25 de aspecte din biografia unui geniu. Leonardo da Vinci
https://www.ziarulmetropolis.ro/25-de-aspecte-din-biografia-unui-geniu-leonardo-da-vinci/

METROPOLIS SPECIAL Viaţa marelui pictor, aşa cum ne-o înfăţişează Walter Isaacson în unanim apreciata biografie „Leonardo da Vinci” (ed. Publica, 2018).

Un articol de Alina Vîlcan|21 august 2018

1. Leonardo da Vinci a avut norocul să se nască în afara căsătoriei. Altminteri, ar fi trebuit să devină notar, asemenea primilor fii născuți legitim din familia sa, cel puțin în ultimele cinci generații.

2. Leonardo s-a născut într-o sâmbătă și în ziua următoare a fost botezat de preotul local la biserica parohială din Vinci. Cristelnița încă există acolo. În ciuda circumstanțelor nașterii, botezul său a fost un mare eveniment public. La biserică au asistat zece nași (…), mult mai mulți decât se obișnuia, iar printre oaspeți s-au numărat membri de vază ai comunității.

3. Pentru Leonardo, un alt avantaj al faptului că se născuse în afara căsătoriei a fost acela că n-a fost trimis la una dintre „școlile latinești”, unde tinerilor spilcuiți care aspirau să devină profesioniștii și negustorii Renașterii timpurii li se predau autorii clasici ai științelor umaniste. Cu excepția unei pregătiri sumare în domeniul matematicii comerciale la așa-numita „școală a abacului”, Leonardo a fost în principal autodidact. Părea adesea defensiv cu privire la faptul că era „un om fără carte”, cum își zicea singur cu oarecare ironie. Dar se și mândrea că lipsa de educație formală îl făcuse un discipol al experienței și al experimentului. „Leonardo da Vinci, disscepolo della sperientia”, s-a semnat el odată. Această atitudine de liber-cugetător l-a salvat de la a deveni un adept al gândirii tradiționale. În carnetele sale s-a dezlănțuit împotriva celor pe care i-a numit proști înfumurați care l-au subapreciat tocmai din acest motiv: „Știu prea bine că – nefiind deloc un om cu carte – se va găsi vreun pedant care mă va defăima, pretinzând că sunt un om fără cultură. Proștii! Umblă țâfnoși, cu nasul pe sus și umflați în pene, împopoțonându-se nu cu truda lor, ci cu a altora… Vor spune că, dacă nu sunt literat, nu voi ști să exprim cum trebuie ceea ce vreau să spun… și dacă mă disprețuiesc pe mine, inventatorul, nu sunt oare mult mai vrednici de dispreț ei, care n-au inventat nimic și care trâmbițează sau declamă operele altora?”.

Tânăr în Florența

4. În primii săi ani la Florența, Leonardo a locuit împreună cu tatăl său, care a aranjat să primească o educație rudimentară și după aceea avea să-l ajute să-și facă ucenicia într-un atelier cunoscut și să obțină comenzi. Există totuși un lucru important pe care Ser Piero nu l-a făcut și care ar fi fost suficient de ușor pentru un notar cu relații: să întreprindă demersurile legale pentru recunoașterea oficială a fiului său.

5. Leonardo era interesat de multe lucruri pe care, după ce le începea, le abandona rapid. S-a dovedit a fi bun la geometrie, dar n-a stăpânit niciodată ecuațiile sau algebra rudimentară care exista la vremea respectivă. Și nici n-a învățat latina. La vârsta de 30 de ani, încă încerca să remedieze această deficiență, redactând liste de cuvinte latinești, scriind cu migală traduceri ciudate și luptându-se cu regulile gramaticale.

6. Fiind stângaci, Leonardo scria de la dreapta la stânga, paginile sale fiind scrise invers decât cele normale, și desena fiecare literă „de-a-ndăratelea. Ele nu pot fi citite decât cu ajutorul unei oglinzi”, după cum descria Vasari (n.r. – Giorgio Vasari, pictor, arhitect și istoric de artă italian) aceste pagini. Se speculase că adoptase acest scris ca pe un cod pentru a-și păstra scrierile secrete, dar nu este adevărat; el poate fi citit cu sau fără oglindă. A scris în felul acesta pentru că, atunci când folosea mâna stângă, putea aluneca pe pagină spre stânga fără să se păteze de cerneală. Practica nu era complet neobișnuită. (…) Faptul că era stângaci i-a afectat și maniera în care desena. Ca și în cazul scrisului, el desena de la dreapta la stânga în așa fel încât să nu întindă liniile cu mâna.

7. Cam pe când Leonardo avea paisprezece ani, tatăl său a reușit să-i asigure o ucenicie pe lângă unul dintre clienții săi, Andrea del Verrocchio, artist și inginer versatil care conducea unul dintre cele mai bune ateliere din Florența. Vasari a scris: „Piero a luat într-o bună zi câteva desene ale lui și le-a dus lui Andrea del Verrocchio, cu care era bun prieten, rugându-l din suflet să-i spună dacă Lionardo, îndeletnicindu-se cu desenul, avea să aibă vreun câștig sau nu”. Piero îl cunoștea bine pe Verrocchio și autentificase pentru el cel puțin patru acte juridice și documente de închiriere. Însă Verrocchio l-a luat ucenic pe băiat datorită meritelor acestuia, nu ca o favoare făcută tatălui său. El fusese, spunea Vasari, „uluit” de talentul băiatului.

8. Pe lângă colaborările pe care le-a avut cu Verrocchio în anii 1470, Leonardo, în vârstă de douăzeci și ceva de ani, a produs cel puțin patru tablouri proprii în vremea în care a lucrat în atelier: o lucrare înfățișând Buna Vestire, două mici picturi devoționale ale Fecioarei și pruncul și un portret revoluționar al unei doamne florentine, „Ginevra deBenci”.

9. În aprilie 1476, cu o săptămână înainte de a împlini 24 de ani, Leonardo a fost acuzat de sodomie. (…) Denunțul anonim împotriva lui Leonardo a fost depus într-un „tamburo”, una dintre cutiile de scrisori destinate pentru primirea acuzațiilor de imoralitate, și îl viza pe un tânăr de șaptesprezece ani, pe nume Jacopo Saltarelli, care lucra în atelierul unui aurar din apropiere. Acesta „se îmbracă în negru”, scria acuzatorul despre Saltarelli, „participă la multe întruniri abjecte și consimte să facă pe plac acelor persoane care îi cer asemenea ticăloșii”. Patru tineri bărbați au fost acuzați că au beneficiat de serviciile sale sexuale, printre ei și „Leonardo di Ser Piero da Vinci, care locuiește cu Andrea de Verrocchio”. Ofițerii Nopții, cei care se ocupau de astfel de acuzații, au declanșat o investigație și este posibil să-i fi închis pe Leonardo și pe ceilalți o zi sau două. Acuzațiile ar fi putut duce la sancțiuni penale grave dacă ar fi existat vreun martor care să depună mărturie. Din fericire, unul dintre cei patru era membru al unei familii de vază, înrudită cu clanul Medici. Cazul a fost clasat „cu condiția să nu mai fie făcute și alte acuzații”.

10. Leonardo a fost atras de bărbați, atât din punct de vedere romantic, cât și sexual, și părea să se simtă foarte în largul său în această privință, spre deosebire de Michelangelo. N-a făcut niciun efort să-și ascundă ori să-și proclame homosexualitatea, dar acest lucru i-a amplificat probabil sentimentul că era un om neconvențional, cineva care nu era pregătit să facă parte dintr-o familie de notari.

11. Unul dintre primii companioni ai lui Leonardo a fost un tânăr muzician din Florența, pe nume Atalante Migliorotti, pe care l-a învățat să cânte la liră. Atalante avea treisprezece ani în 1480 și cam pe atunci Leonardo a desenat ceea ce a descris ca fiind „un portret al lui Atalante din spate, cântând la liră”; doi ani mai târziu, Atalante îl va însoți la Milano și, în cele din urmă, va avea o carieră muzicală de succes.

12. Companionul cu care Leonardo a avut cea mai serioasă și îndelungată relație și care a venit în casa sa în 1490 avea o înfățișare angelică, dar o personalitate diabolică, motiv pentru care a fost poreclit Salai, Drăcușorul. (…) Nu se știe ca Leonardo să fi avut vreodată o relație cu o femeie.

„Mona Lisa”

13. Cu toate acestea, spre deosebire de Michelangelo, Leonardo a fost un maestru în pictarea femeilor. De la „Ginevra deBenci” și până la „Mona Lisa”, portretele sale de femei sunt profund simpatetice și intuitive din punct de vedere psihologic. Portretul Ginevrei este inovator, cel puțin pentru Italia, pentru că introduce poza din trei sferturi în locul profilului complet standard, o postură tipică pentru femei la acea vreme. Asta le permite privitorilor să se uite în ochii femeii, care, după cum declara Leonardo, sunt „fereastra sufletului”. Începând cu „Ginevra”, femeile nu au mai fost reprezentate ca manechine pasive, ci ca ființe înzestrate cu gânduri și emoții proprii.

14. Pe măsură ce se apropia de 30 de ani, Leonardo își dovedise geniul, dar făcuse foarte puține lucruri cu care să se mândrească în public. Singurele sale realizări artistice cunoscute erau câteva contribuții extraordinare, dar marginale, la două tablouri de Verrocchio, câteva Madone greu de distins de altele care se produceau în atelier, un portret al unei tinere pe care nu-l livrase și două posibile capodopere.

Următoarea destinație: Milano

15. În 1482, anul în care împlinea 30 de ani, Leonardo da Vinci părăsea Florența pentru Milano, unde avea să petreacă următorii șaptesprezece ani.

16. Leonardo a devenit cunoscut la Milano nu doar pentru talentele sale, ci și pentru frumusețea, corpul atletic și eleganța sa. „Aceasta au văzut oamenii în Lionardo da Vinci, în care, pe lângă frumusețea trupului (…) sălășluia o nemărginită grație”, spunea Vasari despre el. „Cu înfățișarea sa strălucit de frumoasă, însenina orice suflet, oricât de mohorât ar fi fost acesta.”

17. Leonardo se îmbrăca în haine colorate, etalând uneori „o tunică trandafirie, care îi ajungea doar până la genunchi, deși pe atunci se purtau veșmintele lungi” (n.r. – potrivit lui Antonimo). Pe măsură ce a îmbătrânit, i-a crescut o barbă lungă, care „îi ajungea până la jumătatea pieptului și era bine îngrijită și ondulată”.

18. Era cunoscut mai ales pentru generozitatea sa. „Primea cu mărinimie și-și hrănea orice prieten, bogat ori sărac”, după cum spune Vasari. Nu era motivat de bani sau de bunuri materiale. În carnetele sale, îi deplângea pe aceia „care nu caută decât bogății materiale și sunt cu totul lipsiți de dorința de cunoaștere, care este hrana și adevărata bogăție a minții”. Ca atare, a petrecut mai mult timp căutând înțelepciunea decât făcând lucruri care i-ar fi adus mai mulți bani decât avea nevoie pentru a-și întreține suita tot mai numeroasă. „Cu toate că era – ca să spune astfel – sărac lipit pământului, iar de lucrat, lucra foarte puțin, avea întotdeauna slujitori și cai, aceștia plăcându-i foarte mult, ca și toate celelalte soiuri de animale”, scria Vasari.

19. Din cauza iubirii sale față de animale, Leonardo a fost vegetarian aproape toată viața, deși listele lui de cumpărături arată că a cumpărat adeseori carne pentru ceilalți membri ai casei. „N-ar fi omorât o muscă pentru nimic în lume”, scria un prieten. „Prefera să se îmbrace în haine de in, astfel încât să nu poarte ceva mort.” Un călător florentin în India nota că acolo oamenii „nu se hrănesc cu nimic ce are sânge și nici nu vor lăsa pe cineva să facă rău vreunei ființe vii, precum Leonardo da Vinci al nostru”.

20. Motivația sa pentru evitarea cărnii provenea dintr-o etică bazată pe știință. Leonardo și-a dat seama că, spre deosebire de plante, animalele puteau simți durerea. Studiile sale l-au făcut să creadă că asta se datora mobilității animalelor. „Natura le-a dat sensibilitate la durere organismelor vii care se pot mișca, pentru a-și feri acele părți pe care mișcarea le-ar putea vătăma”, bănuia el. „Durerea nu este necesară la plante.”

21. „Studiază anatomia aripilor unei păsări împreună cu mușchii care le pun în mișcare”, își nota Leonardo în carnet. „Fă la fel și în cazul omului, pentru a arăta că omul se poate menține în aer bătând din aripi.”

22. Timp de peste două decenii, începând din jurul anului 1490, Leonardo a studiat, cu o sârguință neobișnuită, zborul păsărilor și posibilitatea de a proiecta mașini care să le permită oamenilor să zboare. A produs peste 500 de desene și a scris 35 000 de cuvinte, răspândite într-o duzină de carnete, despre aceste subiecte. Demersul a împletit curiozitatea sa cu puterea de observație și instinctele lui inginerești.

„Cina cea de taină”

23. În timp ce Leonardo picta „Cina cea de taină”, spectatorii veneau să-l vadă și se așezau în liniște, așa că l-au putut urmări cum lucra. Ca și dezbaterile despre știință, crearea lucrărilor de artă devenise pe atunci un eveniment public. Potrivit mărturiei unui preot, Leonardo „venea aici la primele ore ale dimineții și se urca pe schele”, după care „rămânea acolo fără să lase pensula din mână de la răsăritul soarelui până la apus, uitând să mănânce sau să bea, pictând fără răgaz”. În alte zile însă, nu picta nimic.

24. Și acum, „Mona Lisa”. (…) A început să lucreze la ea în 1503, când s-a întors la Florența după ce îl slujise pe Cesare Borgia. Iar în 1506, când s-a mutat din nou la Milano, încă n-o terminase. De fapt, a purtat-o cu el și a continuat să lucreze la ea de-a lungul celei de-a doua perioade ale sale la Milano și în cei trei ani petrecuți la Roma. Ba chiar a dus-o în Franța în ultima etapă a călătoriei sale prin viață, adăugându-i mici tușe și straturi luminoase până în 1517. Avea să se afle în atelierul său de acolo când a murit.

25. Leonardo a fost îngropat în biserica de lângă Château d’Amboise (n.r. – Amboise, Franța), dar unde se află în momentul de față rămășițele sale este un alt mister. Acea biserică a fost demolată la începutul secolului al XIX-lea, iar 60 de ani mai târziu locul a fost excavat și s-au găsit o serie de oase care ar fi putut fi cele ale lui Leonardo. Acestea au fost reîngropate în capela Saint-Hubert de lângă castel și a fost pusă o piatră funerară care spunea că acesta era locul „presupuselor sale rămășițe” („restes présumés).

Fragmente din volumul „Leonardo da Vinci”, de Walter Isaacson, apărut în acest an la editura Publica, în care viața artistului este prezentată în circa 600 de pagini, incluzând schițe, reproduceri după picturi și note din caietele acestuia.

Timp de peste două decenii, începând din jurul anului 1490, Leonardo a studiat, cu o sârguință neobișnuită, zborul păsărilor și posibilitatea de a proiecta mașini care să le permită oamenilor să zboare. (Walter Isaacson)

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.