12 lucruri pe care nu le știați despre Mozart
https://www.ziarulmetropolis.ro/12-lucruri-pe-care-nu-le-stiati-despre-mozart/

I-aţi ascultat operele, simfoniile, concertele. Dar ştiaţi că Mozart era mare amator de biliard, i-ar fi plăcut să fie dansator şi cânta cu plăcere la vioară, deşi avea mâinile prea scurte?

Un articol de Liliana Matei|7 aprilie 2015

Volumul „Mozart. O viață”, de Paul Johnson, apărut la Editura Humanitas, conține multe informații despre viața și opera compozitorului, într-un limbaj accesibil. Mai jos sunt câteva fragmente:

Mozart era scund, avea puțin peste 1,52 m și păr blond deschis, piele fină și oase subțiri, delicate; părea fragil. Însă, în afară de faptul că toată viața a avut periodic probleme cu rinichii, a fost sănătos și activ, unii ar spune chiar hiperactiv. Călărea regulat, era permanent pe picior de plecare în diverse călătorii, dansa cu entuziasm și vigoare, lucra neobosit, adesea până noaptea târziu.

Liszt a remarcat odată că Mozart a compus de fapt mai multe măsuri decât ar fi putut scrie un copist experimentat într-o viață întreagă. Francis Tovey, muzicologul suprem […], susținea cu fermitate că Mozart atinsese maturitatea artistică și era desăvârșit în mai toate genurile la vârsta de 12 ani.

La vârsta de zece sau unsprezece ani, Mozart devenise un muzician desăvârșit, care nu numai că era capabil să cânte la clavecin și la vioară la nivel de instrumentist concertist, dar se și familiarizase cu mai toate instrumentele unei orchestre, putând să le vorbească interpreților cu limbajul propriu fiecăruia.

Interpretarea lui Mozart (n. red. – la pian) era delicată, dar staccato. Lui Beethoven, care l-a auzit odată cântând, i s-a părut că Mozart avea o tehnică „prea neșlefuită”.

Cânta cu drag la vioară, cu și mai mult drag la violă (într-un cvartet de coarde, era de obicei de violă). Dar amândouă îi creau dificultăți fizice, deoarece, fiind scund, avea brațele prea scurte. Adevărul e că, până să înceapă Mozart să se preocupe de violă, ea nu era considerată un instrument solist (până în 1750 nu se cunoaște nici o lucrare pentru violă ca instrument solist).

H62Mozart era, desigur, mic de statură, dar emana masculinitate, câteodată sexualitate. Îi plăcea să flirteze, fără nici o urmă de promiscuitate. Iată ce îi scria în 1781 tatălui: „Dac-ar fi să mă însor cu toate femeile cu care m-am hârjonit, aș avea acum cel puțin 200 de neveste.” Se pare că-i plăceau sopranele.

Veniturile lui Mozart aveau cinci surse principale. Elevii erau prima. Comisioanele pentru opere erau o a doua sursă , dar nesatisfăcătoare la stadiul unde se afla atunci dezvoltarea industriei muzicii. În mod normal, i se plătea un onorariu unic de 100 de ducați. Nu se plăteau, de regulă, drepturi de autor, așa că reprezentațiile ulterioare nu aduceau nimic în plus. Un compozitor putea să dea și concerte pentru public, numai că trebuia de cele mai multe ori să și le organizeze singur și să se ocupe de vânzarea biletelor.

Mozart n-a fost nici pe departe sărac. În toți anii petrecuți la Viena, a locuit într-un apartament destul de confortabil în apropiere de centrul orașului, unde o încăpere mare era rezervată concertelor de familie. Închiria un cal ca să facă mișcare dimineața și o trăsură când era necesar. Îi plăcea să fie bine îmbrăcat. […] Aflăm și de un frizer care venea acasă la el o dată pe zi, de mese luate la restaurante și taverne, de hanuri din suburbii, de sticle de „vin bun” și „punci la gheață”. Mai aflăm, și nu în ultimul rând, despre marea lui pasiune: biliardul.

Când intra într-o sală de biliard, buzunarele îi erau pline de hârtii cu portative goale, fiindcă el compunea în timp ce aștepta să-i vină rândul. O pauză lungă îi ajungea pentru douăzeci sau treizeci de măsuri. „Așa! Trei poturi unul după altul! Dar în ce cheie eram?”

Dumnezeu, muzica și biliardul erau componentele principale ale vieții lui Mozart. Mai era și o a patra componentă, care probabil explică de ce era el atât de dornic să se stabilească la Viena: dansul. A dansat toată viața, de fapt, până să ajungă pe patul de moarte. Spunea deseori că-i plăcea atât de mult să danseze încât „ar fi vrut să fie dansator”.

Mozart a decis să se facă mason după ce s-a căsătorit, ca formă de protecție și securitate financiară. Era ca un fel de poliță de asigurare. Masonii se îngrijeau ireproșabil de soarta fraților în momente de boală sau pierderi grele. Masoneria îi dădea și acces la oameni înstăriți, care puteau să-i împrumute bani când se afla la ananghie.

„Nunta lui Figaro” e opera la Mozart a lucrat mai mult decât la orice altceva în toată viața lui. Succesul operei l-a făcut pe împărat să interzică „aplauzele excesive”, care prelungeau seara mult după ora lui de culcare, dar încuviința ca ariile să fie bisate.

Foto Mozart: wikipedia

12
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

11
/12
/13

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horațiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

10
/12
/13

Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

09
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În februarie 1967, regizorul Sică Alexandrescu publica în revista „Teatrul” portretul lui Ion Iancovescu, actorul care „parcă se juca, nu juca”. Iancovescu a fost mentorul multor actori de succes (printre care şi Grigore Vasiliu Birlic) şi fondator al câtorva teatre bucureştene. Reproducem integral articolul apărut în revista „Teatrul”: Au trecut peste 50 de ani din […]

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.