210 ani de la nașterea lui CHOPIN: Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră la SALA RADIO
https://www.ziarulmetropolis.ro/210-ani-de-la-nasterea-lui-chopin-concertul-nr-1-pentru-pian-si-orchestra-la-sala-radio/

La împlinirea a 210 ani de la naşterea lui CHOPIN, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră creat de celebrul muzician romantic va fi interpretat vineri, 7 februarie  (19.00), la Sala Radio, de către pianistul TOMA POPOVICI, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO.

Un articol de Petre Ivan|31 ianuarie 2020

Considerat un ”poet” al pianului, Chopin a scris ambele sale concerte de pian în jurul vârstei de 20 de ani și ulterior s-a concentrat doar asupra partiturilor ”miniaturale” dedicate acestui instrument pe care l-a adorat (balade, nocturne, valsuri, mazurci, poloneze, sonate, fantezii ș.a.). Primul concert pentru pian a fost interpretat chiar de Chopin, în octombrie 1830, anul în care compusese lucrarea, la Teatrul Național din Varșovia, unul dintre evenimentele sale de rămas-bun înainte de a părăsi Polonia natală pentru a se stabili definitiv la Paris.

Evenimentul va fi dirijat de tânărul dirijor născut în România ANDREI FEHER, absolvent al Conservatorului din Montréal, ce a fost numit director muzical al ansamblului canadian Kitchener-Waterloo Symphony Orchestra (Ontario – Canada) la doar 26 de ani (poziție pe care o ocupă din august 2018).

Concertul de la Sala Radio prezintă publicului și două lucrări semnate de compozitorul ceh ANTONÍN DVOŘÁK: uvertura În natură și poemul simfonic Fusul de aur. Poemul este bazat pe o suită de balade inspirate de folclorul ceh, ce povestesc despre dragostea dintre un rege și o fată simplă și premiera lucrării a avut loc la Londra, în 1896, sub bagheta legendarului dirijor Hans Richter.

ANDREI  FEHER a fost asistent al dirijorului Fabien Gabel la Orchestra Simfonică din Québec și al dirijorului Paavo Järvi la Orchestre de Paris, unde a mai avut prilejul de a colabora cu alţi maeştri ai baghetei dirijorale, ca Zubin Mehta sau Valery Gergiev.

În anul 2013 a dirijat concertul final al festivalului Young Prague, iar în anul 2014 a preluat locul celebrului dirijor Yannick Nézet-Séguin, în cadrul unui concert al Orchestrei Métropolitan din Montréal, moment ce a deschis seria colaborărilor sale cu această orchestră. În stagiunea 2015-2016 a fost reinvitat la pupitrul Orchestrei Simfonice din Québec, al Orchestrei Métropolitain precum şi al apreciatei Orchestre de Paris, prezentând repertorii ce au inclus Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, Petrică şi lupul de Prokofiev, Till Eulenspiegel de R. Strauss. Stagiunea 2016-2017 a marcat debutul dirijorului Andrei Feher alături de Monte Carlo Philharmonic Orchestra, Montréal Symphony Orchestra, Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, Kitchener Waterloo Symphony Orchestra. În plus față de continuarea colaborărilor cu ansamblurile menționate, în stagiunea 2017-2018 Andrei Feher a fost invitat să dirijeze Edmonton Symphony Orchestra, Les Violons du Roy, Orchestre Nationale d’Île de France.

Andrei Feher, foto: Matthieu Gauchet

Pianistul TOMA POPOVICI a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, după care a urmat cursurile de master la College of Fine Arts din cadrul Universităţii din Boston. Activitatea concertistică s-a concretizat prin prezenţa la Festivalul Internaţional George Enescu (1998 şi 2011), la Rockport Chamber Music Festival (2007), Kneisel Hall Festival (2001 şi 2002), Yale University Norfolk Festival (2003), Bucharest Music and Film Festival (2008, 2009 şi 2011), precum şi prin numeroase concerte cu Boston Pops Orchestra, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, orchestrele Filarmonicilor din Botoşani, Satu Mare, Oradea, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti.

Mare iubitor al muzicii de cameră, pianistul Toma Popovici este membru fondator al „Trio Strad”, alături de Alexandru Tomescu şi Răzvan Suma, şi al „Trio Tancrede”, alături de Laurent Chatel şi Alexandre Lecarme, şi colaborează cu artişti de prestigiu, precum Dana Borşan, Gabriel Croitoru, Adrian Duminică, Mira Wang, Artur Lukomyanski, Jan Muller-Szeraws ş.a.

Toma Popovici a realizat frecvent înregistrări pentru Radio România și în perioada 2004 – 2007 a înregistrat o serie de cinci discuri pentru compania Hammond GMAC.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.