15 momente-cheie la aniversarea de 15 ani a Festivalului SoNoRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/15-momente-cheie-la-aniversarea-de-15-ani-a-festivalului-sonoro/

SoNoRo a împlinit anul acesta 15 ani de existenţă, ocazie cu care vă invităm să revizităm momentele aparte ale festivalului, de la primii ani când se repeta în săli de birouri până la regăsiri cu locurile natale şi lucrări de o sensibilitate copleşitoare, care vor rămâne pentru totdeauna în memoria colectivă.

Un articol de Ziarul Metropolis|9 decembrie 2020

Deși aniversarea din acest an a Festivalului SoNoRo nu a avut loc la Carnegie Hall în New York, așa cum s-a întâmplat în 2010 și 2015 și cum era planificat și anul acesta, echipa festivalului a reușit să contureze un eveniment bine închegat, cu muzicieni din țară și străinătate, pentru toți melomanii din lume. La 15 ani de SoNoRo, artiști și membri ai echipei festivalului rememorează cele mai importante momente de la începuturile SoNoRo până azi.

Nicolas Dautricourt (vioară, foto sus), Paris: o excentricitate într-un context formal

„Anul trecut, la concertul de la Palatul Cotroceni, am apărut încălțat în pantofi roșii sport în fața oficialităților și a publicului prezent la deschiderea ediției DaDa.”

Tomoko Akasaka (vioară), Berlin: posterul cu straturi multiple

„Când am văzut posterul festivalului în 2014, am zis: «Da, exact asta e în mintea lui Răzvan Popovici!». Este un muzician cultivat, cu un simț jucăuș și apetență pentru frumos. Posterul are multe straturi de înțelegere, te atrage în primul rând prin culoare, prin vibrația neconvențională și multiplele semnificații care au legătură cu trecutul.”

Tomoko Akasaka

Alexander Sitkovetsky (vioară), Londra: evoluția festivalului

 „Momentul-cheie este primul an de SoNoRo în comparație cu ceea ce reprezintă acum. În ultimii șapte ani am putut vedea o evoluție frumoasă. Țin minte că în primul an de SoNoRo eram în faza de creștere în carieră și de atunci am început să mă plimb mai mult. Am și acum senzația pe care mi-a lăsat-o Bucureștiul în 2005, un oraș pe care l-am simțit un pic sălbatic și haotic. În acel an, la concertul de la Sala Radio erau 40 de oameni. În primii ani se simțea că festivalul este făcut între prieteni, repetam în săli de birouri, nu era mașinăria bine unsă care a devenit în ultimii ani.”

Alexander Sitkovetsky

Jonian Kadesha (vioară), Berlin: destinderea după concerte

„Este greu să numesc un moment, căci pentru mine a fost a doua ediție la care particip, prima fiind în 2018. Momentul-cheie ține de finalul concertelor, atunci când după atâta concentrare avem parte de o dulce eliberare, acompaniată de mâncare, glume și voie bună.”

Jonian Kadesha

Erik Schumann (vioară), Frankfurt: legătura cu trecutul

„Datorită festivalului am avut șansa să revin în Timișoara, orașul natal al tatălui meu, și să mă întâlnesc cu rude pe care nu le mai văzusem de multă vreme. Cu această ocazie, am avut o senzație cu totul specială legată de rădăcinile mele.”

Erik Schumann

Răzvan Popovici (violă), București: aniversările la Carnegie Hall  

„Au fost două momente extraordinare, atunci când am sărbătorit 5 ani (în sala Zankel, cu 600 de locuri) și respectiv 10 ani (în sala I. Weill, cu aproximativ 300 de locuri) la Carnegie Hall din New York. Era planificat și anul acesta, chiar pe 1 decembrie.”

Răzvan Popovici

Alina Pogoskina (vioară), Berlin: concertul cu Gilles Apap

„Concertul din 2009 alături de Gilles Apap de la Ateneul Român. Am improvizat împreună și am creat o energie aparte. Gilles Apap are un spirit molipsitor de echipă, a fost și este o inspirație aparte pentru mine. Mă bucur tare mult să fac parte dintre muzicienii invitați la SoNoRo.”

Alina Pogoskina

Frans Helmerson (violoncel), Berlin: concertul lansării ediției DaDa

„Concertul de deschidere de anul trecut de la Palatul Cotroceni încă îmi pulsează în minte, pentru că a fost o experiență foarte diferită și amuzantă. Momentul în care Justus Grimm a recitat poezia dadaistă este unul memorabil. Am avut multe alte ocazii încântătoare la festival. Sunt impresionat în special de anul acesta, că s-a întâmplat festivalul, având în vedere situația mondială, că Răzvan Popovici, alături de echipa lui, a făcut posibilă organizarea concertelor, cu tot stresul multiplelor schimbări.”

Frans Helmerson

Valentin Răduțiu (violoncel), Berlin: împletirea vieții profesionale cu cea personală

„Cea mai importantă întâlnire a fost în 2015, când l-am cunoscut pe Răzvan Popovici, care între timp nu doar că mi-a devenit un prieten foarte apropiat ci este, din acel an, și nașul meu de căsătorie.”

Valentin Răduțiu

Diana Ketler (pian), Londra: primul an de festival

„Anul în care am decis împreună cu Răzvan Popovici să facem festivalul. Îmi aduc aminte că eram cinci muzicieni și am locuit cu toții într-un apartament în timpul festivalului, căci atât ne permiteam.”

Diana Ketler

Ioan Dragoș Dimitriu (pian), Brașov: colaborarea ca organizator

„Momenul meu cheie este cel din anul 2018, când am colaborat din postura de organizator, mai precis artist manager.”

Ioan Dragoș Dimitriu

Alberto Mersica (chitară), Castelfranco Veneto: concertul pentru copii de la Forumul German

„Cred că frumusețea este elementul atotprezent care-mi vine prima dată în minte și pe care Răzvan, Diana și întreaga echipă de organizare îl compun. Acest element se vede în toate detaliile: de la locurile, programul și muzicienii aleși până la publicul cald și extraordinar. Sunt recunoscător că am putut cânta în locuri renumite precum Ateneul Român și Cercul Militar. Un alt lucru însemnat este faptul că am putut călători și cânta în orașe ca Sibiu și Cluj. Îmi aduc aminte cu drag de concertul pentru copii din 2019, de la Forumul German din Sibiu și de momentele Kurt Schwitters – Ursonate, Bartók interpretat de Katalin Kokas și Barnabas Kelemen, Eric Satie – Trois Gnossiennes cu Louis Lortie la pian, Manuel de Falla și cvartetele de Paganini adaptate de mine și prietenii mei muzicieni – Diana Ketler, Marcelo Nisinman, Zoran Markovic și Tatiana Samouil.”

Alberto Mersica

Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), București: întâlniri providențiale

„Întotdeauna am considerat că o personalitate artistică se șlefuiește în timp și depinde de persoanele pe care le întâlnește în viață. Festivalul SoNoRo mi-a prilejuit întâlnirea cu Răzvan Popovici, un artist complex, un muzician grozav, un violist cum rar întâlnești, o prezență scenică adorabilă datorită bazei culturale solide și un organizator capabil să conducă destinul festivalului timp de 15 ani. Felicitări și mulți, mulți ani sonori de aici înainte!”

Ion Bogdan Ștefănescu

Mihaela Tăut (Communications & Events Manager), București: momentul Vladimir Mendelssohn din 2018

„Fiecare întâlnire cu un muzician este memorabilă, în special când aceștia împărtășesc experiența lor personală cu o anumită lucrare pe care o interpretează și ne fac să înțelegem și noi emoția de care sunt pătrunși atunci. Un astfel de moment este concertul din Aula ASE, la ediția din 2018, când înaintea interpretării Cvintetului cu pian de Alfred Schnittke, violistul de origine română Vladimir Mendelssohn a povestit despre întâlnirea lui cu această lucrare, în ’89, în timpul Revoluției române, care pe el l-a prins la Moscova, unde studia. La acel concert, Vladimir Mendelssohn a povestit publicului care a fost momentul care l-a inspirat pe Schnittke în compunerea acestei lucrări, unul deosebit de trist, moartea mamei sale înghețată pe stradă. Marcat de acest eveniment, compozitorul a dorit să afle de la un medic cum se simte moartea prin îngheț. A transpus apoi totul în această compoziție, vuietul vântului, rememorarea momentelor dragi când moartea se apropie – pentru aceasta a introdus câteva note din lucrarea preferată a mamei lui, profesoară de pian, din muzica lui Mozart. Ultimele acorduri au sugerat desprinderea sufletului și zborul său în eter, un moment foarte puternic și emoționant pe care publicul nu l-ar fi putut percepe fără momentul de introducere ce a descris călătoria pe care auditoriul o va face alături de muzicieni prin acea experiență deosebit de dureroasă pentru compozitor. Cred că acesta este cel mai memorabil moment din tot festivalul pentru mine și, după ce uitarea va estompa multe amintiri, emoția puternică a acelui moment o va păstra încă pe aceasta, sper, până la adânci bătrâneți.”

Mihaela Tăut

Veronica Ștefan (PR & Media Relations), București: o simfonie de trăiri

Veronica Ștefan

 „Dacă aș pleca pe o insulă pustie și aș fi invitată să aleg un singur lucru din Festivalul SoNoRo, nici n-aș ști ce să aleg: muzica, oamenii sau locurile? E un melanj perfect armonios între toate aceste elemente, un vârtej de emoții care a intrat în viața mea în urmă cu trei ani, redefinindu-mi toamnele și trăirile, picurându-mi frumusețea muzicii de cameră în suflet, făcându-mă un ascultător mai atent de muzică clasică. Privind în urmă în viața mea profesională, păstrez SoNoRo în cufărul inimii, printre șiraguri de perle, mănuși din dantelă, pudriera Caron, parfumul Quelques Fleurs de la Houbigant, șalul din catifea și partiturile cu Beethoven. A, și neapărat o carte, o ediție mai veche din colecția Biblioteca de artă a Editurii Meridiane – Păsările lui Brâncuși, căci despre zbor avem mereu de învățat. Mulțumiri, Răzvan Popovici și Mihaela Tăut, pentru că mi-ați lăsat deschisă ușa către universul SoNoRo!”

Concertele Festivalului SoNoRo XV „Pasărea Măiastră” pot fi urmărite aici.

Compilație de Mihaela Gheață. Fotografii de Șerban Mestecăneanu.

„În anul în care am decis împreună cu Răzvan Popovici să facem festivalul, îmi aduc aminte că eram cinci muzicieni și am locuit cu toții într-un apartament în timpul festivalului, căci atât ne permiteam.” (Diana Ketler)

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.