13. Poveștile lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/13-povestile-lui-dedes/

O jumătate de plic, gol, conţinea o adresă. Primisem foaia de la fratele meu, care aflase adresa de la un coleg de muncă, din Bucureşti, cu rude în Transilvania. Aşa funcţionau lucrurile, când funcţionau. M-am dus la Poşta din oraşul în care făceam liceul, Găeşti, am cumpărat un plic şi timbre, iar seara am scris o mică scrisoare.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|13 noiembrie 2018

O expunere de motive, s-ar spune acum în termeni sofisticați. Am copiat adresa pe plicul meu, iar a doua zi l-am pus la cutia poștală. Cărțile erau atunci (sunt și acum) marea mea pasiune, așa că eram nerăbdător să primesc coletul de la Mediaș. Atât de nerăbdător încât întrebam zilnic poștașul dacă are un aviz pentru mine.povestile lui dede's

După două săptămâni, factorul poștal, bucuros că scapă de pisălogeală, mă aștepta în stația de autobuz, unde coboram la revenirea de la școală, ca să-mi înmâneze avizul.

Nu mai primisem niciodată un colet. Era 1990, primăvara, așa că, în general, erau multe domenii care conțineau ”niciodată”.

Am luat bicicleta Tohan a tatălui, Pegasul meu fusese furat în urmă cu câteva săptămâni, și am plecat spre poșta din comună, aflată la  4 kilometri de casă. Am ajuns și imediat am plecat, uitasem să-mi iau buletinul. Am revenit acasă, buletinul, absent.

Mi-am amintit că actul meu de identitate era la antrenorul echipei de fotbal din sat. Am urcat pe bicicletă, am ajuns acasă la om, unde era buletinul, dar nu și el, am plecat mai departe, l-am găsit undeva pe malul Argeșului, am revenit în sat, am luat buletinul, pe drum, pedalând, am constatat că era actul unui coleg de echipă, am revenit, am corectat eroarea și de această dată am revenit la poștă.

Am luat coletul, am pedalat puțin, m-am oprit pe podul de peste singura autostradă existentă în țară în acel moment, care făcea legătura între Petrești și Greci, am desfăcut coletul și am fost cuprins de o emoție sinceră, așa cum erau multe în acel an. Țineam în mână o Biblie cu coperți din piele, care călătorise pe ruta Hamburg – Mediaș – București până să ajungă la mine.

În noaptea aceea nu am dormit, am răsfoit continuu Cartea, uluit în acel moment mai mult de ea ca obiect, decât de conținut. Am foarte multe ediții ale Bibliei acasă, mai puțin Biblia de atunci, pe care am refuzat să o scot vreodată din casa părintească.

-13 noiembrie este ziua Bibliei.

Foto: Poveștile lui Dede’s – Dedes.ro

23
/10
/15

Săptămâna viitoare, în capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă.

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

20
/10
/15

Săptămâna acesta debutează cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu focus pe zona Europei Centrale și de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 20 de evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 21-23 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

18
/10
/15

Luni, 19 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Studio (Bd. Magheru 29) din Bucureşti, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Zilelor Filmului German, va avea loc premiera filmului documentar Le beau danger, regizat de René Frölke, şi dedicat prozatorului şi eseistului român Norman Manea cu ocazia împlinirii vîrstei de 75 de ani.

14
/10
/15

„4 A.M. Cantosuri domestice” este o plachetă de versuri de Radu Vancu. 4 A.M. este cea mai grea oră dintr-o noapte. Puțini reușesc să o depășească. Încă și mai puțini dintre supraviețuitori sunt poeți.

14
/10
/15

Lucian Dan Teodorovici a obţinut Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul prestigiosului Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, ediţia 2015, pentru romanul Matei Brunul (Polirom, 2011, 2014, disponibil şi în ediţie digitală).

13
/10
/15

În luna noiembrie a acestui an, la București va avea loc o manifestare de amploare, respectiv ”Zilele Culturii Ruse”, aflată deja la a V-a ediție. Sub moto-ul ”Haideți să (re)descoperim Rusia împreună”, Centrul Rus, care, totodată, îşi serbează 90 de ani de existenţă, îi invită pe bucureşteni la o călătorie-circuit prin cultura Rusiei.

09
/10
/15

Volumul "Timp second hand. Sfârşitul omului roşu", scris de Svetlana Aleksievici, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe 2015, este în curs de publicare la editura Humanitas, în traducerea din limba rusă a Luanei Schidu.

08
/10
/15

Scriitoarea şi jurnalista belarusă Svetlana Alexievich a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, "pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre", potrivit motivaţiei Comitetului Nobel.

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.