„2 camere cu nisip”, expoziție – Dragoș Galgoțiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/2-camere-cu-nisip-expozitie-dragos-galgotiu/

Foaierul şi holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfăşurării FNT-29, spaţiul unei expoziţii despre arta şi viaţa unui artist complex şi plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informaţia intenţionat-fragmentară, amestecată cu melancolie şi decadenţă…

Un articol de Liliana Matei|19 octombrie 2019

Expoziția „2 camere cu nisip – spectacole, desene, obiecte, prieteni, Dragoș Galgoțiu” va fi vernisată pe 19 octombrie, ora 18:00 în Galeria Odeon (foaierul Sălii Studio).

„Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la primul meu spectacol, «Neînțelegerea» de Camus, montat la Teatrul din Sibiu în 1979. Pentru că a trecut atât de mult timp, pentru că am trăit intens entuziasmul și iluzia experienței teatrale împreună cu prietenii mei, pentru că am văzut și am trăit teatru și ca spectator de și mai mult timp (mama mea fiind actriță a Teatrului Național din Cluj), pentru că dincolo de teatru au existat și alte arte care m-au sedus și pe care le-am practicat (am început să cioplesc piatră de la 11 ani în atelierul lui George Apostu), ocazia unei priviri asupra experiențelor trăite e plină de melancolie…

De aceea, căutând imagini, amintindu-mi de oamenii cu care am imaginat împreună, încercând să înțeleg acum ce am făcut și cine sunt, văd dincolo de imagini, văd ceea ce pare invizibil, văd farmecul și deriziunea aventurii mele artistice ca pe un spectacol, un spectacol fragil și încărcat de emoțiile mele și ale celor cu care am imaginat”, spune Dragoș Galgoțiu.

Printuri șifonate, scrise de mână, fotografii cu passe-partout atinse de notații ale clipei, imagini – pietre de hotar ale unui parcurs artistic alături de mentori și prieteni: Vlad Mugur, Aureliu Manea, Cătălina Buzoianu, Andrei Both, Vittorio Holtier, Lia Manțoc, Doina Levintza…  Fotografii înrămate, schițe de decor, un dulap Biedermeier, cu ușile deschise, adunând obiecte aparținând artistului – un univers amintind de șifonierul din „Livada de vișini”. Imaginile, obiectele, emoțiile – toate sunt supuse fanării; inclusiv proiecțiile video, sau colajele de muzici de scenă și sunete fracturate, bruiate – toate acestea sunt supuse invaziei nisipului…

„…poate ar trebui spus ceva despre nisip, nisipul în care stau obiecte, nisipul real care există în expoziție, dar și despre faptul că totul e nisip: imaginile, spectacolele, amintirile, fragila noastră existență și memoria aventurilor imaginative, experiența teatrală e nisip, gândurile și imaginile sunt nisip. Este o expoziție despre nisip…”, mai spune Dragoș Galgoțiu

Expoziția va fi deschisă în perioada 19 octombrie – 17 noiembrie 2019, la Galeria Odeon, Sala Studio.

Expoziția va fi urmată de spectacolul „Kafka. 5 Vise”, după texte de Franz Kafka, regia Dragoș Galgoțiu, selectat în ediția din 2016 a Festivalului Național de Teatru.

21
/08
/23

Dezbaterea „Dimitrie Cantemir – un prinț român în Europa Luminilor”, susținută în limba engleză, de Ștefan Lemny, fost responsabil al colecțiilor de istorie la Biblioteca Națională a Frantei, și de Anna Svenbro, șefa Bibliotecii Nordice din cadrul Bibliotecii Sainte-Geneviève din Paris, se va desfășura luni, 21 august 2023, de la ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român din Stockholm.

21
/08
/23

În prima parte a anului s-a derulat un proiect foarte sensibil, al cărui scop a fost creșterea stării de bine, atât fizică, cât și emoțională, și a ancorării în corp și în comunitate – ParkinsOn Dance, un prim demers ce și-a propus să vină în sprijinul pacienților diagnosticați cu boala Parkinson din România.

18
/08
/23

Actorul american Armand Assante, cunoscut și aclamat la nivel mondial pentru rolurile sale din filme precum Gotti, The Odyssey sau American Gangster, vine la Buzău, ca invitat de onoare al Buzău International Arts Festival. Publicul BIAF va avea parte de o întâlnire memorabilă cu actorul ce a cucerit inimile a milioane de cinefili: pe data de 10 septembrie, ora 21.00, în spațiul dedicat din Piața Dacia, actorul va fi prezent pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

10
/08
/23

Suntem într-a 8-a lună în care Timișoara este, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria), un important centru cultural european. Și urmează încă luni bune de evenimente interesante, care merită o vizită în Banat. Aflați de ce în interviul următor.

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.