25 de ore de teatru non-stop – ediția a V-a, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/25-de-ore-de-teatru-non-stop-editia-a-v-a-la-sibiu/

Ediţia aniversară “25 de ore de teatru non-stop” va avea loc la Sibiu în 25-26 aprilie.

Un articol de Liliana Matei|8 Aprilie 2015

Festivalul, organizat de Asociația Culturală Bis a pornit în anul 2011 ca un omagiu adus Zilei Mondiale a Teatrului. Ideea de teatru non-stop (spectacolele și evenimentele se succed fără încetare timp de mai bine de 25 de ore; la miezul nopții, la 5 dimineața sau în toiul zilei) a atras încă de la prima ediție publicul din Sibiu și din țară.

Festivalul se adresează cu precădere teatrelor independente (nu este competitiv, cu jurii sau premii). Acțiunea se vrea un liant între artiștii tineri din țară și nume consacrate ale scenei. Ediția din acest an, ediția aniversară, este cea mai complexă de până acum, însumând 27 de spectacole și evenimente în 17 locații din oraș.

Companii din București, Cluj, Timișoara, Craiova, Sibiu vor performa alături de nume deja cunoscute ale scenei românești, ca Ioan Gyuri Pascu sau Ada Milea.
Conferințele vor aduce în fața spectatorilor personalități de marcă precum: Constantin Chiriac, Coca Bloos, Dan Vasiliu sau Părintele Constantin Necula.

Deschiderea va avea loc la Sala Thalia, sâmbătă 25 aprilie la ora 19.00. Cap de afiș va fi Ioan Gyuri Pascu. Alături de el pe scenă vor păși actori, dansatori și muzicieni tineri, cu momente de virtuozitate: Adrian Strâmtu, George Constantinescu, Claudiu Fălămaș, Flora Pop.

La Gala de deschidere comedia de calitate se va îmbina cu performance-ul muzical. Se va dansa step, se va cânta live, se vor rosti pamflete, iar îndrăgitul artist Ioan Gyuri Pascu promite un show de 5 stele.

De-a lungul nopții orașul întreg se va transforma într-un carusel al emoției artistice – se vor suprapune spectacole de marcă ale momentului. Teatrul de Artă București va prezenta ultima sa producție, “Dureri fantomă” și Lightwave Theatre Company va prezenta la Teatrul Gong “Iubitafizica”, după un text de Iulian Tănase (autorul va fi prezent în sală).

Un eveniment inedit este montarea spectacolului “Casa din copac” (Auăleu Teatru Timișoara) în Casa Monument UNESCO de pe strada Turnului nr. 7, din Orașul de Jos. “Beat Bukowski” (un performance marca BIS) alături de “Monoloagele vecinului“ (cel mai jucat one man show din teatrul independent al ultimilor ani) vor întregi tabloul nocturn alături de multe alte spectacole.

La ora dimineții se va rosti poezie proaspătă, în Atrium Cafe, în Piața Mică a Sibiului, în prezența autorilor (Zona Nouă). La 10 dimineața, în Piața Mare va avea loc tradiționala înviorare în pijamale coordonată de actorul Florin Coșuleț.

Miezul zilei de duminică 26 aprilie transformă orașul într-un spațiul al conferințelor de calitate. La Librăria Humanitas profesorul Dan Vasiliu va vorbi despre funcțiile teatrului în societate, iar actrița Coca Bloos va fi părtașă la o întâlnire de suflet cu publicul sibian. La Librăria Habitus vor conferenția despre “Puterea cuvântului” două dintre cele mai marcante personalități ale Sibiului contemporan: actorul Constantin Chiriac și teologul Constantin Necula.

Pe scena Sălii Bibliotecii Astra (scena primului spectacol de limbă română din Transilvania) vor păși cei mai tineri actori invitați în festival, Compania Okaua din București, iar la ora 17.00, la Habitus, Iulia Colan (cea mai bună actriță la FNTI) ne propune un original și tulburător Charlie în spectacolul “Flori pentru Algernon”.

Actrița și scriitoarea Lorena Lupu va interpreta propriul text, iar gazda festivalului, Compania Teatrală BIS din Sibiu va pune în scenă spectacolul “Născut în ‘90”, o mostră de teatru social autobiografic, care are în distribuție numai actori născuți în anul 1990.

Închiderea va avea loc duminică, 26 aprilie 2015, la ora 21.00, la Oldies Pub, cu un concert Ada Milea. Alături de artistă, pe scenă vor fi Bobo Burlăcianu și actrița Anca Hanu.

Programul complet și detalii despre evenimente pot fi găsite pe site-ul: www.respirateatru.ro și pe pagina de facebook www.facebook.com/respira.teatru

Biletele au fost puse în vânzare la: Agenția Teatrală, Librăria Humanitas, Librăria Habitus.

25
/03
/19

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 30 martie 2019, și duminică, 31 martie 2019, premiera spectacolului „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele și light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenți de regie Claudia Machedon și Paula Gherghe.  

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

22
/03
/19

Jim Carrey (57 de ani) este, din toamna trecută, protagonistul serialului de comedie „Kidding“/„Glumeam!“, disponibil pe HBO GO, producţie pentru care actorul a făcut echipă cu regizorul Michel Gondry, alături de care a lucrat la Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Puteți vedea, aici, o scurtă privire de ansamblu (epic tribute) asupra carierei lui Jim Carrey, clip realizat de Alexandru Catrina.

21
/03
/19

Trupa britanică The Cure a înregistrat un nou album de studio, primul în decurs de zece ani, potrivit declaraţiilor solistului, Robert Smith. Invitat la emisiunea „The John Maytham Show” pentru a vorbi despre concertul pe care grupul îl va susţine joi, în Capetown, Smith a făcut dezvăluiri despre albumul care urmează „4:13 Dream”, lansat în 2008.

21
/03
/19

Când ați ascultat ultima oară o creație semnată de marele Amadeus? Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumărate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de cameră etc.) în doar 35 de ani de viață trăiți extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în întregime concertul susținut miercuri, 27 martie (19.00), la Sala Radio, de ORCHESTRA  DE  CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului RADU POSTĂVARU.

21
/03
/19

Au trecut câțiva ani buni de când, într-un alt sfârșit de martie, am avut șansa unei întâlniri cu actrița Carmen Stănescu. Era anul 2011. Avea atunci 86 de ani și alesese deja să stea departe de scenă, să rămână acasă la ea, în apartamentul de pe Bulevardul Dacia, unde prefera să oprească timpul în loc și să trăiască într-o altă lume…

Page 20 of 803« First...10...1819202122...304050...Last »