145 de ani de la înfiinţare sărbătoriţi de Biblioteca Academiei Române cu o nouă ediţie Bookcrossing
https://www.ziarulmetropolis.ro/145-de-ani-de-la-infiintare-sarbatoriti-de-biblioteca-academiei-romane-cu-o-noua-editie-bookcrossing/

Biblioteca Academiei Române sărbătoreşte, sâmbătă, 145 de ani de la înfiinţare, cu o nouă ediţie Bookcrossing, un program inclus în amplul eveniment „Noaptea Porţilor Deschise”, care se va desfăşura pe durata a şapte ore, la sediul instituţiei. Noua ediţie Bookcrossing va începe la ora 19.15, prilej cu care Radio România Cultural şi editurile partenere vor […]

Un articol de |5 octombrie 2012

Biblioteca Academiei Române sărbătoreşte, sâmbătă, 145 de ani de la înfiinţare, cu o nouă ediţie Bookcrossing, un program inclus în amplul eveniment „Noaptea Porţilor Deschise”, care se va desfăşura pe durata a şapte ore, la sediul instituţiei.

Noua ediţie Bookcrossing va începe la ora 19.15, prilej cu care Radio România Cultural şi editurile partenere vor intra în marea bibliotecă a oraşului, iar Biblioteca Academiei Române va deveni o nouă zonă de tranzit.

Primele lansări Bookcrossing au avut loc la Târgul de carte Gaudeamus, în 2010, când au fost puse în circulaţie zeci de cărţi şi au fost deschise primele zone de tranzit – „crossing zones”. Cititorii Bookcrossing sunt invitaţi să comenteze pe site-ul bookcrossing.com atunci când găsesc sau lansează o carte şi să îşi spună părerile despre proiect. Oricine poate lansa o carte Bookcrossing, pentru aceasta fiind suficientă alegerea unei cărţi preferate, obţinerea unui cod unic pentru aceasta pe BCID de pe bookcrossing.com şi înregistrarea ei pe bookcrossingrrc.radiocultura.ro, completând meniul de la secţiunea „lansează o carte”.

De asemenea, cititorii sunt invitaţi să propună propriile zone de tranzit, completând formularul „deschide o zonă de tranzit”. Comentariile cititorilor Bookcrossing vor ajuta la reconstituirea poveştilor cărţilor care se plimbă prin Bucureşti. Aceste poveşti vor fi spuse în emisiunile Radio România Cultural – cititorii care găsesc o carte în oraş putând deveni invitaţi în emisiunile postului de radio.

Bookcrossing este un proiect internaţional care se bazează pe participarea şi pe iniţiativa cititorilor. Cineva lasă într-un loc public – cafenea, autobuz, parc – o carte pe care şi-ar dori ca o altă persoană să o citească. Pe una dintre copertele cărţii este trecut un cod care este înregistrat pe www.bookcrossing.com şi un set de instrucţiuni. Cei care găsesc o carte Bookcrossing pot lăsa un mesaj pe www.bookcrossingrrc.radiocultura.ro şi o pot repune în circulaţie în spaţiile de tranzit din oraş.

Proiectul Bookcrossing a stârnit în mod special un interes în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Franţa, Canada şi Japonia, ţări care au rezervate pe site secţiuni speciale. Dicţionarul Concise Oxford a înregistrat termenul „bookcrossing” ca un cuvânt nou.

 

Sursa: Mediafax

16
/09
/23

August Film, noua casă de distribuție românească, fondată de Matei Truța și Andrei Agudaru, anunță lansarea în această toamnă a 3 titluri noi - TOTEM (r. Lila Avilés, 13 octombrie), Între revoluții (r. Vlad Petri, 3 noiembrie) și Castelul Crăiței (r. Liviu Marghidan, 24 noiembrie).

15
/09
/23

Pe 21 și 22 septembrie, de la ora 19.30, Teatrul ACT vă invită la premiera spectacolului „Acasă/La zoo” de Edward Albee, montată pentru prima dată în România în variantă integrală, în regia și traducerea lui Silviu Debu. Scenografia este semnată de Ioana Pashca, iar în distribuție îi regăsim pe Ionuț Grama, Ada Condeescu și István Téglás.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.