22 mai este „Ziua Wagner“ la Radio România Muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/22-mai-este-ziua-wagner-la-radio-romania-muzical/

Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii clasice, consacră ziua de 22 mai compozitorului Richard Wagner.

Un articol de Andrada Văsii|17 mai 2013

Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii clasice, consacră ziua de 22 mai compozitorului Richard Wagner.

Între orele 10 şi 17 pot fi ascultate selecţiuni din cele mai importante lucrări ale sale: „Olandezul zburător“, „Tannhäuser“, „Lohengrin“, „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg“, „Tristan şi Isolda“, tetralogia „Inelul Nibelungului“. Realizatoarele acestei zile speciale, Jeanine Costache şi Iolanda Drâmbei, au ales interpretări de referinţă, semnate de mari nume: Kiri Te Kanawa, Waltraud Meier, Ben Heppner, iar pentru trilogia „Inelul nibelungului“ pot fi ascultate extrase de pe albumul premiat cu Grammy în februarie 2013, ce reuneşte înregistrări realizate la Teatrul Metropolitan din New York.

Wagner în transmisiuni directe

Aniversarea compozitorului Richard Wagner a polarizat anul acesta atenţia tuturor organizatorilor de evenimente muzicale: de la Concertul de Anul Nou de la Viena din 1 ianuarie 2013, până la Festivalul BBC Proms şi Festivalul „George Enescu“.

La Radio România Muzical pot fi ascultate în transmisiune directă, de exemplu, reprezentaţiile cu tetralogia “Inelul Nibelungului” din cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“ (15, 16, 19, 22 septembrie), cu Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, dirijată Marek Janowski. Tot în transmisiune directă, Radio România Muzical difuzează din cadrul festivalului BBC Proms 2013, aceeaşi tetralogie, însă cu ansamblul Capelei de stat din Berlin, dirijor Daniel Barenboim (22,23, 26 şi 28 iulie).

Wagner şi discurile anului 2013

Wagner a fost, bineînţeles, şi în atenţia caselor de discuri. În cadrul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2013“, pot fi ascultate şi votate pe site-ul www.romania-muzical.ro, discul Wagner al unuia dintre cei mai importanţi tenori ai momentului, Jonas Kaufmann, precum şi albumul premiat cu Grammy în 2013, cuprinzând trilogia „Inelul nibelungului“ înregistrată la Teatrul Metropolitan din New York.

Verdi/Wagner 200 la Radio România Muzical

Din ianuarie 2013, în fiecare joi, de la ora 20, şi în reluare sâmbăta, de la ora 15, Radio România Muzical difuzează emisiunea realizată de Luminiţa Arvunescu în dialog cu muzicolog Alice Mavrodin: „Verdi/Wagner 200“, o serie ce-şi propune să prezinte în oglindă vieţile şi creaţia celor doi titani ai teatrului liric sărbătoriţi în 2013. Emisiunea este arhivată la adresa www.romania-muzical.ro.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.

25
/03
/13

Răspundeţi la întrebarea „Care este titlul celui mai recent proiect muzical al lui AG Weinberger?“ şi sunteţi înscrişi automat la tragerea la sorţi pentru două invitaţii a câte două locuri fiecare. Rezultatele vor fi anunţate luni, 1 aprilie, pe www.ziarulmetropolis.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.

Pagina 153 din 154« Prima...102030...150151152153154