13 filme esențiale ale cinematografiei germane
https://www.ziarulmetropolis.ro/13-filme-esentiale-ale-cinematografiei-germane/

CRONICĂ DE CARTE. Recent apărut la editura IBU Publishing, volumul „Un studiu al cinematografiei germane”, de Maggie Hoffgen, este o foarte utilă şi la îndemână introducere în istoria şi variaţiile estetice şi tematice ale uneia din cele mai spectaculoase şi instabile cinematografii, din păcate puţin cunoscută de publicul larg din România.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 iulie 2014

În ultimii ani, cinematografia germană a ajuns din nou în atenția festivalurilor și cinefililor printr-un nou val, cea mai recentă manifestare de amploare a talentului cineaștilor din această țară.

Definită mai degrabă prin rupturi decât prin continuiate (în special din cauza istoriei turbulente a țării), cinematografia germană este recunoscută în primul rând prin două momente esențiale.

Primul este perioada expresionismului, urmată de așa-numita Noua Obiectivitate, manifestate în special în anii 1920 și până la instalarea nazismului, când cinematografia a fost sufocată de propagandă, iar majoritatea cineaștilor au plecat în SUA (revigorând substanțial industria americană de film).

A doua este perioada Noului Film German din anii ’70, cu cei mai cunoscuți reprezentanți ai săi – Werner Herzog, Wim Wenders și Rainer Werner Fassbinder -, precedată în anii ’60 de Tânăra Cinematografie Germană și al său Manifest de la Oberhausen.

Cele două momente sunt amplu analizate în cartea semnată de Maggie Hoffgen, apărută pentru prima dată în 2009, în limba engleză (adresându-se, prin urmare, unui public străin), și lansată în 2014 în limba română, sub traducerea lui Adrian Cotora, în lăudabila colecție Arta 007 a editurii IBU Publishing (nu fără unele greşeli în procesul de editare, cum ar fi dezacorduri, virgule nepotrivite sau mici neglijenţe ce puteau fi evitate la o nouă lectură).

Însă autoarea oferă prețioase observații și asupra cinematografiei germane din intervale istorice mai puțin frecventate, chiar și de un public cinefil, cum ar fi perioada nazistă, primii ani de după cel de-Al Doilea Război Mondial, deceniile de comunism din RDG sau primul deceniu de după căderea Zidului Berlinului.

Autoarea alege câteva filme reprezentative pentru fiecare perioadă semnificativă din istoria cinematografiei germane, pe care le integrează în contextele istoric și social, le raportează la întreaga producție cinematografică și la opera fiecărui regizor. Rezultă eseuri care combină fragmente de istoria filmului şi de analiză cinematografică, frânturi de biografii şi observaţii social-istorice și despre mentalități colective.

Cartea este, prin urmare, o panoramă bogată, chiar dacă esențializată, a cinematografiei germane, cu o parte din ce a avut ea mai bun, de la „Cabinetul doctorului Caligari” (1919) și până la „Viețile altora” (2006). Maggie Hoffgen urmează parcă dictonul exprimat mereu de Lucian Pintilie potrivit căruia „istoria filmului nu este nimic altceva decât istoria capodoperelor sale”.

Mai jos puteți găsi o listă cu 13 dintre cele mai importante filme realizate de-a lungul anilor în Germania, discutate pe larg de Maggie Hoffgen în cartea sa. Sub fiecare titlu a fost introdus un fragment reprezentantativ din prezentarea filmelor, pentru a vă aprinde dorința de a le (re)vedea.

Nosferatu (1922), F.W. Murnau

„’Nosferatu’ reușește să transmită o amenințare reală. Până în ziua de azi, este considerat ca fiind cel mai tulburător film de groază făcut vreodată. Roger Ebert, criticul de film de la Chicago Sun-Times, exprimă cel mai bine ce efecte produce vizionarea lui ‘Nosferatu’: ’Nu ne sperie, dar ne bântuie’”.

Metropolis (1926), Fritz Lang

„Semnificația principală a lui ’Metropolis’ se găsește în faptul că viziunea sa despre un viitor distopic a oferit condiția fundamentală pentru un nou gen, filmul științifico-fantastic sau filmul de fantezie urbană”.

Îngerul albastru (1930), Josef von Sternberg

„Marlene Dietrich este plină de vervă în primul ei rol important dintr-un film, de fapt, atrage toată atenția asupra ei. Și totuși, pe generic, Emil Jannings apare primul. Nu este ceva cu totul surprinzător, având în vedere că el era cel mai faimos actor al cinematografiei perioadei Weimar și ea era abia o studentă la teatru care-și juca primul rol. Josef von Sternberg încerca de multă vreme să găsească figura perfectă de ‘vampă’”.

Triumful voinței (1934), Leni Riefenstahl

„Filmul a jucat un rol important în construcția și consolidarea noului Reich. Prin intermediul său, imensa putere și alura Fuhrer-ului trebuia să fie demonstrate și imprimate pe celuloid. ’Trimful voinței’ a fost primul dintre filmele elaborate, scumpe și spectaculoase de non-ficțiune ale celui de-Al Treilea Reich care a fost comandat personal de Hitler și finanțat de către stat”.

Ucigașii sunt printre noi (1946), Wolfgang Staudte

„Dezorientarea și alienarea sunt transmise prin cadre filmate în unghiuri oblice – în plonjeu, contraplonjeu și unghi olandez. Pozițiile insolite ale camerei de filmat exprimă perspective extrem asupra unor situații extreme. Personajele se văd mai bine în umbră (…); grilajele, gratiile, ferestrele și oglinzile sparte simbolizează distrugerile războiului și statutul de prizonieri al personajelor”.

Aguirre, mânia lui Dumnezeu (1972), Werner Herzog

„La suprafață, ’Aguirre’ poate să fie văzut aproape ca un film de gen: există o linie de demarcație clară între bine și rău, la fel ca în westernurile clasice, iar ’Aguirre’ are conținutul unui film de aventuri. În același timp și în pofida cadrului grandios în care a fost filmat, este un film foarte personal, care, pentru Herzog, a reprezentat un test al succesului sau al eșecului. Prima lui ambiție, aceea de a realiza un film mai comercial, nu a fost atinsă, dar din punct de vedere artistic a reprezentat un triumf”.

Frica mănâncă sufletul (1974), Rainer Werner Fassbinder

„’Frica mănâncă sufletul’ este un bun exemplu al preferinței lui Fassbinder pentru personaje din afara societății și pentru minorități, precum și al empatiei sale față de femei. Din nou, avem de-a face cu un protagonist feminin (victimizat, imperfect), în vreme ce anxietatea socială, izolarea și singurătatea, precum și mecanismele de stereotipizare sunt subiectele centrale în ’Frica’”.

Toba de tinichea (1979), Volker Schlondorff

„’Toba de tinichea’ a fost reușita internațională a lui Schlondorff. La acea vreme, a devenit cel mai de succes film german postbelic și a rămas unul dintre cele mai faimoase filme germane: în 1979, Schlondorff a primit Palme d’Or, la Festivalul de Film de la Cannes, pentru ’Toba de tinichea’, fiind primul regizor german distins cu acest premiu. De asemenea, în 1980, ’Toba de tinichea’ a primit Oscarul pentru cel mai bun film străin – primul Oscar din 1927 încoace care merge în Germania!”.

Cerul deasupra Berlinului (1986), Wim Wenders

„Pe măsură ce urmărim ’Cerul’, vedem curând că imaginile sunt, cele mai multe, alb-negru. Observăm de asemenea că viziunea alb-negru este legată de modul în care îngerii percep lumea. Ori de câte ori filmul ajunge la o scenă în care nu este prezent nici un înger, imaginea este color. Wenders a ales să facă diferența între cele două lumi la modul acesta, deoarece pentru el, îngerii au o experiență străveche și esențializată, pentru care imaginea alb-negru pare mai adecvată”.

Aleargă, Lola, aleargă (1998), Tom Tykwer

„Este cu adevărat o declarație de dragoste pentru cinematografie, atunci când omnipotența Lolei este exprimată prin film de 35 mm – în cinema, orice este posibil! Tyker a fost elogiat de critici și de colegi pentru abilitatea sa de a integra variatele subiecte ale filmului în această prezentare cinematică plină de măiestrie și de a face ca întregul film să ne apară ca fiind facil și ludic”.

Ultimele zile ale lui Hitler (2004), Oliver Hirschbiegel

„Și apoi, mai presus de toți, bineînțeles, îl avem pe Bruno Ganz ca Hitler. Acesta s-a pregătit intens pentru rol, analizând cu atenție imaginile de arhivă și transmisiunile radio ale Fuhrer-ului. El aduce pe ecran toate caracteristicile dictatorului, care sunt cunoscute celor mai mulți dintre noi, însă cel mai uimitor lucru este că poate să imite vocea atât de perfect, încât câțiva critici care o cunosc foarte bine chiar au afirmat că, auzindu-l, i-au trecut fiorii. Ganz reușește să transmită ceva ce nimeni nu a reușit până atunci: ne face să ne dăm seama cum a fost posibil ca acest Fuhrer temperamental, care țipa necontrolat, să fi putut face o întreagă națiune să creadă în el și să se identifice cu el în măsura în care a făcut-o”.

Cu capul înainte (2004), Fatih Akin

„’Cu capul înainte’ este un film intransigent, care spune lucrurilor (sau acțiunilor) pe nume. Filmul abordează multe stereotipuri culturale și face acest lucru foarte direct, pe neașteptate și uneori cu umor, punându-ne față în față cu imagini violente și situații incorecte din punct de vedere politic. Uneori este destul de dificil de privit, forțându-ne să punem la îndoială propria noastră atitudine față de ceea ce caută să ne înfățișeze”.

Viețile altora (2006), Florian Henckel von Donnersmarck

„În ce privește detaliile istorice și aspectele tehnice ale operațiunilor Stasi care împânzesc filmul, cineaștii au insistat pe o acuratețe cât mai mare. S-a realizat o cercetare foarte atentă a locurilor de filmare. Ori de câte ori a fost posibil, filmările au avut loc în locațiile originale, cum ar fi sediul Stasi și teribila închisoare Hohenschonhausen, care a fost centrul Stasi pentru interogarea ’dușmanilor’. Alte spații interioare și exterioare au fost alese pentru atmosfera specifică și senzația de ’pustietate’ care puteau fi create pentru a semăna cu RDG”.

 



22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.