Despre 12 cărţi despre lumea în care trăim.
Un articol de Andrei Crăciun|21 februarie 2018
1. Radu Paraschivescu, ce este această colecție propusă de editura Humanitas – 12 cărți despre lumea în care trăim – și cum intenționați să o aduceți mai aproape de cititori?
În ce mă priveşte, colecţia 12 cărţi despre lumea în care trăim este un raft din farmaciile minţii. Pe raft stau douăsprezece flacoane şi în fiecare flacon se găseşte un extract de înţelepciune. Exista pe vremuri un film, The Dirty Dozen, în care un maior jucat de Lee Marvin aduna o duzină de condamnaţi la moarte şi le oferea scăparea de pedeapsă, cu condiţia să participe la o misiune de război cu şanse minime de reuşită. Filmul regizat de Humanitas şi care a avut premiera anul trecut, la Gaudeamus, se numeşte The Cleaning Dozen şi propune o duzină de modalităţi în care te poţi limpezi, îţi poţi curăţi mintea şi poţi înţelege mai bine mecanismele şi reglajele lumii. Luminile şi umbrele ei. Excesele şi nevoile ei. Sunt cărţi care vorbesc despre limitele interioare, despre libertate, despre iubire, despre cultură, despre convieţuire, despre dramele secolului trecut şi provocările celui prezent.
În ceea ce privește modalităţile de aducere a acestor cărţi mai aproape de public, ele sunt – deocamdată – două la număr. Prima e o suită de şase discuţii – fiecare dintre ele axată pe două cărţi din duzina amintită. O să fac chiar eu deschiderea joi, 22 februarie (Librăria Humanitas Cişmigiu, ora 19.00), când o să-i provoc la dialog pe Vlad Mixich şi Ioan Stanomir pornind de la Cultura pe înţelesul oamenilor inteligenţi de Roger Scruton şi Civilizaţia spectacolului de Mario Vargas Llosa. Discuţiile vor continua, câte una în fiecare lună, cu Gabriel Liiceanu (în două luni, dar nu consecutiv), Horia-Roman Patapievici, Vlad Zografi şi Ioana Pârvulescu în ipostaza moderatorului. I-am enumerat pe aceştia din urmă în ordinea intrării în scenă, în intervalul martie-iulie.
A doua modalitate constă în apropiata serie de conferinţe ale Fundaţiei Humanitas Acqua Forte, care preia (aproape toată) denumirea colecţiei: „Despre lumea în care trăim”. Vor ţine conferinţe pe teme de actualitate culturală, politică şi ştiinţifică personalităţi ca Excelenţa Sa Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, Victor Ieronim Stoichiţă, Martin S. Martin, Thierry Wolton, Oliver Jens Schmitt şi Cristian Presură, care vor intra apoi în dialog cu Corina Şuteu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Marian Voicu şi Vlad Zografi. Conferinţele vor acoperi intervalul 24-28 februarie, iar prologul manifestării va avea loc sâmbătă, 24 februarie 2018, la ora 11.30, şi va fi susţinut de Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, sub titlul „Splendoarea Europei”. Toate conferinţele vor avea loc la Ateneul Român.
2. Care dintre cele 12 cărți din colecție ți-a plăcut cel mai mult și de ce tocmai aceea?
Ezit îndelung și mi-e greu să răspund. Sigur, nu le-am citit pe toate în acelaşi ritm şi cu aceeaşi participare lăuntrică la ideile puse în pagină. Dar de vibrat am vibrat la toate. Care mi se apropie cel mai mult de suflet? La egalitate, Dubla flacără a lui Octavio Paz şi De profundis a lui Oscar Wilde. Prima pentru ţesătura subtilă dintre sex, erotism şi dragoste, precum şi pentru felul cum îl plimbă Paz pe cititor de la Flaubert la Joyce şi de la Platon la marchizul de Sade, neuitând să treacă – se putea altfel? – şi pe la taica Freud. A doua pentru inteligenţa efervescentă a lui Wilde, pentru splendoarea gândurilor aşternute pe hârtie într-una dintre perioadele cele mai negre din viaţă, pentru frumuseţea rotundă a acestei epistole trimise din închisoare lordului Alfred Douglas şi pentru altitudine stilistică. Să adaug că traducerile celor două cărţi sunt semnate de două ilustratoare ale excelenţei în breaslă: Cornelia Rădulescu, respectiv Luana Schidu. Două doamne de a căror prietenie sunt onorat.
3. Ce înseamnă pentru tine civilizația spectacolului și cum putem trăi omenește între granițele ei?
În multe dintre articolele publicate în El País şi adunate în volumul la care faci trimitere, Vargas Llosa e sceptic şi pesimist. El atrage atenţia că riscăm tot mai mult să vorbim despre civilizaţia datului în spectacol, nu despre civilizaţia spectacolului. Motivele acestei glisări ţin – poate nu toate, dar majoritatea – de înlocuirea culturii cu postcultura (şi cu afluentul ei, contracultura), fenomen pe care unii l-au consemnat la puţină vreme după ce s-a încheiat al Doilea Război Mondial şi care câştigă sălbatic teren în ultimele decenii. Globalizarea, spune Vargas Llosa, citând studiile altor oameni interesaţi de chestiune, a produs o aşa-numită cultură-lume, care mai degrabă îl sufocă pe individ în loc să-l încurajeze şi să-l promoveze. Această cultură-lume, adaugă el, face posibilă apariţia unor numitori culturali comuni: hollywoodizarea (şi ulterior tabloidizarea) culturii, frenezia proliferantă a kitsch-ului, accentul tot mai apăsat pe exces şi excesiv şi – nu în ultimul rând – felul în care imaginea şi sunetul ajung să uzurpe cuvântul. Vom putea trăi mai departe – omeneşte, cum spui tu – între graniţele acestei civilizaţii? Da, desigur. Cei mai mulţi dintre noi o vor face fără probleme, din două motive: 1. Exigenţa s-a anemiat sub presiunea imediatului tulbure, ceea ce înseamnă că ştacheta aşteptărilor a coborât. 2. Vor exista oricând excepţiile care nu numai că vor confirma regula, dar, aidoma urmei din jocurile copilăriei noastre, vor scăpa turma.
4. Tu cum ai explica, în câteva fraze, cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți?
Aş spune despre cultură că îşi are rădăcinile în religie. Aş mai spune că e periculos să vezi în ea o simplă formă de înmagazinare a cunoştinţelor şi de plasare a lor în sertare ordonate ale memoriei. Aş mai spune că populaţia, etnia sau chiar tribul – de ce nu? – folosesc inconştient cultura ca pe un element de coeziune comunitară. Şi aş îndruma suflarea cititoricească să parcurgă volumul lui Roger Scruton, Cultura pe înţelesul oamenilor inteligenţi. E cartea splendidă a unui gânditor ostracizat, chiar diabolizat, de Establishment-ul academic.
5. Poate evada un om din gândirea captivă?
Dacă au scăpat Monte Cristo de la Chateau d’If, Papillon de pe Insula Diavolului, iar fraţii Anglin şi Frank Morris de la Alcatraz, atunci şi omul poate să evadeze din gândirea captivă. În ce fel? O idee vine de la Gabriel Liiceanu şi se cheamă Nebunia de a gândi cu mintea ta. Czeslaw Miłosz vorbeşte despre un timp şi un spaţiu în care mintea omului avea sârmă ghimpată şi în care comunismul cucerise prin hipnoză o sumedenie de intelectuali ai secolului trecut. Spre deosebire de lumea totalitarismului despre care scrie Miłosz, astăzi avem putinţa de-a gândi pe cont propriu, valorificându-ne zestrea nativă, acumulările şi discernământul. Sigur, pericolele nu lipsesc nici astăzi, iar Gabriel Liiceanu aminteşte, dintre multe, unul care pândeşte neîntrerupt gândirea pe cont propriu: rătăcirea gândirii în grup. Adică ideologia, pe care Alexandru Dragomir o consideră, în volumul Seminţe, „forma esenţială a minciunii politice”. Şi ca să nu se simtă singură dumneaei ideologia, dă-mi voie să-i pun alături corectitudinea politică. Adică tot o formă perversă de-a refuza să gândeşti cu mintea ta.
6. Care este prețul libertății, Radu Paraschivescu?
Cel mai simplu şi mai banal e să spui că libertatea nu are preţ. Însă nu-i aşa. Libertatea se obţine îndeobşte cu o spinare dreaptă şi cu o privire limpede – atât în ochii celui cu care stai de vorbă, cât şi înăuntrul tău. Iar libertatea adevărată e ca aerul: ţi se pare atât de normal s-o ai şi s-o practici, încât nu te opreşti nici măcar o clipă să te întrebi ce s-ar întâmpla dac-ar veni cineva şi te-ar închide – sau reînchide – în colivie. Dacă ţi s-ar aspira aerul libertăţii şi ai fi silit să inhalezi smogul obedienţei fără variante. Libertatea presupune reflexe de veghe civică (ale tale şi ale celorlalţi), reacţie în faţa nedreptăţii, suspendarea convenţiilor stupide şi disponibilitate în afara calendarului şi a corvezilor. Şi tot libertate înseamnă şi destrămarea graniţelor – la propriu şi la figurat. Altfel, şi Robinson ar putea trece drept om liber, numai că libertatea lui e înconjurată de apă. Adică nu există. Pentru alte informaţii, fiindcă ştiu că acolo baţi, merită să citeşti eseul Despre libertate al lui John Stuart Mill, considerat de mulţi ultimul mare liberal clasic şi primul liberal modern.
7. Dacă ai face o listă de 12 cărți, de literatură universală de data aceasta, pe care le găsești fundamentale – care ar fi acestea?
Divina Commedia (Dante), Don Quijote (Cervantes), Faust (Goethe), Fraţii Karamazov (Dostoievski), Teatrul lui Shakespeare, Procesul (Kafka), În căutarea timpului pierdut (Proust), Război şi pace (Tolstoi), Iosif şi fraţii săi (Th. Mann), Ulise (James Joyce), Numele trandafirului (Eco), Războiul sfârşitului lumii (Vargas Llosa). Cu menţiunea că, în afara acestei duzini solemne şi necesare, pentru mine cartea de căpătâi rămâne, aşa cum am spus-o deja insuportabil de des, Cei trei muschetari. Accept, în marginea acestei opţiuni, mustăciri sceptice şi circumflexe mirate ale sprâncenelor. Din partea oricui. Dar nu mă clintesc.
8. Dar 12 autori români din lumea în care trăim acum?
Ştefan Agopian, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Radu Cosaşu (ceva îmi spune că n-o să te superi), Şerban Foarţă, Ion Iovan, Nora Iuga, Ileana Mălăncioiu, Ioana Pârvulescu, Răzvan Petrescu, Octavian Soviany, Lucian Dan Teodorovici. I-am ordonat alfabetic, e singurul criteriu care ţine departe bănuielile, invidiile şi bombănelile. A, şi e vorba doar de autorii de beletristică. Şi de cei în viaţă la momentul răspunsului. Sigur, am o listă de rezerve absolut la nivelul titularilor: Diana Adamek, Adrian Alui Gheorghe, Adriana Babeţi, Florin Bican, Ruxandra Cesereanu, Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, Cătălin Mihuleac, Tatiana Niculescu, Marta Petreu, Cristian Teodorescu, Daniel Vighi. Asta din ce-mi trece acum prin cap. Precis am uitat destui – sigur: Zografi, Aldulescu, Viorica Răduţă, Robert Şerban, Marineasa. Mai bine mă opresc.
9. Crezi, la fel ca Gabriel Liicenu (idee exprimată pe coperta a patra a fiecărei cărți din colecție), că a înțelege lumea este o obligație morală a omului (curățind în prealabil mintea care judecă de prejudecățile ei, dar deopotrivă de patimile sufletului și de trufiile eului)?
Există, fără îndoială, şi oameni pentru care înţelegerea lumii nu e o obligaţie morală, ci o obligaţie de funcţionalitate pură. Aceştia sunt prizonierii biologiei şi va fi greu să-i scoţi din dinamica faptului concret, a grijii pentru stomac. Obligaţia morală nu e la îndemâna tuturor, ci doar a celor care ştiu să distingă între viaţă şi existenţă. Ca să-ţi cureţi mintea care judecă de patimi şi trufii trebuie în primul rând să-ţi dai seama de ele. Şi să fii conştient că, de cele mai multe ori, deciziile pe care le iei nu te afectează exclusiv. Criteriul moral nu te ajută doar să constaţi diferenţa dintre bine şi rău, ci şi să iei apărarea binelui. Să ieşi cu pieptul în faţa lui. Să ai adineauri amintitele reflexe de veghe civică fără care trecerea ta prin viaţă şi prin lume nu e întreagă. Cele douăsprezece cărţi despre lumea în care trăim te învaţă să faci şi aşa ceva.
10. Care este punctul tău de vedere esențial cu privire la lume? Îl poți rezuma într-o singură frază?
Lumea e conflictul simfonic şi armonios dintre ceea ce aştepţi şi ceea ce se întâmplă.
11. Care a fost cea mai frumoasă dintre lumile în care ai trăit?
Greu lucru mă întrebi. Aş răspunde, din reflex, că lumea copilăriei, fiindcă ea însemna un timp şi un spaţiu al candorii, al seninătăţii şi al (aproape) întregului covor al vieţii aşternut în faţă. Dar mai e şi lumea personajelor pe care le-am creat în cărţi şi în jurul cărora am făcut să crească poveşti. Dar mai e şi lumea iubirii, în care am pătruns cu sfială, pentru ca pe urmă să mă stabilesc ca locatar cu drepturi depline. Aşa arată podiumul. Să aşezăm lumile astea pe treptele lui şi să le dăm voie să facă mereu schimb de locuri între ele.
12. Radu Paraschivescu, scriitorul, când va publica următoarea carte și, cum se spune, la ce să ne așteptăm?
Vă propun să vă aşteptaţi, dacă nu e agasant, cronofag şi invaziv, la două carţi. Una e gata, se cheamă Două mături stau de vorbă. Scene româneşti şi se va lansa la Bookfest-ul timişorean de după jumătatea lui aprilie. A doua e în lucru, e un roman cu decor francez şi se numeşte – provizoriu spre definitiv – Podul diavolului. Bănuiesc că botezul publicului i se va face la Gaudeamus 2019, dacă ne va mai îngădui Domnul până atunci, în mare mila Lui.
Există, fără îndoială, şi oameni pentru care înţelegerea lumii nu e o obligaţie morală, ci o obligaţie de funcţionalitate pură. Aceştia sunt prizonierii biologiei şi va fi greu să-i scoţi din dinamica faptului concret, a grijii pentru stomac. Obligaţia morală nu e la îndemâna tuturor, ci doar a celor care ştiu să distingă între viaţă şi existenţă. (Radu Paraschivescu, scriitor)
Foto: Hyperliteratura, Editura Humanitas
