25 de ani de la moartea lui Kurt Cobain. Scrisoarea sa de adio
https://www.ziarulmetropolis.ro/25-de-ani-de-la-moartea-lui-kurt-cobain-scrisoarea-sa-de-adio/

“Ei râd de mine pentru că sunt diferit. Eu râd de ei pentru că sunt toţi la fel.”- Kurt Cobain, de la a cărui moarte se împlinesc, astăzi, 25 de ani.  Deşi a trăit dor 27 de ani, Cobain a rămas în istoria muzicii drept unul dintre cei mai reprezentativi creatori, vocalişti şi chitarişti ai rockului alternativ.

Un articol de Petre Ivan|5 Aprilie 2019

“De foarte mulţi ani nu mai am nici o emoţie cînd ascult sau creez muzică ori cînd citesc sau scriu. Şi mă simt vinovat mai mult decît vă puteţi imagina. (…) Am o soţie de vis, care dă pe afară de ambiţie şi înţelegere, şi un copil care sărută orice om pe care îl vede, pentru că toată lumea e bună şi nu-i face nici un rău; asta îmi aminteşte prea mult de mine, plin de dragoste şi bucurie. Asta mă îngrozeşte aşa de rău, că abia mai pot să rezist.” – scria Kurt Cobain în biletul său de adio adresat prietenului său imaginar Boddah.

Scrisoarea de adio a lui KURT COBAIN:

“De-a lungul anilor, toate avertizările din cele 101 lecţii de punk-rock primite încă de cînd m-am familiarizat pentru prima dată cu etica independenţei şi a acceptării comunităţii voastre s-au dovedit foarte îndreptăţite. De foarte mulţi ani nu mai am nici o emoţie cînd ascult sau creez muzică ori cînd citesc sau scriu. Şi mă simt vinovat mai mult decît vă puteţi imagina.

De exemplu, atunci cînd sînt în culise şi se sting reflectoarele, iar mulţimea înnebunită începe să vuiască, nu mă mai atinge, aşa cum i se întîmpla lui Freddie Mercury. Părea că-i place, că savurează dragostea publicului. Ăsta e un lucru pe care îl admir şi invidiez profund. Nu pot să vă păcălesc pe nici unul dintre voi. Nu e corect nici faţă de voi, nici faţă de mine. Cea mai gravă faptă pe care mi-o pot imagina ar fi să îi storc de bani pe oameni minţind, simulînd că mă simt sută la sută bine.

Cîteodată simt că am nevoie de un aparat care să ponteze cînd urc pe scenă. Am făcut tot ce puteam ca să preţuiesc asta (şi o preţuiesc, Doamne, crede-mă că o preţuiesc, dar nu e destul). Preţuiesc fapul că noi am mişcat şi am făcut să se simtă bine atîţia oameni. Poate sînt un narcisist care apreciază lucrurile abia după ce au dispărut. Sînt prea sensibil. Trebuie să fiu uşor ameţit ca să recapăt pasiunile pe care le aveam cînd eram mic.

În ultimele trei turnee am apreciat mult mai mult oamenii pe care i-am cunoscut şi fanii muzicii noastre, dar tot nu pot să-mi depăşesc frustrarea, vina şi mila pe care o am pentru toţi. Există ceva bun în fiecare dintre noi şi cred că pur şi simplu iubesc prea mult oamenii, aşa de mult, că mă face să mă simt, în morţii mei, prea trist. Micul Isus, Peştele, tristul sensibil nerecunoscător. De ce nu te bucuri pur şi simplu? Nu ştiu!

Am o soţie de vis, care dă pe afară de ambiţie şi înţelegere, şi un copil care sărută orice om pe care îl vede, pentru că toată lumea e bună şi nu-i face nici un rău; asta îmi aminteşte prea mult de mine, plin de dragoste şi bucurie. Asta mă îngrozeşte aşa de rău, că abia mai pot să rezist. Nu pot să suport gîndul că Frances ar putea să devină un death-rocker nenorocit, autodistructiv ca mine.

În cazul meu, lucrurile au mers ca la carte şi sînt recunoscător pentru asta. Dar de la şapte ani am început să urăsc oamenii. Doar pentru că cei înţelegători par să se descurce mult mai uşor. Doar pentru că iubesc oamenii şi îmi pare rău pentru ei prea mult.

Din adîncul sufletului meu care arde, întors pe dos, vă mulţumesc tuturor pentru scrisorile şi grija din anii trecuţi. Sînt un copil prea capricios şi instabil! Nu mai sînt înflăcărat şi, ţineţi minte, e mai bine să arzi decît să te veștejești.

Pace, dragoste, înţelegere,” – Kurt Cobain

Despre Kurt Cobain și Nirvana

Kurt Cobain s-a născut la 20 februarie 1967, în Aberdeen, Washington. De copil a fost fascinat de artă, desena personaje din desene animate şi din alte filme. La vârsta de patru ani cânta la pian şi chiar compunea cântece simple. A fost influenţat de artişti ca Ramones şi Electric Light.

În toamna anului 1985, Kurt l-a întâlnit pe basistul Krist Novoselic, cei doi înfiinţând, mai în glumă, mai în serios, câteva formaţii, printre care Stiff Woodies. Prima înregistrare demo a formaţiei intitulate Nirvana s-a produs în ianuarie 1988. Primul single semnat de Nirvana a fost ”Love Buzz”, un cover după olandezii Shocking Blue.

În 1990, Nirvana a semnat un contract cu casa de discuri DGC Records şi a început să lucreze la albumul ”Nevermind”.  În timpul turneului european de la sfârşitul lui 1991, sălile de concert au început să devină neîncăpătoare, echipele de televiziune înregistrau aproape fiecare prestaţie Nirvana, iar ”Smells Like Teen Spirit” era difuzat constant la radio şi televiziune.

”Nevermind” a fost lansat oficial la 24 septembrie 1991. Până în ianuarie 1992, albumul a urcat pe primul loc în topul Biilboard 200, detronându-l pe Michael Jackson şi al său ”Dangerous”.

Chiar dacă formaţia se contura ca una de real succes, starea de sănătate a lui Kurt Cobain a început să se degradeze. Astfel, pe fondul unei boli respiratorii avute încă din copilărie, artistul se îmbolnăveşte de ulcer şi are grave probleme de colon. Din cauza suferinţei şi a durerilor Kurt Cobain începe să folosească substanţe interzise.

La 24 februarie 1992, Kurt Cobain s-a căsătorit cu Courtney Love, lidera trupei punk Hole. Doi ani mai târziu, aceasta îl găsește pe Cobain inconştient în camera lor de hotel din Roma. Dependenţa de droguri a solistului trupei Nirvana scăpase de sub orice fel de control.

Considerat unul dintre cei mai influenţi muzicieni din toate timpurile, Kurt Cobain a fost găsit mort în 8 aprilie 1994. În urma autopsiei, s-a constatat că artistul s-a sinucis în data de 5 aprilie, acest subiect fiind încă unul controversat. Avea 27 de ani. Trupa sa, Nirvana, a rămas una dintre cele mai bine vândute formaţii din toate timpurile, cu peste 75 de milioane de unităţi.

 

Foto: Kurt Cobain – facebook

28
/03
/18

Cel mai longeviv festival de jazz din România își așteaptă spectatorii la Sibiu în a doua jumătate a lunii mai. În perioada 17-20 mai 2018, Piața Mare va vibra în acorduri de jazz, în cadrul celei de-a 48-a ediții a Sibiu Jazz Festival.

26
/03
/18

Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, printr-un nou turneu –  ArgEnTango Tradițional –, derulat în luna martie 2018, în 10 orașe din România și Germania, și care ajunge marți, 27 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, în concertul de închidere a turneului.

26
/03
/18

Într-o zi de 26 martie (1827) se stingea din viață, la vârsta de 56 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți compozitori din toate timpurile. Ludwig van Beethoven a murit din cauza unei ciroze hepatice în locuința sa mizeră din Viena, într-o dezordine de nedescris.

23
/03
/18

Un domn de culoare încântător și o... "wonderful version of All Of Me". Live in Frankfurt , in timpul Festivalului Musikmesse de la Frankfurt

22
/03
/18

„Extraordinar ! Eşti printre cei mai mari din lume!” (Sergiu Celibidache), „Îl ascultam fascinaţi…” (Le Monde), „Dan Grigore face parte din categoria pianiştilor de superclasă.” (Tagesspiegel)... Filarmonica „George Enescu” dedică concertele de astăzi, 22 martie și vineri, 23 martie 2018, pianistului Dan Grigore, care aniversează 60 de ani de activitate.

21
/03
/18

Sâmbătă, 31 martie 2018, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României (Str. Știrbei Vodă nr. 1), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în colaborare cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, cu sprijinul Kaufland România, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Muzeului Național de Artă al României, și în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,  Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național George Enescu, Wagner Arte Frumoase și Povești,  Floria.ro, organizează cea de-a V-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism. 

19
/03
/18

 În ziua în care Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii clasice, împlinește 21 ani de existență, violonistul Alexandru Tomescu va cânta la ParkLake Shopping Center din București, într-un eveniment din cadrul campaniei “Ascultă 5 minute de muzică clasică”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 martie, de la ora 18.00.

19
/03
/18

În această seară, de la ora 19,00, se inauguează Casa Artelor "Dinu Lipatti" din Bucureşti. Noul centru cultural este situat chiar în casa în care artistul a trăit şi a creat, pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. Clădirea, care a fost închiriată de Primăria Municipiului Bucureşti şi va fi introdusă în circuitul cultural al Capitalei, va găzdui festivaluri, concerte şi manifestări cultural - educative. Astăzi se împlinesc 101 ani de la nașterea lui Dinu Lipatti, considerat a fi cel mai important pianist român.

15
/03
/18

Gărâna Jazz Festival anunță cea de-a 22-a ediție care va avea loc între 12 și 15 iulie, în județul Caraș-Severin. Cu un public internațional din ce în ce mai numeros, Gărâna, satul dintre munți, va găzdui patru zile de concerte și experiențe muzicale dedicate pasionaților de jazz.

15
/03
/18

Formația art-pop Fierbințeanu lansează videoclipul Corporate America, primul single de pe albumul The Great Scheme Of Things, care va apărea în această toamnă. Lansarea clipului are loc cu câteva zile înaintea spectacolului The Great Scheme Of Things, programat pentru duminică, 18 martie, la Centrul Național al Dansului București (CNDB - Bd. Mărășești nr. 80-82, Sector 4).

12
/03
/18

În serile de  joi, 15 și vineri, 16 martie 2018, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de  dirijorul rus Valentin Urypin, va avea în program Variațiunile cinematografice, de Dumitru Capoianu, Concertul nr. 2, op. 21, în fa minor, pentru pian și orchestră de Frédéric Chopin și Simfonia nr. 2, op. 73, în re major de Johannes Brahms.

10
/03
/18

În 2016, la numai 10 ani, Eva Garet câștigă concursul și trofeul "Lira de Aur”, fiind cea mai tânără câștigătoare din istoria competiției cu o tradiție de aproape 40 de ani. Cu această ocazie, prof. univ. dr. Vlad Dimulescu, președintele juriului, declara: “… s-a desprins un mic geniu: Eva Garet este în acest moment, din punctul meu de vedere, unul din cele mai frumoase talente pe care le are ţara noastră şi aici mă refer nu doar la pian, mă refer la artă, în general şi la muzică, în special."

Page 20 of 132« First...10...1819202122...304050...Last »