CRONICĂ DE FILM Foarte puţine filme din acest an au energia pe care o degajă „120 de bătăi pe minut” („120 battements par minute”), al treilea lungmetraj al regizorului francez Robin Campillo, laureat cu Grand Prix şi Premiul Criticii (FIPRESCI) la Festivalul de la Cannes.
Un articol de Ionuţ Mareş|21 noiembrie 2017
O energie dată, pe de o parte, de extravaganţa şi radicalitatea acţiunilor de la începutul anilor `90 ale organizaţiei militante Act Up-Paris, de luptă împotriva SIDA, boala care făcea deja de mai mulţi ani ravagii în lume.
Acţiuni construite ficţional, dar bazate pe documente şi înregistrări ale vremii şi mai ales pe experienţa proprie de fost activist a lui Robin Campillo în aceeaşi grupare. Acţiuni de perturbare a conştiinţei colective (marşuri, manifestări inclusiv în timpul Gay Pride) şi a ordinii instituţionale (intruziuni, uneori brutale şi cu caracter indirect de puneri în scenă, la o întâlnire a unei asociaţii oficiale, în birourile unei companii farmaceutice sau în sălile de clasă ale unui liceu).
Acţiuni precedate sau urmate de discuţii, după reguli bine stabilite (de exemplu, pocnit de degete în loc de aplauze), într-un amfiteatru, de multe ori tensionate, între membrii mişcării, în special reprezentanţi ai comunităţii LGBT şi în majoritate bolnavi ei înşişi de SIDA. Dezbateri despre cel mai potrivit mod de a acţiona sau despre excesele câte unui protest.
Secvenţele cu discuţiile grupului, montate alert şi jucate şi mizanscenate într-un stil ce imită documentarul, relevă, de altfel, una din mizele majore ale filmului, aceea de arăta contradicţiile şi nuanţele care marchează, în fond, existenţa mişcării, de a obstrucţiona orice tentaţie de glorificare şi de a adopta un spirit critic-realist – este una din opţiunile dramaturgice care reduc la minim caracterul activist al demersului, altă alegere în aceeaşi direcţie fiind momentele poetice şi de vis.
Robin Campillo evită să livreze multe informaţii despre cealaltă latură socială a protagoniştilor – profesiile lor, ca şi cum nimic nu ar mai conta în afara acestor acţiuni urgente de trezire a percepţii publice dominate de prejucăţi şi ignoranţă.
Pe de altă parte, energia e sugerată de pasiunea puternică, de relaţia a doi dintre protagonişti, exprimată în special într-o lungă şi intensă secvenţă de sex (filmată deopotrivă cu efervescenţă şi delicateţe, în semi-obscuritate). O secvenţă în care amintirile primelor întâlniri erotice din tinereţea celor doi, bântuite de pericolul infestării cu virusul letal, revin, prin discrete tăieturi de montaj, nu ca flashbackuri convenţionale, ci ca un soi de reactualizare a trecutului şi de punere a lui pe picior de egalitate cu prezentul – amintirile foarte vii pot fi la fel de puternice ca trăirile momentului.
„120 de bătăi pe minut” (titlul sugerează de altfel un ritm neobişnuit de ridicat al pulsului, o existenţă à bout de souffle) este punctat de câteva splendide secvenţe de dans – după acţiunile lor, tinerii din grup merg într-un club unde, ca o descătuşare, dar şi ca un preludiu la sex, dansează pe melodii house ale perioadei, totul filmat în planuri strânse pe chipurile personajelor. Iar fiecare astfel de moment se încheie cu imaginea încetinită a unui soi de particule imperceptibile care circulă între ei, evidenţiate de luminile discotecii, ca şi cum sunt cu toţii legaţi de această boală teribilă.
Urgenţa şi violenţa acţiunilor grupului şi pulsaţiile sexuale, acest mod de a trăi într-un prezent alert, în care contează doar lucrurile esenţiale, sunt justificate de inevitabilul sfârşit (şi sunt dublate stilistic de un montaj – semnat tot de Robin Campillo – care evidenţiază această nevoie disperată de acţiune).
Spectrul morţii premature, cauzată de boală şi urâtă prin manifestările care o preced (degradarea treptată, dar rapidă a corpului), este omniprezent. Din când în când, aflăm de moartea câte unui activist, iar anticipatul deces al unuia dintre protagonişti nu doar că schimbă ritmul şi tonul celei de-a doua părţi, dar conferă emoţie, profunzime şi tragism acestui film foarte ambiţios.
Propunerea Franţei la Oscar, „120 de bătăi pe minut”, de Robin Campillo, a fost proiectat în România în cadrul Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” şi la Premiul LUX, iar în 2018 va fi lansat şi în cinematografe.
