„1917”. Moartea ca spectacol ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/1917-moartea-ca-spectacol-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Regizat de Sam Mendes, „1917” (2019) este în primul rând o demonstraţie de virtuozitate tehnică. Un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Spectaculos, dar sărac în idei.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 ianuarie 2020

Fiecare epocă din istoria cinematografiei şi-a avut filmele sale imersive. Realizări care, prin folosirea celor mai avansate posibilităţi tehnice, au aspirat la asaltarea şi apoi subjugarea simţurilor spectatorului, absorbit în lumea reflectată pe marele ecran.

Dependenţa de tehnologie face ca astfel de filme să fie şi printre cele mai perisabile: ceea ce a impresionat sau a şocat o generaţie nu mai are aproape niciun efect asupra generaţiilor următoare, nevoite să se adapteze la alte ritmuri şi să depăşească alte limite.

Un film american de război din anii `50, de pildă, nu mai poate fi privit astăzi decât ca un obiect inert, exotic, dintr-un virtual muzeu al istoriei cinematografiei (Dacă e să mai stârnească interes, nu o va face prin calităţile sale tehnice, între timp depăşite, ci prin eventuale idei originale şi inventive de regie, la care se adaugă inevitabila încărcătură ideologică dată de contextul în care a apărut).

Este ceea ce se va întâmpla foarte probabil şi cu „1917”, filmul de război realizat de Sam Mendes, într-un viitor nici măcar atât de îndepărtat, când cinematografia va fi puternic influenţată de lumile virtuale.

În prezent, „1917” pare să se plaseze în avangarda utilizării instrumentelor tehnice pe care le are la dispoziţie cinematografia mainstream cu oarece pretenţii artistice, care combină filmările în spaţii reale (sau reconstituite cu scopul de a arăta reale) şi puternice efecte speciale (aşa cum se zicea până de curând).

Mendes pare să îşi adapteze filmul – care e, până la urmă, despre un eveniment istoric de acum un secol – la sensibilitatea publicului larg al momentului, care se declară mult mai uşor „plictisit” şi căruia trebuie să i se ofere o „experienţă”, „senzaţii tari”, pentru a decide să abandoneze comoditatea canapelei din faţa ecranului cu Netflix în favoarea unei mult mai scumpe deplasări la sala de cinema.

Motivaţia pare să fie următoarea: „pentru a atrage publicul la un film cu acţiunea plasată în Primul Război Mondial, singura soluţie este să îi oferim iluzia de imersiune, pentru a simţi ceva din ceea ce se presupune că au trăit soldaţii atunci”.

Prin urmare, „1917” devine un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Moartea însăşi devine un spectacol, iar asta este cât se poate de evident prin insistenţa camerei de filmat asupra simbolurilor aferente: corpuri sfârtecate, feţe tumefiate, cai în putrefacţie, şobolani în căutare de mâncare, explozii în tranşee, gloanţe şuierând peste tot, ba chiar şi nişte ruine în flăcări care aruncă o lumină roşiatică asupra unui peisaj nocturn apocaliptic.

Prin această abordare imersivă, filmul poate fi comparat cu „Fiul lui Saul” (2015), doar că există câteva diferenţe esenţiale: în timp ce regizorul maghiar László Nemes opta pentru un cadru strâns, format 4:3, care lăsa în afara spaţiului diegetic ororile, iar atunci când totuşi acestea erau surprinse de cameră, ele rămâneau flu, în „1917” cadrul larg face ca personajele să devină simple obiecte mişcătoare într-un spaţiu deschis, al grozăviilor arătate cu voluptate.

Suntem mereu foarte aproape de doi protagonişti, tineri militari britanici, care trebuie să ducă la bun sfârşit o misiune, undeva pe linia frontului în Franţa, în 1917, pentru a salva de la măcel mii de colegi. Numai că la fiecare pas le ies în cale noi şi noi piedici, care îi întârzie şi care le pun vieţile în pericol.

Şi pentru a spori ritmul şi dinamismul, filmul este construit astfel încât să dea impresia că este realizat dintr-un singur plan-secvenţă care s-ar suprapune cu acţiunea celor doi (asta deşi este evident că timpul naraţiunii este mai lung decât durata filmului).

Tehnic, „1917” este o impresionantă demonstraţie de virtuozitate, iar responsabil pentru asta este în primul rând celebrul director de imagine Roger Deakins – camera trece cu o uşurinţă impresionantă, când mai lent, când mai alert, prin tranşee, câmpuri de luptă, buncăre, râuri, păduri, legând între ele spaţii extrem de diferite.

Doar că această frenezie care fură privirea – şi care oferă, e drept, unele momente foarte bune de cinema – transformă războiul într-un show intimidant, pe alocuri senzaţionalist, care nu mai lasă loc pentru reflecţie şi pentru alte idei, mai stimulante, decât eterna constatare că o astfel de conflagraţie este o nenorocire, în fond, absurdă. Un film fără conştiinţă.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.