Despre lucrarea diavolului
Când în cele din urmă vălul e ridicat, percepem un peisaj uimitor: o lume de negații, o lume în care, ori încotro ne-am uita după prezență găsim absență, o lume nu de oameni, ci de idoli vacanți, o lume oferind numai scheletul puterii, acolo unde noi căutăm ordine, prietenie și valoare morală.

12. Concluzie
Scopul artei este să ne facă să recunoaștem că putem trăi ca și cum viața înaltă – viața etică in extremis – ar fi a noastră.

Transformarea starului pop într-o icoană e asistată de videoclip. Este probabil cea mai importantă inovație în domeniul popului de la chitara electrică încoace. Videoclipul sublimează starul, îi reciclează imaginea, mai eficace decât orice icoană pictată a vreunui sfânt. (Roger Scruton, filosof)



30
/11
/18

Vă invităm să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari, Maria a României (n. 29 octombrie 1875 - d. 18 iulie 1938), așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.

20
/11
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Pierre Larousse (1817-1875) e unul dintre rarii noștri semeni al căror nume e scris uneori cu literă mică. Într-o bibliotecă poți auzi solicitarea: ”Dă-mi, te rog, un larousse!” Și asta pentru că  instrumentul de lucru care poartă acest nume cuprinde un bagaj de cunoștințe impresionant, în măsură să informeze pe cititor în cele mai variate domenii.

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

13
/11
/18

O jumătate de plic, gol, conținea o adresă. Primisem foaia de la fratele meu, care aflase adresa de la un coleg de muncă, din București, cu rude în Transilvania. Așa funcționau lucrurile, când funcționau. M-am dus la Poșta din orașul în care făceam liceul, Găești, am cumpărat un plic și timbre, iar seara am scris o mică scrisoare.