2017, o ediție record pentru Divan Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/2017-o-editie-record-pentru-divan-film-festival/

38 de filme, 46 de invitaţi speciali şi peste 3.300 de spectatori la cea de-a opta ediţie a Divan Film Festival, singurul eveniment din România dedicat filmului, muzicii şi bucătăriei balcanice.

Un articol de Liliana Matei|28 august 2017

Cea de-a opta ediție a Divan Film Festival, care a avut loc în perioada 18 – 26 august, în Craiova (Centrul Vechi și Inspire Cinema) și Port Cultural Cetate, a atras peste 3.300 de spectatori. Timp de nouă zile, aceștia au participat la proiecții de film, concerte și demonstrații culinare. Conceput inițial ca un divan al degustătorilor de film și artă culinară, evenimentul a atins anul acesta un număr record de spectatori comparativ cu edițiile trecute.

Reunite sub tema Balkan Love, în programul festivalului, s-au regăsit 18 filme de lungmetraj, dintre care 17 au rulat pentru prima dată pe un ecran din România, și 20 de scurtmetraje. Selecția filmelor a fost realizată de către Cătălin Olaru, director artistic Divan FF, și de către Massimiliano Nardulli. Proiecția aniversară a ediției 2017, Gadjo Dilo (r. Tony Gatlif), filmul de la a cărui lansare s-au împlinit 20 de ani, a rulat miercuri, 23 august, în Port Cultural Cetate, în prezența actriței Rona Hartner.

Un alt invitat special și, în același timp, una dintre surprizele festivalului a fost și înotătorul Avram Iancu. Acesta a ajuns în Port Cultural Cetate vineri, 25 august, la finalul unei zile în care a parcurs 40 de kilometri pe Dunăre în cadrul cursei de înot de la izvoarele fluviului până la Marea Neagră.

Pe lângă filme, Divan Film Festival se distinge prin demonstrațiile culinare susținute anual de către amfitrionul Mircea Dinescu și invitații săi. Anul acesta, surprize culinare de excepție au oferit Alejandro Barrachina Domenech – care a gătit burtă de vită a la Madrid și o paella valenciană adaptată specificului balcanic-, precum și Nicu Dumitru, un reprezentant de seamă al bucătăriei țigănești, care a cucerit publicul cu sax aj mas, un fel de mâncare compus din varză cu carne și folosit pentru a puncta sărbătorile.

Un public numeros, la ediția din acest an a Divan Film Festival

Mahala Rai Banda, celebra trupă de muzicanți romi din satele Clejani și Zece Prăjini, a ridicat publicul în picioare în seara deschiderii festivalului, la Craiova, vineri, 18 august, în timp ce în Port Cultural Cetate coloana sonoră a Divan Film Festival a fost asigurată de Trio Solaar, un ansamblu format din trei tineri muzicieni absolvenți ai Universității Naționale de Muzică București, formația IMPEX, recunoscută penru originalitatea cu care abordează stilurile rock, house, muzică etnică, muzică clasică contemporană și manele, precum și trupa de muzică lăutărească Mambo Siria.

Parteneriatul dintre Divan Film Festival și Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis a adus anul acesta într-o sală arhiplină a Teatrului “Marin Sorescu” din Craiova spectacolul

Home” interpretat de trupa Playhood, formată din adolescenți de la „Clubul de educație alternativă” din Ferentari.

În cadrul Balkanistan Workshop, concept apărut în cadrul ediției trecute, a fost realizat scurtmetrajul Life After, co-regizat de Lidja Mojsoska și Ivan Bakrac. Balkanistan are ca scop principal stimularea colaborării dintre realizatorii de film din regiunea Balcanilor, la acest scurtmetraj lucrând o echipă mixtă, formată din cineaști din Muntenegru, Macedonia, Serbia, Albania și România.

Prezentatorii acestei ediții au fost actrița Aida Economu și scriitorul Adrian Teleșpan.

Demonstrații culinare, cu Mircea Dinescu

Divan Film Festival este un proiect cultural organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu” și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, Centrului Național al Cinematografiei, Consiliului Județean Dolj, Uniunii Cineaștilor din România și Institutului Cultural Român.

Parteneri instituționali: Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman.

Foto: Adi Bulboacă

 

Citiţi şi:
22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.

19
/09
/22

Bazat pe cazul real al fostului șef francez al agenției antinarcotice, acuzat în 2017 de contrabandă cu droguri la scară largă, Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d'etat explorează o captivantă poveste despre corupție la cel mai înalt nivel și chestionează formele de discurs public în contextul traficului de droguri. Filmul lui Thierry de Peretti, cu Roschdy Zem, Pio Marmaï și Vincent Lindon este distribuit în cinematografe din 30 septembrie de Independența Film.

19
/09
/22

Iubirea, sub toate formele ei, este tema ediției cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 7 și 16 octombrie, o vom celebra în sălile de cinema din București, urmărind peste 340 de filme sosite din întreaga lume. Printre acestea, 48 de povești cu și despre iubire, vor fi prezentate sub umbrela Animate the Love – temă ilustrată în posterul ediției de artista ucraineană Oksana Kurmaz.

19
/09
/22

Fairytale, cel mai recent film al regizorului Alexander Sokurov, și ultimul din tetralogia inspirată de cele mai controversate personaje politice ale secolului XX, va deschide cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București. Luni, pe 26 septembrie, în anticiparea debutului oficial al festivalului, pelicula va avea parte de o primă întâlnire cu publicul din România, de la ora 18:30, la Cinemateca Eforie.

15
/09
/22

„Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, intră în cinematografe din 16 septembrie, filmul fiind distribuit pe marile ecrane de microMULTILATERAL.