20 de ani de „Garantat 100%”
https://www.ziarulmetropolis.ro/20-de-ani-de-garantat-100/

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

Un articol de Petre Ivan|3 octombrie 2019

Vom continua să vorbim într-un ritm normal, într-o limbă română cât mai corectă, ne vom respecta invitaţii, dar nu vom ocoli nici o întrebare care poate lămuri ceva”, Cătălin Ştefănescu, realizator Garantat 100%, de la TVR 1

„Pur şi simplu le mulţumesc tuturor celor care ne văd, ne susţin şi ne sunt alături. Şi-i aşteptăm cu drag pe cei care ne vor descoperi de-acum încolo. Ne revedem pentru începutul noului sezon pe TVR 1, duminică, 6 octombrie, ora 23.00, la o discuţie cu una dintre cele mai cunoscute psihoterapeute din lume, Esther Perel. Vă mulţumim pentru încrederea pe care ne-aţi oferit-o până acum! Avem nevoie de ea şi de acum încolo”, se adresează Cătălin Ştefănescu telespectatorilor emisiunii Garantat 100% de la TVR 1, la începutul noului sezon.

„Şi vă promitem că rămânem o alternativă la multe dintre lucrurile care se întâmplă în jurul nostru. Vom continua să vorbim într-un ritm normal, într-o limbă română cât mai corectă, ne vom respecta invitaţii, dar nu vom ocoli nici o întrebare care poate lămuri ceva.

Vă vom propune şi de aici încolo subiecte şi invitaţi care lasă în urma lor gânduri asupra cărora merită să revenim, să medităm, sau să le preluăm şi să le continuăm în discuţiile cu prieteni şi cunoscuţi”, mai adaugă realizatorul şi prezentatorul întâlnirilor memorabile cu mari personalităţi ale României şi ale lumii.

Întrebat ce reprezintă Garantat 100% în peisajul media, Cătălin ne-a răspuns: „o emisiune de cultură vie, care vorbeşte şi despre literatură, dar şi despre igienă personală sau voluntariat, despre teatru, film, muzică, dar şi despre mediul înconjurător, etică, ştiinţă şi tehnologie. Pentru că toate astea înseamnă cultură.”

Şi invitaţii noului sezon Garantat 100% vor fi foarte diferiţi, pentru a acoperi cât mai multe domenii şi gusturi:

„De la faimoasa psihoterapeută Esther Perel, pînă la Mihail Şîşkin, cel mai apreciat scriitor rus de la ora asta, de la colegii din TVR, Laurenţia Axente şi Dragoş Smărăndescu, autorii unei călătorii fascinante, cu un Van, în Iran şi în fostele republici sovietice din Asia Centrală, şi de la excelentul jurnalist Vlad Mixich, care vorbeşte despre frica de spital în România, şi despre problema culturală a felului în care vedem ideea de sănătate în societatea noastră, până la legendara Li Edelkoort, o specialistă apreciată la nivel mondial în modă, design şi tendinţe ale modului nostru de viaţă.

Garantat 100%

Aş aminti însă şi o discuţie, care sper să fie de interes pentru cei care ne urmăresc, despre arhitectură şi felul în care înţelegem acest cuvânt în România de azi, cu Thomas Vonier, preşedintele Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, şi cu Alexandru Găvozdea, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România. Deloc în ultimul rând, propunem şi o ediţie la care ţinem foarte tare, al cărei invitat este criticul de artă Pavel Şuşară, cel care încearcă să ni-l explice pe Constantin Brâncuşi, în aşa fel încât cu toţii să rămânem cu ceva limpede şi viu în minte, despre omul şi marele artist care a marcat istoria sculpturii contemporane” – Cătălin Ştefănescu.

Despre Garantat 100%

De-a lungul celor 20 de ani, emisiunea „Garantat 100%” ne-a oferit întâlniri memorabile cu mari personalităţi ale României şi ale lumii, de la actori şi muzicieni celebri, la scriitori de talie mondială, oameni de cultură sau ştiinţă, militanţi ai societăţii civile, sportivi cu care ne mândrim etc. La „Garantat 100%”, printre interlocutorii lui Cătălin Ştefănescu s-au numărat: Ethan Hawke, Robert Wilson, Armand Assante, Amos Oz, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Marcel Iureş, Gică Hagi, Simona Halep, Cristina Neagu etc.

Foto: Garantat 100%, Catalin Stefanescu – tvr.ro

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.