REPORTAJ Cât de spectaculoşi sunt tinerii actori? Cât de convingători pot fi într-un sfert de oră? Îi pot uimi pe regizorul Radu Afrim, pe actorul Nicu Mihoc şi pe criticul de teatru Cristina Rusiecki?
Un articol de Adina Scorţescu|17 iulie 2013
REPORTAJ Cât de spectaculoşi sunt tinerii actori? Cât de convingători pot fi într-un sfert de oră? Îi pot uimi pe regizorul Radu Afrim, pe actorul Nicu Mihoc şi pe criticul de teatru Cristina Rusiecki?
Zilele acestea, la Teatrul Național din București, peste o sută de tineri actori participă la preselecția pentru Gala Tânărului Actor – HOP!, care va avea loc între 4 și 8 septembrie, la Costinești. Tema de anul acesta este „Sunt actor, sunt spectaculos!“.
Din juriul la individual fac parte regizorul Radu Afrim, care este şi directorul artistic al Galei, actorul Nicu Mihoc şi criticul de teatru Cristina Rusiecki, iar la secţiunea grup actorii Nicoleta Lefter şi George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, şi criticul Oana Stoica. Luni, la secțiunea individual, erau înscriși 32 de actori. Fiecare a avut dreptul la 15 minute de joc.
E dis de dimineață, după orarul artiștilor: orele 10, trecute de fix. Încă se mai lucrează la refacerea Teatrului Național, așa că intrarea spre Sala Multimedia se face prin praf și zgomot de picamăr. În holul cu mochetă verde și pereți roșii așteaptă vreo 20 de tineri, până în 30 de de ani.
Unii vorbesc între ei, tolăniți pe fotolii, alții fac câțiva pași, cu privirea fixă, ca a unui student care își repetă materia înainte de a intra la examenul oral. Într-un colț, la o măsuță rotundă, o fată îmbrăcată în pantaloni și vestă neagră își desenează în fața oglinzii o mustață subțire, de Don Juan.
Droguri, caise şi pantofi albaştri
Pe ușa de la intrarea în sală sunt lipite trei foi A4, una lângă alta, care alcătuiesc o listă cu 94 de poziții. În capul listei stă scris: „Gala Tânărului Actor – 2013. Individual. 15 iulie, TNB, Sala Multimedia”. Două linii desenate cu o carioca roșie delimitează concurenții de azi de cei din următoarele două zile; prima linie e trasă după poziția 32. Ușa rămâne întredeschisă, chiar și după ce juriul a intrat în sală.
Scena, acoperită cu aceeași mochetă verde ca și în hol, e delimitată pe trei laturi de o perdea albastră, prin care se pot vedea grămezi de placaje și de scaune. În fața ei – masa juriului, dreptunghiulară, din lemn lăcuit, cu picioarele sculptate.
La mijloc stă Radu Afrim; scund, slăbuț, în pantaloni până la genunchi, s-ar pierde în grupul de tineri actori dacă n-ar fi pantofii lui albaștri de piele, lucioși, ca scoși din cutie, care îţi atrag privirea. Își scoate agenda albastră și o pune pe masă, după care îi șoptește ceva bărbatului din dreapta, actorul Nicu Mihoc – în cămașă albă și ochelari de soare agățați la piept.
Citiţi şi: Oana Pellea va fi preşedintele juriului la Gala Tânărului Actor – HOP
În stânga lor s-a așezat criticul de teatru Cristina Rusiecki, într-o rochie colorată ca un buchet de flori luat vara de la piață. Stau cu toții cu spatele la public, adică cei 10-15 spectatori (tineri înscriși la preselecție, studenți la UNATC, jurnaliști) răsfirați pe cinci rânduri de scaune din plastic negru.
Doina Lupu, secretarul din partea UNITER, pune pe masă un bol cu caise, apoi verifică lista celor înscriși – un tabel A4 plin de adnotări, căci ordinea intrării pe scenă s-a schimbat de dimineață.
„Vă rugăm, telefoanele! Le închideţi”, se aude o voce din sală.
Pe scenă intră un băiat slab, îmbrăcat în costum negru, fără cămașă, doar cu o cravată gri atârnând larg la gât. Se așază jos, cu picioarele încrucișate.
„Fii atent, pui apa, dizolvi praful, după care nu-ți mai rămâne de făcut decât să bei tot ce-i în pahar”, începe monologul. Continuă cu exemple despre imaginile pe care ți le aduce drogul – budincă de zmeură, iubita din liceu, în fustă de blugi, care vine să te ia în brațe. „Poate să apară cine vrei tu.“
Lumina se micșorează, se aude o muzică electronică, sacadată, alertă. Băiatul se smucește, se întinde pe jos de parcă ar avea spasme, își aruncă sacoul. După un minut, Afrim își schimbă poziția picioarelor și își toarnă apă dintr-o sticlă de plastic. Când muzica se oprește, actorul e întins pe jos, cu capul ascuns sub sacou. Se ridică și zice: „O să mă întrebi dacă o să te mai poți întoarce vreodată înapoi. Îți spun eu că da. Tot ce trebuie să faci e să bei.”
Citiţi şi: Radu Afrim: „Brâncuşi n-ar fi existat dacă n-ar fi plecat din România“
„E gata? Stai puțin aicea” îi spune Afrim cu o voce plată. „Tu ai ratat prima parte în care erau foarte multe informații. Când ai început să te relaxezi, era prea târziu. Vorbeai de un camion roz?” Băiatul dă din cap. „Rog pe ceilalți să nu intre când nu le priește”, se adresează Afrim publicului, fără să schimbe tonul vocii sau să întoarcă privirea. „La început erai crispat, grăbit, ca să ajungi la partea spectaculoasă” continuă Afrim. „În momentul de dans, nu e OK… nu se leagă de niciunde”, adaugă Nicu Mihoc.
„Fă-mă să mă uit” îi spune Afrim, după care se ridică și ia dintr-o pungă de plastic, așezată pe jos, la piciorul mesei, un set de cutiuțe cu lapte pentru cafea. Băiatul mulțumește și iese din scenă.
Cu lista în mână, Doina Lupu se ridică de la masă și privește înspre sală, pe deasupra ochelarilor: „Este Adina?… Iftime?”. Intră o femeie cu părul lung, îmbrăcată într-un trenci gri, cu pantofi cu toc. Ține în mână două cearșafuri, pe care la aruncă pe jos. Stă dreaptă și întreabă: „Pot începe?”. „Când vrei tu, când simți”, îi răspunde Afrim.
Adina își scoate trenciul și-l aruncă pe jos. A rămas în corset negru și în pantaloni bleu, cu paiete, care se termină sub fese. Se uită în jos, către cele două cearșafuri: „Surprise! Hai, soldățeilor de plumb. Deșteptarea!”. Își continuă energic monologul. La un moment dat se întinde pe jos și se târăște, lasciv. Afrim își roade unghiile de la mâna dreaptă. În sală, un băiat cască; iar fata îmbrăcată în haine de bărbat, care își desena mai adineaori o mustață cu dermatograful, își face trei cruci mici.
Actorul şi partenerul său
Adina își continuă monologul. La un moment dat descoperă că persoana de sub unul dintre cearșafuri e moartă. „Ajutor, avem un moooort!”, țipă; apoi aleargă spre stânga scenei și caută pe cineva pe după perdea. După 15 minute, se lasă din nou liniștea. Adina stă în mijlocul scenei și așteaptă feed-back-ul juriului.
„Adina, eu vreau să-ți spun o întrebare: Tu cui spui povestea asta?”, o întreabă Nicu Mihoc, cu vocea unui părinte ușor îngrijorat.
„Păi, soldaților”, răspunde ea, cam neîncrezătoare.
„De ce nu nouă, publicului? Nu te-ai uitat deloc la noi. Tu fugi de noi!”, îi spune Mihoc, apoi continuă, cu fața întoarsă spre public: „Îi rog și pe ceilalți: Fiți normali, sănătoși. Actorul singur pe scenă are un partener. Publicul!”
„Ochiul e cel mai important. Dup-aia vine textul” adaugă Afrim, după care spune scurt „Bine, mersi mult.” Adina ia cearșafurile și pleacă.
„Dumitru?” întreabă Doina Lupu. Afrim răsfoiește CV-ul actorului. Doi bărbați aduc pe scenă o masă de lemn pătrată, prăfuită. Dumitru intră și se bagă sub masă. Trec secunde lungi. Scoate capul de sub masă și se uită sus, în dreapta, unde ar trebui să fie sunetistul. „Muzica?” Nimic. Apoi se adresează juriului: „Scuze, și muzica ar fi trebuit să înceapă.” Râd cu toții. Afrim se întoarce și întreabă apăsat: „Muzica, e cineva la sonorizare?” O voce gravă de bărbat: „Imediat.”
Începe muzica, Dumitru se mișcă sub masă, ca și cum ar fi într-o cutie prea strâmtă, apoi iese şi-şi începe monologul: „Ar trebui poate să mă prezint. Așa se face. Politicos, manierat.” Când zice „Doamna spune că o să mă fac bine, cât de curând”, îți dai seama că e vorba de un copil care vorbește cu un psiholog. Din când în când, își trece mâna prin păr, ca să-și dea bretonul din ochi. Are tricoul alb și povestește despre tatăl lui, supereroul care, după ce bea din poțiunea magică, își învinețește soția.
Un absurd de plastic
La final, Afrim îl întreabă cine-a scris textul. „Eu”, îi răspunde Dumitru.
„Trei observații am”, continuă Afrim. „Nu ai nevoie de masă – de câte ori intri sub masă, ne pierzi și te pierzi. Dacă aduci o masă, fă, frate, Cirque du Soleil cu ea! Altfel, de ce să cari o masă până la Costinești?! Și lasă-ți părul”.
„Dar îi stă bine părul, e un avantaj”, intervine criticul Cristina Rusiecki.
„Și taie din textul ăla”, continuă Afrim. „Bagă ceva mai multă energie, decât teorie despre cum să fie oamenii.”
„Mulțumesc frumos, sărut mâna”, spune Dumitru, dând din cap, apoi iese din scenă.
Următorul actor se așază pe un scaun, în mijlocul scenei, și prezintă un text absurd, despre un bărbat și o femeie din plastic, care mănâncă mâncare de plastic, stau la birouri de plastic, fac bani de plastic. Afrim îi spune: „Știai că la Costinești e interzis scaunul. La vârsta ta – câți ani ani, 25? – să stai pe scaun e indecent! Ești paralizat de la buric în jos. Nu, provoacă-ți limitele. Tre’ să lucrezi de cinci ori mai mult. Statul pe scaun, așa cum l-ai făcut tu, nu e spectaculos.”
Un alt actor prezintă un text despre viața în închisoarea din Aiud, care începe cu replica „Eu sunt Dumnezeu”. E încrâncenat și dominat de angoasă. Nicu Mihoc îi spune: „Cunosc textul, să știi; e nevoie de mai mult umor. Cum ar fi să intri la Caramitru și să zici că ești Dumnezeu? Păi izbucnește în râs!”
Când fata îmbrăcată în bărbat joacă monologul Violei din „A 12-a noapte” de Shakespeare, Afrim îi spune: „Ritmul e mai puternic decât tine. Ca regizor, eu știu că, dacă bag muzica mai puternică decât situația scenică, distrug situația scenică. Energia e bună – asta ca să le zic și pe astea bune – dar muzica e mai puternică decât tine.”
Pe fata roșcată care joacă rolul unei prostituate (după romanul „Belle de Jour”), ajunsă la spital, în cămașă de forță, Afrim o întreabă: „Ești pe pastile, de unde atâta luciditate?! Publicul nu vrea să te vadă că te judeci, vrea să-l vadă pe actor trăind foarte intens momentul de pe scenă.”
Ora două îl prinde pe un actor pe scenă, spunând un monolog de Rodrigo García. Afrim îl întrerupe: „Stop! Ești agresiv, eu nu te-aș lua la niciun casting că, după o săptămână, ne-am lua la bătaie. Alt text nu ai? Vreau să te văd altfel, vreau să văd schimbările de personalitate.”
„Eu te vreau seducător”, spune Cristina Rusiecki. „Și eu!”, adaugă Nicu Mihoc. Juriul se ridică să plece. Băiatul rămâne pe scenă, cu o privire întrebătoare. Mihoc se uită la el și zice scurt: „Ești actor, ai o oră la dispoziție, ce tot discutăm atâta?!”
Lumea iese din sală. În spatele Teatrului Național, praful e îmbibat cu aer fierbinte.
Se aude picamărul, pe zgomotul de fond al mașinilor care circulă pe Batiște. La două jumate începe a doua rundă de preselecții.
Foto: Adi Bulboacă
