Duiliu Zamfirescu, Goldoni, Caruso
https://www.ziarulmetropolis.ro/25-februarie-in-cultura-goldoni-caruso-duiliu-zamfirescu/

Într-o zi de 25 februarie a încetat din viaţă Duiliu Zamfirescu, romancier, dramaturg, poet şi om politic, autorul romanelor din Ciclul Comăneştenilor. Tot într-o zi de 25 februarie se năşteau Carlo Goldoni, cunoscutul dramaturg şi libretist italian din Veneţia şi Enrico Caruso, unul dintre cei mai faimoşi tenori din istoria operei.

Un articol de Petre Ivan|25 februarie 2016

„Frecventa cele mai cunoscute locuri ale lumii bune, de la grădinile Rasca, Union sau Stavri, până la restaurantul Hugues sau cofetăria Fialcovski. Scriitorul era un obişnuit al saloanelor ţinute în strada Căderea Bastiliei de directoarea pensionului de fete, Elena Miller Verghy şi în strada gen. Berthelot, de doamna Zoe Mandrea. Iar răutăcioşii spuneau că Duiliu era prea curtenitor cu amândouă doamnele”, scriau cronicile vremii despre Duiliu Zamfirescu.

1707 – S-a născut Carlo Goldoni, cunoscut dramaturg și libretist italian din Veneția. Printre operele lui și cele ale lui Luigi Pirandello se enumeră unele dintre cele mai cunoscute opere italiene. Supranumit de Voltaire “Molière al Italiei”, Goldoni a scris peste 120 de piese în limba italiană, în dialectul venețian și în franceză.

1817 – A fost deschis oficial “Muzeul Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România

1841 – S-a născut Pierre Auguste Renoir, pictor şi grafician francez, unul dintre reprezentanţii importanţi ai impresionismului (m. 1919)

25 februarie

Auguste Renoir, 25 februarie 1841 – 2 decembrie 1919

1842 – S-a născut scriitorul american Karl May, celebru în toată lumea datorită cărţilor sale de aventuri în „vestul sălbatic”; este creatorul personajului „Winnetou” (m. 30 martie 1912)

1866 – Mihai Eminescu a debutat în revista “Familia” cu poezia “De-aş avea…”

1866 – S–a născut Benedetto Croce, filosof, istoric şi politician; a fondat revista „La Critica” şi Institutul Italian pentru Studii Istorice („Estetica, ştiinţă a expresiei şi lingvistică generală”) (m. 20 noiembrie 1952)

1881 – A încetat din viaţă poetul Cezar Bolliac, poet şi publicist român, fruntaş al Revoluţiei de la 1848, unionist militant şi om politic democrat (n. 1813)

1881 – A încetat din viaţă Alexandru Treboniu Laurian, filolog, istoric, publicist şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române (n. 17 iulie 1810)

1925 – Miron Cristea a devenit primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane

1983 – A încetat din viaţă dramaturgul Tennessee Wiliams (Premiul Pulitzer pentru piesa “Un tramvai numit dorinţă”, 1947) (n. 26 martie 1911)

2010 – A murit pianistul şi compozitorul Dan Mizrahy.

Într-o zi de 25 februarie (1873) se năştea Enrico Caruso, unul dintre cei mai faimoși tenori din istoria operei. Caruso a fost cel mai popular cântăreț de la începutul secolului XX, iar înregistrările și vocea sa extraordinară l-au transformat într-una dintre cele mai cunoscute personalități artistice ale timpului său.

Foto cu 25 februarie şi Duiliu Zamfirescu – wikipedia

21
/01
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 21 ianuarie s-au născut comicul britanic Benny Hill, realizator de emisiuni de divertisment, dar și actorul american Telly Savalas, cunoscut în România pentru rolul principal jucat în serialul polițist Kojak, difuzat de Televiziunea Română în anii '70-'80.