„1917”. Moartea ca spectacol ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/1917-moartea-ca-spectacol-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Regizat de Sam Mendes, „1917” (2019) este în primul rând o demonstraţie de virtuozitate tehnică. Un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Spectaculos, dar sărac în idei.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 ianuarie 2020

Fiecare epocă din istoria cinematografiei şi-a avut filmele sale imersive. Realizări care, prin folosirea celor mai avansate posibilităţi tehnice, au aspirat la asaltarea şi apoi subjugarea simţurilor spectatorului, absorbit în lumea reflectată pe marele ecran.

Dependenţa de tehnologie face ca astfel de filme să fie şi printre cele mai perisabile: ceea ce a impresionat sau a şocat o generaţie nu mai are aproape niciun efect asupra generaţiilor următoare, nevoite să se adapteze la alte ritmuri şi să depăşească alte limite.

Un film american de război din anii `50, de pildă, nu mai poate fi privit astăzi decât ca un obiect inert, exotic, dintr-un virtual muzeu al istoriei cinematografiei (Dacă e să mai stârnească interes, nu o va face prin calităţile sale tehnice, între timp depăşite, ci prin eventuale idei originale şi inventive de regie, la care se adaugă inevitabila încărcătură ideologică dată de contextul în care a apărut).

Este ceea ce se va întâmpla foarte probabil şi cu „1917”, filmul de război realizat de Sam Mendes, într-un viitor nici măcar atât de îndepărtat, când cinematografia va fi puternic influenţată de lumile virtuale.

În prezent, „1917” pare să se plaseze în avangarda utilizării instrumentelor tehnice pe care le are la dispoziţie cinematografia mainstream cu oarece pretenţii artistice, care combină filmările în spaţii reale (sau reconstituite cu scopul de a arăta reale) şi puternice efecte speciale (aşa cum se zicea până de curând).

Mendes pare să îşi adapteze filmul – care e, până la urmă, despre un eveniment istoric de acum un secol – la sensibilitatea publicului larg al momentului, care se declară mult mai uşor „plictisit” şi căruia trebuie să i se ofere o „experienţă”, „senzaţii tari”, pentru a decide să abandoneze comoditatea canapelei din faţa ecranului cu Netflix în favoarea unei mult mai scumpe deplasări la sala de cinema.

Motivaţia pare să fie următoarea: „pentru a atrage publicul la un film cu acţiunea plasată în Primul Război Mondial, singura soluţie este să îi oferim iluzia de imersiune, pentru a simţi ceva din ceea ce se presupune că au trăit soldaţii atunci”.

Prin urmare, „1917” devine un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Moartea însăşi devine un spectacol, iar asta este cât se poate de evident prin insistenţa camerei de filmat asupra simbolurilor aferente: corpuri sfârtecate, feţe tumefiate, cai în putrefacţie, şobolani în căutare de mâncare, explozii în tranşee, gloanţe şuierând peste tot, ba chiar şi nişte ruine în flăcări care aruncă o lumină roşiatică asupra unui peisaj nocturn apocaliptic.

Prin această abordare imersivă, filmul poate fi comparat cu „Fiul lui Saul” (2015), doar că există câteva diferenţe esenţiale: în timp ce regizorul maghiar László Nemes opta pentru un cadru strâns, format 4:3, care lăsa în afara spaţiului diegetic ororile, iar atunci când totuşi acestea erau surprinse de cameră, ele rămâneau flu, în „1917” cadrul larg face ca personajele să devină simple obiecte mişcătoare într-un spaţiu deschis, al grozăviilor arătate cu voluptate.

Suntem mereu foarte aproape de doi protagonişti, tineri militari britanici, care trebuie să ducă la bun sfârşit o misiune, undeva pe linia frontului în Franţa, în 1917, pentru a salva de la măcel mii de colegi. Numai că la fiecare pas le ies în cale noi şi noi piedici, care îi întârzie şi care le pun vieţile în pericol.

Şi pentru a spori ritmul şi dinamismul, filmul este construit astfel încât să dea impresia că este realizat dintr-un singur plan-secvenţă care s-ar suprapune cu acţiunea celor doi (asta deşi este evident că timpul naraţiunii este mai lung decât durata filmului).

Tehnic, „1917” este o impresionantă demonstraţie de virtuozitate, iar responsabil pentru asta este în primul rând celebrul director de imagine Roger Deakins – camera trece cu o uşurinţă impresionantă, când mai lent, când mai alert, prin tranşee, câmpuri de luptă, buncăre, râuri, păduri, legând între ele spaţii extrem de diferite.

Doar că această frenezie care fură privirea – şi care oferă, e drept, unele momente foarte bune de cinema – transformă războiul într-un show intimidant, pe alocuri senzaţionalist, care nu mai lasă loc pentru reflecţie şi pentru alte idei, mai stimulante, decât eterna constatare că o astfel de conflagraţie este o nenorocire, în fond, absurdă. Un film fără conştiinţă.

16
/03
/20

Lansarea în cinematografe a filmului „5 Minute”, scris și regizat de Dan Chișu, a fost amânată. Lungmetrajul ar fi trebuit să aibă premieră națională pe 27 martie 2020, fiind distribuit de Domestic Film. Decizia a fost luată ținând cont de contextul epidemiologic actual și în acord cu măsurile luate deja de autorități pentru evitarea răspândirii noului virus, Covid -19.

11
/03
/20

Gala Premiilor Gopo, eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, va fi amânat, în contextul măsurilor de prevenție și restricțiilor impuse de evoluția epidemiei COVID-19, interesul pentru siguranța și sănătatea participanților - invitați din industrie, parteneri, sponsori, presă acreditată - și a echipelor implicate fundamentând această decizie.

04
/03
/20

CRONICĂ DE FILM Debutul în regia de lungmetraj al actorului Dorian Boguță, „Urma” (2019), este o misterioasă dramă de familie camuflată sub o încercare de film anchetă care testează, timid, și zona thrillerului. Însă nici una dintre aceste direcții nu este asumată până la capăt, de unde și senzația de derivă.

27
/02
/20

Filmul „Ivana cea Groaznică”, producție România-Serbia, regizată de Ivana Mladenović, a fost inclus în selecțiile a alte trei prestigioase festivaluri care vor avea loc în perioada următoare. Lungmetrajul semnat de Ivana Mladenović va fi lansat în cinematografele de la noi pe 13 martie 2020.

26
/02
/20

Dinamica actriță Diana Cavallioti este o jurnalistă incomodă în noul film scris și regizat de Dan Chișu. „5 minute” e inspirat din fapte reale, și îi are în distribuție și pe Adrian Titieni, Mihai Călin, Elvira Deatcu și Emanuel Pârvu.

Page 2 of 26012345...102030...Last »