12 Years a Slave – cele mai multe nominalizări la Independent Spirit Awards
https://www.ziarulmetropolis.ro/12-years-a-slave-cele-mai-multe-nominalizari-la-independent-spirit-awards/

Drama istorică ,,12 Years a Slave” şi comedia noir ,,Nebraska” conduc în topul producţiilor care au primit cele mai multe nominalizări la Independent Spirit Awards 2014 şi vor concura la categorii principale precum ,,cel mai bun film”, ,,cel mai bun regizor” şi cele de interpretare.

Un articol de Andrada Văsii|30 noiembrie 2013

Drama istorică „12 Years a Slave” şi comedia noir „Nebraska” conduc în topul producţiilor care au primit cele mai multe nominalizări la Independent Spirit Awards 2014 şi vor concura la categorii principale precum „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” şi cele de interpretare.

„12 Years a Slave” spune povestea emoţionantă a unui bărbat de culoare care, deşi era liber, a fost vândut ca sclav. Acest lungmetraj a primit şapte nominalizări, inclusiv la categoria „cel mai bun regizor” (Steve McQueen), „cel mai bun actor” (Chiwetel Ejiofor) şi „cea mai bună actriţă în rol secundar” (Lupita Nyong’o).

Filmul „12 Years a Slave” a fost bine primit de criticii de specialitate şi este deja considerat un concurent cu şanse reale în cursa pentru Oscaruri.

„Nebraska”, o comedie spumoasă, în alb-negru, despre un bărbat muribund, a primit şase nominalizări,inclusiv la categoriile „cel mai bun regizor” (Alexander Payne), „cel mai bun actor în rol principal” (Bruce Dern) şi „cel mai bun actor în rol secundar” (Will Forte). Bruce Dern, în vârstă de 77 de ani, a câştigat cu acest rol trofeul pentru interpretare masculină la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes.

La categoria „cel mai bun lungmetraj” au fost selecţionate lungmetrajele „12 Years a Slave”, „Nebraska”, „All Is Lost”, „Frances Ha”, „Inside Llewyn Davis”.

Shane Carruth („Upstream Color”), J.C. Chandor („All Is Lost”), Steve McQueen („12 Yeas a Slave”), Jeff Nichols („Mud”) şi Alexander Payne („Nebraska”) vor concura la categoria „cel mai bun regizor”.

Oponenţi valoroşi pentru  12 Years a Slave

La categoria „cel mai bun actor” au fost nominalizaţi Bruce Dern („Nebraska”), Chiwetel Ejiofor („12 Years a Slave”), Oscar Isaac („Inside Llewyn Davis”), Michael B. Jordan („Fruitvale Station”), Matthew McConaughey („Dallas Buyers Club”) şi Robert Redford („All Is Lost”).

Cate Blanchett („Blue Jasmine”), Julie Delpy („Before Midnight”), Gaby Hoffman („Crystal Fairy”), Brie Larson („Short Term 12″) şi Shailene Woodley („The Spectacular Now”) vor concura la categoria„cea mai bună actriţă”.

La categoria „cel mai bun scenariu” au fost nominalizaţi Woody Allen („Blue Jasmine”), Julie Delpy, Ethan Hawke şi Richard Linklater („Before Midnight”), Nicole Holofcener („Enough Said”), Scott Neustadter şi Michael H. Weber („The Spectacular Now”) şi John Ridley („12 Years a Slave”), notează Mediafax.

12 Years a Slave

Chiwetel Ejiofor în  rolul lui Solomon Northup  

Lungmetrajale „A Touch Of Sin” (China), „La vie d’Adèle” (Franţa), „Gloria” (Chile), „La Grande Bellezza” (Paulo Sorrentino) şi „The Hunt” (Danemarca) vor concura la categoria „cel mai bun film străin”.

Independent Spirit Awards, decernate anual de asociaţia Film Independent din Los Angeles, reprezintă un eveniment major pentru filmele realizate în afara marilor studiouri de la Hollywood şi care au nevoie de promovare înainte de începerea sezonului ce precede premiile Oscar.

Independent Spirit Awards aduc un omagiu filmelor americane cu buget redus, selectate pe baza unor criterii precum originalitate, subiecte provocatoare şi gradul de finanţare independentă.

Limita maximă de buget este de 20 de milioane de dolari – aproximativ o treime din bugetul mediu al unui film de studio -, potrivit datelor oferite, în 2006, de Motion Picture Association of America.

În februarie anul acesta, lungmetrajul „Scenariu pentru happy-end/ Silver Linings Playbook” a fost marele câştigător la gala Independent Spirit Awards, adjudecându-şi patru trofee – cel mai bun film, cel mai bun regizor (David O. Russell), cel mai bun scenariu (David O. Russell) şi cel mai bun rol principal feminin (Jennifer Lawrence).

Independent Spirit Awards vor fi decernate pe 1 martie 2014, la Los Angeles, cu o zi înainte de decernarea premiilor Oscar.

Foto credit: 12 Years a Slave

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.