25 de ani de la moartea lui Kurt Cobain. Scrisoarea sa de adio
https://www.ziarulmetropolis.ro/25-de-ani-de-la-moartea-lui-kurt-cobain-scrisoarea-sa-de-adio/

„Ei râd de mine pentru că sunt diferit. Eu râd de ei pentru că sunt toţi la fel.”- Kurt Cobain, de la a cărui moarte se împlinesc, astăzi, 25 de ani.  Deşi a trăit dor 27 de ani, Cobain a rămas în istoria muzicii drept unul dintre cei mai reprezentativi creatori, vocalişti şi chitarişti ai rockului alternativ.

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2019

„De foarte mulţi ani nu mai am nici o emoţie cînd ascult sau creez muzică ori cînd citesc sau scriu. Şi mă simt vinovat mai mult decît vă puteţi imagina. (…) Am o soţie de vis, care dă pe afară de ambiţie şi înţelegere, şi un copil care sărută orice om pe care îl vede, pentru că toată lumea e bună şi nu-i face nici un rău; asta îmi aminteşte prea mult de mine, plin de dragoste şi bucurie. Asta mă îngrozeşte aşa de rău, că abia mai pot să rezist.” – scria Kurt Cobain în biletul său de adio adresat prietenului său imaginar Boddah.

Scrisoarea de adio a lui KURT COBAIN:

„De-a lungul anilor, toate avertizările din cele 101 lecţii de punk-rock primite încă de cînd m-am familiarizat pentru prima dată cu etica independenţei şi a acceptării comunităţii voastre s-au dovedit foarte îndreptăţite. De foarte mulţi ani nu mai am nici o emoţie cînd ascult sau creez muzică ori cînd citesc sau scriu. Şi mă simt vinovat mai mult decît vă puteţi imagina.

De exemplu, atunci cînd sînt în culise şi se sting reflectoarele, iar mulţimea înnebunită începe să vuiască, nu mă mai atinge, aşa cum i se întîmpla lui Freddie Mercury. Părea că-i place, că savurează dragostea publicului. Ăsta e un lucru pe care îl admir şi invidiez profund. Nu pot să vă păcălesc pe nici unul dintre voi. Nu e corect nici faţă de voi, nici faţă de mine. Cea mai gravă faptă pe care mi-o pot imagina ar fi să îi storc de bani pe oameni minţind, simulînd că mă simt sută la sută bine.

Cîteodată simt că am nevoie de un aparat care să ponteze cînd urc pe scenă. Am făcut tot ce puteam ca să preţuiesc asta (şi o preţuiesc, Doamne, crede-mă că o preţuiesc, dar nu e destul). Preţuiesc fapul că noi am mişcat şi am făcut să se simtă bine atîţia oameni. Poate sînt un narcisist care apreciază lucrurile abia după ce au dispărut. Sînt prea sensibil. Trebuie să fiu uşor ameţit ca să recapăt pasiunile pe care le aveam cînd eram mic.

În ultimele trei turnee am apreciat mult mai mult oamenii pe care i-am cunoscut şi fanii muzicii noastre, dar tot nu pot să-mi depăşesc frustrarea, vina şi mila pe care o am pentru toţi. Există ceva bun în fiecare dintre noi şi cred că pur şi simplu iubesc prea mult oamenii, aşa de mult, că mă face să mă simt, în morţii mei, prea trist. Micul Isus, Peştele, tristul sensibil nerecunoscător. De ce nu te bucuri pur şi simplu? Nu ştiu!

Am o soţie de vis, care dă pe afară de ambiţie şi înţelegere, şi un copil care sărută orice om pe care îl vede, pentru că toată lumea e bună şi nu-i face nici un rău; asta îmi aminteşte prea mult de mine, plin de dragoste şi bucurie. Asta mă îngrozeşte aşa de rău, că abia mai pot să rezist. Nu pot să suport gîndul că Frances ar putea să devină un death-rocker nenorocit, autodistructiv ca mine.

În cazul meu, lucrurile au mers ca la carte şi sînt recunoscător pentru asta. Dar de la şapte ani am început să urăsc oamenii. Doar pentru că cei înţelegători par să se descurce mult mai uşor. Doar pentru că iubesc oamenii şi îmi pare rău pentru ei prea mult.

Din adîncul sufletului meu care arde, întors pe dos, vă mulţumesc tuturor pentru scrisorile şi grija din anii trecuţi. Sînt un copil prea capricios şi instabil! Nu mai sînt înflăcărat şi, ţineţi minte, e mai bine să arzi decît să te veștejești.

Pace, dragoste, înţelegere,” – Kurt Cobain

Despre Kurt Cobain și Nirvana

Kurt Cobain s-a născut la 20 februarie 1967, în Aberdeen, Washington. De copil a fost fascinat de artă, desena personaje din desene animate şi din alte filme. La vârsta de patru ani cânta la pian şi chiar compunea cântece simple. A fost influenţat de artişti ca Ramones şi Electric Light.

În toamna anului 1985, Kurt l-a întâlnit pe basistul Krist Novoselic, cei doi înfiinţând, mai în glumă, mai în serios, câteva formaţii, printre care Stiff Woodies. Prima înregistrare demo a formaţiei intitulate Nirvana s-a produs în ianuarie 1988. Primul single semnat de Nirvana a fost ”Love Buzz”, un cover după olandezii Shocking Blue.

În 1990, Nirvana a semnat un contract cu casa de discuri DGC Records şi a început să lucreze la albumul ”Nevermind”.  În timpul turneului european de la sfârşitul lui 1991, sălile de concert au început să devină neîncăpătoare, echipele de televiziune înregistrau aproape fiecare prestaţie Nirvana, iar ”Smells Like Teen Spirit” era difuzat constant la radio şi televiziune.

”Nevermind” a fost lansat oficial la 24 septembrie 1991. Până în ianuarie 1992, albumul a urcat pe primul loc în topul Biilboard 200, detronându-l pe Michael Jackson şi al său ”Dangerous”.

Chiar dacă formaţia se contura ca una de real succes, starea de sănătate a lui Kurt Cobain a început să se degradeze. Astfel, pe fondul unei boli respiratorii avute încă din copilărie, artistul se îmbolnăveşte de ulcer şi are grave probleme de colon. Din cauza suferinţei şi a durerilor Kurt Cobain începe să folosească substanţe interzise.

La 24 februarie 1992, Kurt Cobain s-a căsătorit cu Courtney Love, lidera trupei punk Hole. Doi ani mai târziu, aceasta îl găsește pe Cobain inconştient în camera lor de hotel din Roma. Dependenţa de droguri a solistului trupei Nirvana scăpase de sub orice fel de control.

Considerat unul dintre cei mai influenţi muzicieni din toate timpurile, Kurt Cobain a fost găsit mort în 8 aprilie 1994. În urma autopsiei, s-a constatat că artistul s-a sinucis în data de 5 aprilie, acest subiect fiind încă unul controversat. Avea 27 de ani. Trupa sa, Nirvana, a rămas una dintre cele mai bine vândute formaţii din toate timpurile, cu peste 75 de milioane de unităţi.

 

Foto: Kurt Cobain – facebook

10
/11
/17

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 18:30 premiera –eveniment ,,Iubire nesfârșită (Opus 73)” de Ludwig van Beethoven și ,,Sacre du Printemps” de Igor Stravinsky. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, coordonatorul artistic de balet al Operei Naționale București. Scenografia a fost creată de arhitectul Octavian Neculai, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

10
/11
/17

Astăzi, 10 noiembrie, începe Sibiu Jazz Competition, cel mai longeviv concurs internaţional de jazz din România. Anul acesta, pentru prima dată de la lansare, concursul se desfăşoară separat de Sibiu Jazz Festival, având identitate vizuală şi date de desfăşurare proprii.

10
/11
/17

Până în martie, anul trecut, nimeni nu putea înțelege această nedreptate a Hollywoodului: Ennio Morricone, cel mai influent și prolific compozitor de muzica de film, omul care a revoluționat muzica de film, a creat coloana sonoră a peste 500 de filme şi a compus peste 100 de melodii devenite clasice, să nu primească niciodată prestigioasa statuetă Oscar pentru o coloană sonoră.

08
/11
/17

În 2018 Festivalul Internațional EUROPAfest, organizat de jmEvents, sărbătorește 25 de ani printr-o ediție aniversară. Primul eveniment muzical din România căruia Casa Regala i-a acordat Înaltul Patronaj încă din anul 2005, va oferi un regal de jazz, blues, pop și muzică clasică cu artiști din întreaga lume.

06
/11
/17

O echipă de cercetători din Polonia susţine că a rezolvat misterul morţii premature a compozitorului Frédéric Chopin - la vârsta de 39 de ani, după ce i-a examinat inima conservată timp de aproape 170 de ani într-un borcan cu coniac. Cauza morţii ar fi fost pericardita, o complicaţie rară a tuberculozei cronice.

27
/10
/17

O serie de imagini nemaivăzute cu John Lennon, datate în 1970, au fost descoperite de un bărbat într-un sertar abandonat al tatălui său, unde au rămas uitate timp de peste 30 de ani, pentru că proprietarul credea că nu au nicio valoare. Imaginile au ajuns la muzeul The Beatles Story din Liverpool, care le va expune începând din noiembrie.

27
/10
/17

Asociația Culturală Control N organizează duminică, 29 octombrie (între orele 18,30 și 22,00), la Palatul Știrbei din București (Calea Victoriei 107), Expoziția Multimedia DISCO BTT - Discotecile Perioadei Comuniste. Cei prezenți vor fi ospătați cu bere Azuga, Pepsi și multă muzică, promit organizatorii!

26
/10
/17

Festivalul Naţional de Teatru organizează o seară-eveniment „În memoriam Adrian Enescu”, ca semn de omagiu şi de preţuire a artei sale muzicale şi a personalităţii sale de mare anvergură spirituală.

25
/10
/17

Opera Națională București are onoarea de a vă invita duminică, 29 octombrie 2017, ora 18:30 la o seară aniversară dedicată artistei emerite Ileana Iliescu, pentru îndelungata și prodigioasa sa carieră artistică, recunoscută pe plan național și internațional. Cu această ocazie va avea loc spectacolul-eveniment ,,Un minut de dans sau Uf!!! și TragiComedy” marca Gigi Căciuleanu.

21
/10
/17

În perioada 20-28 octombrie are loc a patra editie a HomeFest. Nouă zile în care bucureştenii se pot bucura de spectacole neconvenţionale de teatru sau dans, de lecturi, concerte şi performance-uri.

21
/10
/17

Concerte speciale, solişti vestiţi dar şi peripeţii or gesturi ale artiştilor or publicului, momente plăcute sau mai puţin. O trecere în revistă, Da capo al fine, a Festivalului Enescu.

16
/10
/17

Un studiu realizat în Marea Britanie, cu ajutorul a 3 milioane de participanți, a relevat faptul că oamenii care aveau tendințe de a fi psihopați preferă muzica rap sau heavy metal. Potrivit studiului, melodiile cel mai puțin psihopatice aparțin genului clasic și jazz-ului...

12
/10
/17

Festivalul SoNoRo va avea loc anul acesta în perioada 27 octombrie – 13 noiembrie și recomandă pentru cea de-a XII-a ediție un joc de-a HIDE&SEEK, în care muzica de cameră va fi acompaniatăde poezie, video art, fashion design și un quest labirintic princare festivalul își propune să-și poarte publicul. Orașele în care se vor desfășura concertele FestivaluluiSoNoRo sunt București, Timișoara, Cluj și Brașov.