15 întrebări pentru actorul Alex Călin
https://www.ziarulmetropolis.ro/15-intrebari-pentru-actorul-alex-calin/

INTERVIU Pe Alex Călin, îl vedeţi pe scenele teatrelor Naţional, Bulandra, Excelsior, Nottara, dar şi în spaţii independente ca Replika, Macaz sau Linotip, iar din 10 mai îl regăsiţi pe marile ecrane, în rolul principal din filmul „Cap şi pajură”, în regia lui Nae Constantin Tănase.

Un articol de Alina Vîlcan|8 mai 2019

Cap și pajură, noul lungmetraj semnat de Nae Constantin Tănase, readuce în atenția noastră cazul tânărului din Bacău care, în 2014, murea în urma unui incident într-un bar din oraș, unde pusese de zece ori aceeași melodie (Cap și pajură, de Florim Salam), spre exasperarea unui alt individ, care într-un final îl lovise cu o sticlă în cap. Refuzând să meargă la spital, Laurențiu avea să agonizeze ore bune în propria locuință, unde este găsit în comă, fără a mai putea fi salvat. Filmul îți apare ca o incursiune într-o Românie autentică, provincială, deloc blândă și deloc ușor de suportat, ca martor la agonia unui om pe care poate că nu îl înțelegi și cu care poate că nu empatizezi, însă ceea ce vezi pe marele ecran rămâne o oglindă onestă a unei realități pe care adesea preferăm să nu o vedem. Fără îndoială, nu e un film ușor de privit. Cât despre rolul făcut de Alex Călin, pare un adevărat tur de forță, despre care ne vorbește chiar actorul.

CAP ȘI PAJURĂ. Este filmul în care te vedem din 10 mai. Cum ai descrie experiența, care au fost provocările lucrând pentru acest film, ce ți-a rămas în minte de la filmări și de ce să-l vedem?

Cap și pajură este un proiect care a venit la pachet cu multe provocări. Mi-a oferit în primul rând, actoricește, șansa de a explora cât de mult sunt în stare să mă arunc spre zone pe care nu le-am mai testat.

De exemplu, am avut de filmat doar cadre secvență care uneori ajungeau la 11-12 minute și care, aproape mereu, erau la o intensitate foarte mare și care presupuneau un grad de concentrare și atenție continuă pe foarte multe detalii. Practic, personajul acesta nu este niciodată într-o situație neutră. Mintea și corpul lui funcționează întotdeauna pe mai multe planuri deodată, voluntar sau involuntar. De-a lungul filmului se află într-o continuă degradare fizică și psihică, de care, mare parte din timp, nici măcar nu e conștient. Asta a fost poate cea mai importantă provocare, pentru că degradarea aceasta a trebuit construită cu mare atenție și gradat, de la nivelul gândurilor, până la nivel vocal sau corporal.

Am avut ocazia ca alături de Nae, regizorul filmului, și restul echipei, să recompunem ultimele 24 de ore de viața unui om, la un nivel foarte intim, personal, dar și riscant.

Sunt conștient că nu este un film pentru oricine și sigur nu e unul de popcorn în familie. Și mă bucur că e așa. Pentru că filmul (arta cinematografică, în general) poate avea o forță incredibilă, poate spune multe, poate provoca, te poate înfuria, poate trezi, te poate ajuta să empatizezi. Și cred că ar fi fost păcat ca filmul acesta să rămână la un nivel superficial la care să îți poți termina liniștit și nestingherit punga de popcorn.

„Cap și pajură” (regia: Nae Constantin Tănase)

ALEGERI. Întorcându-ne în timp, momentul în care ai ales actoria a fost…

Atunci când am renunțat la certitudinea unei pregătiri de IT-ist/inginer și m-am aruncat cu capul înainte către incertitudinea de a avea cel mai mic strop de talent pentru meseria asta. Din fericire, oamenii din comisia de admitere au avut încredere în ce au văzut în mine și de atunci viața mi s-a schimbat radical. Pentru mine acel moment fost un „All in” ca la poker, am forțat la maximum acea ocazie, pentru că fie intram atunci din prima la actorie, fie probabil aș fi fost nevoit să abandonez ideea și aș fi încercat să fiu un programator cât mai bun, dar cu siguranță și cu ceva regrete. Știusem de mult că asta vreau să fac, așteptam doar niște semne care iată că au venit când aveam cea mai mare nevoie.

LA ÎNCEPUT. Despre primele tale roluri, ai spune că…

Au fost niște tatonări cu scopul de a descoperi cum stă treaba cu teatrul, ce presupune, cum se face și dacă mi se potrivește. Primele roluri au fost în trupe de amatori în care am aflat un lucru important: că mie chiar îmi place treaba asta. Dar eram conștient că de acolo până pe o scenă profesionistă e cale lungă. Totuși, experiențele acelea m-au ajutat să-mi dezvolt atât pofta de teatru, pentru că am început să simt nevoia să văd mult cum fac alții, cât și un anumit tip de spirit critic. Dar în sensul bun, nu că știam eu mai bine cum se face, pentru că real nu știam, ci îmi plăcea să desfac în mintea mea ceea ce vedeam, în firișoare mici de acțiuni și intenții, ca să înțeleg astfel ce determină acel tip de comportament.

„Fluturii sunt liberi”, la Teatrul Excelsior

PROVOCARE. Principala provocare de până acum pentru actorul Alex Călin a fost când…

Reprezintă o provocare pentru mine fiecare proiect în care sunt implicat. În clipa de față sunt independent, asta înseamnă că am luxul de a alege ce lucrez. Asta vine împreună cu riscul de a avea perioade în care nu lucrez nimic, dar și cu responsabilitatea de a da de fiecare dată 100% în proiectele în care am ales să lucrez, pentru că nu am scuza că am fost obligat să joc aia sau aia, cum se mai întâmplă în teatrul de stat.

Într-un proiect mă provoacă atât perioada de repetiții, momentul în care cauți, descoperi, fixezi, dar și ce se întâmplă cu proiectul după ce iese la public. Sincer, mi se pare mai important și mai greu cum faci să păstrezi proaspăt un spectacol, față de faza de început când îl construiești și lucrurile se întâmplă mai natural. E cumva ca într-o relație.

MODELE. Actorii de la care ai învățat sunt…

Înainte să se concretizeze calea asta cu teatrul în viața mea, pe vremea când eram doar un spectator împătimit, am văzut de vreo 7 ori Inimă de câine, în primul rând ca să-l urmăresc din nou și din nou pe Marius Manole. Mi se părea incredibil ce făcea acolo. El a rămas în continuare un model pentru mine. Îmi mai plac mult Vlad Ivanov, Andi Vasluianu, Alexandru Jitea (care a fost chiar unul dintre profesorii mei de clasă de la UNATC, alături de Mircea Rusu), Mihai Călin, Maia Morgenstern, doamna Mariana Mihuț, Ofelia Popii, Marian Râlea, Bogdan Zsolt, Radu Gabriel și lista poate continua până mâine fără să existe vreo ordine anume.

Dar cel mai mult am învățat de la colegii mei din facultate, alături de care am trăit marile noastre eșecuri și micile izbânde din anii de studiu de la UNATC. Acolo ne știam atât de bine între noi, că nu aveam cum să ne mai păcălim unii pe alții abia în clipa când era realmente adevărat ce se întâmpla. Și atunci încerci să descoperi „ce a făcut colegu’?”, „cum a făcut de a fost atât de real ce am văzut?”. Iar aici lista cu cei de la care am avut de învățat e și mai mare și plină cu oameni supertalentați și muncitori. Nu o să-i spun aici, se știu ei. Dar fiecare astfel de întâlnire din anii de facultate cu colegi de la actorie, regie sau coregrafie m-a ajutat să mai descopăr ceva despre arta asta și despre mine.

Aș spune, deci, că modelele mele sunt mai degrabă colegii mei care fac în continuare meseria asta cu devotament, seriozitate, bucurie, respect și sacrificii.

„Babel”, la Linotip

ROMÂNIA. Să fii actor în România mileniului III înseamnă…

Pentru mine înseamnă în primul rând să fiu în concordanță cu vremurile în care trăiesc și să vibrez la problemele societății în care trăiesc. Altfel mi se pare că nu aș ști cui mă adresez, de ce mă adresez și cum să o fac.

Mai înseamnă și multă vulnerabilitate și expunere, mai ales ca artist independent în România de azi, pentru că nefiind încă organizați într-un sindicat sau uniune, nu e nimeni care să te protejeze de tot felul de abuzuri din partea instituțiilor, terților cu care semnezi sau chiar a statului.

Mi se pare că e greu să-ți faci treaba constant și la un nivel OK. Sunt puține teatre comparativ cu numărul de performeri, se fac puține filme și de multe ori ești insuficient plătit ca să poți să trăiești din ce joci și fără să mai fie nevoie să mai cauți alte proiecte noi sau alte surse de făcut bani. Statul investește în artă, dar nu o face cu cap și nici transparent și o face majoritar în instituțiile de stat. Pentru independenți rămân doar câteva concursuri de proiecte, insuficiente după părerea mea.

Așa că, vrând-nevrând, totul se transformă într-o alergătură după proiecte, fonduri, spații de joc și spectatori. Iar toate astea nu au cum să ducă undeva mai departe de o constantă inerție a lucrurilor din care nu are nimeni ceva real de câștigat.

SPECTACOLELE DE ACUM. Pe scenă, te vedem în… (și de ce să te vedem în…)

Fluturii sunt liberi” și „#Emojiplay” la Teatrul Excelsior, „Furtuna” la TNB, „Boyz and Girlz” la Centrul de Teatru Educațional Replika, „112” și „Răzvrătiții” la Macaz Teatru Coop, „Babel” la Linotip, „Cum vă place” la Teatrul Nottara, „Macbeth” la Teatrul Bulandra. De ce să vină lumea să le vadă? Ca să nu mai spună după că „nu se mai face teatru cum se făcea”.  Ba se mai face, dar aș zice „din păcate”. Și asta nu e OK, pentru că sunt alte vremuri. Din fericire, nu este cazul acestor spectacole. Am bucuria de a juca în spectacole de teatru sau de dans actuale, care vorbesc despre probleme ale vremurilor în care trăim. Și mulți dintre artiștii alături de care joc chiar merită descoperiți și urmăriți, dacă nu ați făcut-o deja.

#Emojiplay”, la Teatrul Excelsior

ATRACȚIA FILMULUI. Cu cinematografia, ești în relație de… Și, bineînțeles, ce ai învățat nou filmând Cap și pajură?

Cu filmul sunt în relație de vreo 11 ani, chiar dinainte de a fi student la actorie, când un regizor american, Lukas Huffman, fost snowboarder profesionist, m-a distribuit în primul lui film și primul meu film de scurtmetraj, asta deși făcuse casting cu mai mulți actori profesioniști. Mi-a plăcut mult experiența și mi-a dat încredere că la un moment dat voi putea face treaba asta „for a living”.

De atunci, am mai colaborat în scurtmetraje studențești, iar alături de regizorul Cristina Iacob și o echipă foarte mișto am făcut primele mele filme de lungmetraj, Selfie și Selfie 69, din care am învățat mult și aplicabil pentru mai departe.

Am lucrat apoi la primul film românesc 360, Escape VR, alături de Millo Simulov, un regizor care îmi place pentru felul în care experimentează încontinuu.

Toate experiențele acestea m-au convins că nu există o diferență drastică între teatru și film. Pur și simplu este vorba de alte limitări, dacă la teatru trebuie să te adaptezi în funcție de sala în care joci, să-ți potrivești intenția și volumul în funcție de locul în care se află partenerul căruia îi spui un secret de exemplu, dar să ții cont și că trebuie să te audă o sală întreagă, la film trebuie să fii conștient unde este camera, ce se vede, ce nu se vede, ce se aude, pentru că pentru spectatorul care vede apoi filmul pe ecran mare, totul devine un semn care înseamnă ceva. Practic, sunt un pic diferite reglajele fine interioare pe care trebuie să le faci, adaptate de fiecare dată în funcție de situație. Dar mi se pare că dacă ești prezent de fiecare dată în această nouă situație și știi ce ai de făcut, lucrurile vin de la sine.

Lucrând la Cap și pajură am aflat despre mine cât de departe pot merge atunci când am încredere în demers și mai ales în echipa cu care lucrez.

Alex Călin și Iulia Ciochină, în „Cap și pajură”

ROL PRINCIPAL. Povestește-ne despre personajul tău din Cap și pajură și cum l-ai construit.

Lucrul la rol a început de la castingul pe care l-am dat alături de Nae. Și pentru că am reușit să particip la mai multe probe, am avut ocazia să tot descopăr câte un pic despre omul acesta. Uneori sunt probe de care mă bucur pur și simplu, chiar dacă nu iau rolul, dar simt că am lucrat și descoperit ceva în timpul petrecut acolo, despre mine sau despre o fărâmă din viața unui personaj. Din fericire s-a hotărât ca eu să fac rolul acesta și am avut astfel șansa să merg mai departe cu lucrul.

Evident că am văzut de multe ori știrea TV de la care a plecat ideea scenariului, cea care prezintă total superficial, după părerea mea, moartea unui om, dar poveștile celor doi Laurențiu (cel din știre și cel din film) au doar atât în comun. Așadar, am încercat să descopăr resorturile și motivațiile personajului din scenariu, având totuși mereu în minte și titlurile de genul „Maneaua ucide”, „I s-a tras de la o manea”, și mă gândeam că poate mi s-a dat ocazia să fac rolul ăsta și pentru a lua cumva apărarea unui om care a fost de mult condamnat la moarte de o societate plină de rasism și prejudecăți.

Am vrut să nu pun nicio etichetă și pur și simplu să mă arunc în ceea ce-mi propuneau scenariul și regizorul. Și mă bucur mult că am avut ocazia să lucrez împreună cu el, pentru că este genul de regizor care simte chiar și cele mai mici nuanțe și firișoare de motivații interioare, și știe ce să-ți spună ca să te ajute în momentele cele mai dificile. Asta pentru că este foarte atent la tine și nu vede doar materialul cu care să-și facă treaba. Simțeam că lucrând alături de el eram asemenea unor ceasornicari care montează împreună un mecanism prețios. Pentru că toată construcția filmului, este un mare mecanism plin de detalii și semne importante care așteaptă să fie descifrate de către spectator. Bine, spectatorul care are și răbdarea și deschiderea să o facă.

„112”, la Macaz Teatru Coop

SPECTACOLE SAU FILME CULT. Un spectacol de teatru memorabil sau un film preferat, din toate timpurile…

Într-o vreme știam pe dinafară spectacolul „Scapino”, pe care l-am văzut doar înregistrat. Mă fascina pur și simplu puterea de seducție pe care o avea Horațiu Mălăele asupra publicului, în spectacolul acela. Trilogia shakespeariană a regretatului Eimuntas Nekrosius și one-man show-ul „Raoul” al lui James Thierrée.

We’re No Angels”, cu Robert De Niro și Sean Penn, este un film care dintr-un motiv anume mi-a rămas în minte. Ar mai fi 21 Grams”, 3-Iron”, In the Mood for Love”, Laurence Anyways”, La mala educación”, Mar adentro” și majoritatea filmelor lui Jacques Audiard. Sunt multe spectacole și filme care mi-au format încet, dar sigur, pofta de a face și eu meseria asta.

MANELE CA-N FILME. Cum vezi tu manelele din Cap și pajură? Ce le-ai spune celor care zic că nu vor să vadă filmul pentru că e unul cu manele și cu Florin Salam?

Le-aș spune că e bine să știe de la început că filmul acesta nu este despre manele, ci mai degrabă despre destinul tragic al unui om care este și victima prejudecăților și indiferenței noastre. Și chiar dacă nu am fi am avut cum să-i salvăm viața, cel puțin am putea încerca să nu ducem în ridicol și derizoriu moartea unui om.

Cred că în general ne-ar prinde bine să fim mai îngăduitori, indiferent de religia, cultura, înclinarea sexuală a celuilalt, sau stilul de muzică pe care îl ascultă. Și sunt conștient că asta presupune o luptă de durată, de generații care să fie educate într-un spirit mai empatic în primul rând.

Dacă cineva nu vrea să vină să vadă filmul acesta e OK. Nu vreau să-l conving să vină să-l vadă, dar l-aș ruga doar să se întrebe care-i motivul pentru care nu intră la acest film. Pentru că dacă-i problema manelelor, iată că am lămurit-o deja și în plus i-aș spune că eu chiar cred că putem fi mai mult decât propriile noastre prejudecăți.

PRAGA. Ce îți amintești de la premiera internațională a filmului, la Prague International Film Festival?

M-au bucurat discuțiile avute după vizionarea de la Praga cu cei care au rămas în sală până la final și care chiar au înțeles ce am vrut să zicem cu acest film. Și mi-a mai plăcut berea cehească.

TIMP LIBER. Când nu ai nimic de făcut, îți place să…

Mă plimb cu Ana, Mara și Freya prin parc. Sau să călătorim împreună. Îmi mai place să pedalez pe șosele de munte.

ATU. Crezi că principala ta calitate este…

Credința cu care mă implic în ceva în care cred cu adevărat.

VA URMA. În plan pentru viitorul apropiat ar fi…

Să fac suportabilă viața în țara asta în care politicul este nepermis de implicat (în sens negativ) în educație, sănătate și cultură. Și dacă aș putea face și un pic mai mult de atât, cu atât mai bine. Altfel, aștept cu interes să văd ce experiențe artistice provocatoare se află după colț. Iar de nu se află nimic pentru mine acolo deocamdată, vreau să învăț să exist și în afara proiectelor după care uneori e mai ușor să-ți ascunzi existența. „Pentru că mai multe roluri joacă omul în viață”… (Shakespeare – As You Like It)

Pentru mine acel moment (n.r.: admiterea la UNATC) fost un All in ca la poker, am forțat la maximum acea ocazie, pentru că fie intram atunci din prima la actorie, fie probabil aș fi fost nevoit să abandonez ideea și aș fi încercat să fiu un programator cât mai bun, dar cu siguranță și cu ceva regrete. (Alex Călin, actor)

Foto: Alex Gâlmeanu, Cap și pajură, arhiva personală a actorului

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.