16 proiecte de lungmetraj, scurtmetraj și  documentar selectate la a patra ediție FILM +
https://www.ziarulmetropolis.ro/16-proiecte-de-lungmetraj-scurtmetraj-si-documentar-selectate-la-a-patra-editie-film/

Apelul lansat pentru cea de-a patra ediţie a Film +, programul alternativ de susţinere a producţiilor cinematografice independente cu buget redus, s-a încheiat cu 16 proiecte selectate din cele 73 înscrise: 7 lungmetraje, 5 producţii de scurtmetraj şi 4 documentare.

Un articol de Petre Ivan|26 septembrie 2019

Conceput ca un laborator de lucru, sprijin și promovare dedicat proiectelor de film, animație și video-art independente, FILM+ este singurul proiect românesc și din regiune destinat formării profesionale, care are un caracter practic, axat pe dezvoltarea, realizarea și promovarea producțiilor audiovizuale de microbuget, realizate de tineri artiști proaspăt absolvenți sau autodidacți din România, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova, folosind experiența acumulată de profesioniștii români din cinematografie.

FILM+, proiectul inițiat în 2016 de o echipă de tineri cineaști, formată din regizorul Paul Negoescu, producătoarea Anamaria Antoci, directorul de imagine Ana Drăghici și Alex Trăilă, consultant în cinematografie și audiovizual, are scopul de a reuni resurse și expertiză în cadrul platformei de colaborare ce vine în sprijinul tinerilor realizatori de film care se confruntă cu lipsa existenței unor structuri care să le faciliteze trecerea de la etapa de studii de specialitate la cea de activare profesională în domeniu.  De altfel, FILM+ este și primul program de acest gen din Europa Centrală și de Est finanțat de programul Europa Creativă – Media al Comisiei Europene.

În urma apelului Film + lansat în luna iunie pentru ediția a 4-a, 73 proiecte au fost înscrise, 16 dintre acestea, producții de lungmetraj de debut, scurtmetraj și documentar, fiind selectate și urmând să fie susținute pe una dintre următoarele direcții: consultanță pentru dezvoltare de proiect, sprijin pentru filmare sau consultanță și sprijin pentru post-producție. Cei 30 de realizatori din România, Bulgaria, Moldova și Serbia ai celor 16 proiecte selectate se vor reuni în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie, la București, într-o rezidență în cadrul căreia vor avea loc masterclass-uri, sesiuni de îndrumare individuală, laboratoare, urmate de stabilirea calendarului de lucru pentru fiecare proiect în parte, croit pe necesitățile acestora. Programul de lucru va include pentru prima parte a anului 2020 și sesiuni de lucru la Chișinău, Belgrad și Sofia.

„Ne bucurăm interesul realizatorilor de film acordat acestei ediții Film + în format extins, cu atât mai mult cu cât selecția este una extrem de diversă, acoperind genuri diferite și cineaști originari din Bulgaria, Moldova, România și Serbia cu un limbaj proaspăt, eclectic. Astfel, România devine un centru de formare pentru cinema-ul din regiune”  – Alex Trăilă, co-fondator Film +.

Regizorii Paul Negoescu, Tudor Jurgiu și directorul de imagine Ana Drăghici, producătoarea Anamaria Antoci, Alex Trăilă, consultant în cinematografie și audiovizual, și monteurul Alex Radu sunt tutorii celei de-a 4-a ediții a FILM +, în timp ce scriitorul și regizorul Andrei Ujică, alături de editorii de film Dana Bunescu și Roxana Szel, Adelina Dabu – design thinking facilitator și Maria Tânjală – expert tehnologie blockchain – vor fi o parte din mentorii invitați.

Proiectele selectate pentru cea de-a 4-a ediție Film +:

Dezvoltare:

  1. The Last Weekend Of The Summer (Serbia, lungmetraj) – Ninoslav Jovanović
  2. Vincent Vampire (România, scurtmetraj) – Norbert Fodor
  3. Două cruci (România, scurtmetraj) – Serghei Chivirigă
  4. Our Winter’s Spring (Bulgaria, lungmetraj) – Yana Lekarska
  5. Karina (România, scurtmetraj) – Ilinca Hărnuț
  6. Santa Barbara (Moldova, lungmetraj) – Anatol Durbacă
  7. The Gate Between Us (România/ Moldova, documentar) – Ioana Trifu, Ion Gnatiuc

Producție:

  1. Mareea (România, scurtmetraj) – Andreea Lăcătuș
  2. Her Party (Bulgaria, scurtmetraj) – Ilina Perianova
  3. Carlito / A Dog’s Life (Serbia, documentar) – Ivana Janosev
  4. Obscur (România, lungmetraj) – Andrei Ștefănescu
  5. Duckadam (România, documentar) – Vladimir Dembinski

Work in progress:

  1. Spring Song (Serbia, lungmetraj) – Nada Savić
  2. Scene Logăneștene (titlu provizoriu) (Moldova/România, lungmetraj) – Nicolae Gaburici
  3. Lament for the Silent Fool (Bulgaria, lungmetraj) – Dimitar Kutmanov
  4. Haida Jas/Hai cu noi (România, documentar) – Mihai Gavril Dragolea

Programul este inițiat de Asociația Graphis 122 și implementat alături parteneri și specialiști implicați în programul de mentorat.
Cea de-a patra ediție este co-finanțată de către programul Europa Creativă – MEDIA al Comisiei Europene,  Administrația Fondului Cultural Național* și Centrul Național al Cinematografiei.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Foto: FILM +

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.