„1917”. Moartea ca spectacol ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/1917-moartea-ca-spectacol-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Regizat de Sam Mendes, „1917” (2019) este în primul rând o demonstraţie de virtuozitate tehnică. Un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Spectaculos, dar sărac în idei.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 ianuarie 2020

Fiecare epocă din istoria cinematografiei şi-a avut filmele sale imersive. Realizări care, prin folosirea celor mai avansate posibilităţi tehnice, au aspirat la asaltarea şi apoi subjugarea simţurilor spectatorului, absorbit în lumea reflectată pe marele ecran.

Dependenţa de tehnologie face ca astfel de filme să fie şi printre cele mai perisabile: ceea ce a impresionat sau a şocat o generaţie nu mai are aproape niciun efect asupra generaţiilor următoare, nevoite să se adapteze la alte ritmuri şi să depăşească alte limite.

Un film american de război din anii `50, de pildă, nu mai poate fi privit astăzi decât ca un obiect inert, exotic, dintr-un virtual muzeu al istoriei cinematografiei (Dacă e să mai stârnească interes, nu o va face prin calităţile sale tehnice, între timp depăşite, ci prin eventuale idei originale şi inventive de regie, la care se adaugă inevitabila încărcătură ideologică dată de contextul în care a apărut).

Este ceea ce se va întâmpla foarte probabil şi cu „1917”, filmul de război realizat de Sam Mendes, într-un viitor nici măcar atât de îndepărtat, când cinematografia va fi puternic influenţată de lumile virtuale.

În prezent, „1917” pare să se plaseze în avangarda utilizării instrumentelor tehnice pe care le are la dispoziţie cinematografia mainstream cu oarece pretenţii artistice, care combină filmările în spaţii reale (sau reconstituite cu scopul de a arăta reale) şi puternice efecte speciale (aşa cum se zicea până de curând).

Mendes pare să îşi adapteze filmul – care e, până la urmă, despre un eveniment istoric de acum un secol – la sensibilitatea publicului larg al momentului, care se declară mult mai uşor „plictisit” şi căruia trebuie să i se ofere o „experienţă”, „senzaţii tari”, pentru a decide să abandoneze comoditatea canapelei din faţa ecranului cu Netflix în favoarea unei mult mai scumpe deplasări la sala de cinema.

Motivaţia pare să fie următoarea: „pentru a atrage publicul la un film cu acţiunea plasată în Primul Război Mondial, singura soluţie este să îi oferim iluzia de imersiune, pentru a simţi ceva din ceea ce se presupune că au trăit soldaţii atunci”.

Prin urmare, „1917” devine un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Moartea însăşi devine un spectacol, iar asta este cât se poate de evident prin insistenţa camerei de filmat asupra simbolurilor aferente: corpuri sfârtecate, feţe tumefiate, cai în putrefacţie, şobolani în căutare de mâncare, explozii în tranşee, gloanţe şuierând peste tot, ba chiar şi nişte ruine în flăcări care aruncă o lumină roşiatică asupra unui peisaj nocturn apocaliptic.

Prin această abordare imersivă, filmul poate fi comparat cu „Fiul lui Saul” (2015), doar că există câteva diferenţe esenţiale: în timp ce regizorul maghiar László Nemes opta pentru un cadru strâns, format 4:3, care lăsa în afara spaţiului diegetic ororile, iar atunci când totuşi acestea erau surprinse de cameră, ele rămâneau flu, în „1917” cadrul larg face ca personajele să devină simple obiecte mişcătoare într-un spaţiu deschis, al grozăviilor arătate cu voluptate.

Suntem mereu foarte aproape de doi protagonişti, tineri militari britanici, care trebuie să ducă la bun sfârşit o misiune, undeva pe linia frontului în Franţa, în 1917, pentru a salva de la măcel mii de colegi. Numai că la fiecare pas le ies în cale noi şi noi piedici, care îi întârzie şi care le pun vieţile în pericol.

Şi pentru a spori ritmul şi dinamismul, filmul este construit astfel încât să dea impresia că este realizat dintr-un singur plan-secvenţă care s-ar suprapune cu acţiunea celor doi (asta deşi este evident că timpul naraţiunii este mai lung decât durata filmului).

Tehnic, „1917” este o impresionantă demonstraţie de virtuozitate, iar responsabil pentru asta este în primul rând celebrul director de imagine Roger Deakins – camera trece cu o uşurinţă impresionantă, când mai lent, când mai alert, prin tranşee, câmpuri de luptă, buncăre, râuri, păduri, legând între ele spaţii extrem de diferite.

Doar că această frenezie care fură privirea – şi care oferă, e drept, unele momente foarte bune de cinema – transformă războiul într-un show intimidant, pe alocuri senzaţionalist, care nu mai lasă loc pentru reflecţie şi pentru alte idei, mai stimulante, decât eterna constatare că o astfel de conflagraţie este o nenorocire, în fond, absurdă. Un film fără conştiinţă.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.