Ştefan Iordache, Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Năpasta lui Caragiale
https://www.ziarulmetropolis.ro/3-februarie-in-cultura-stefan-mihailescu-braila-napasta-si-iancu-jianu/

Într-o zi de 3 februarie avea loc premiera piesei „Năpasta” de I.L.Caragialese şi se năşteau actorii Ştefan Iordache şi Ştefan Mihăilescu-Brăila.

Un articol de Petre Ivan|3 februarie 2016

3 februarie în cultură

1468 A încetat din viață Johann Gutenberg, inventatorul tiparului.

1890 – A avut loc premiera piesei „Năpasta” de I.L.Caragiale. Reprezentația, în premieră, din 3 februarie 1890, a acestei piese, avea să determine o creștere a adversității față de opera marelui dramaturg. Năpasta a fost primită cu răceală, cronicile -cele mai multe, defavorabile, încât până la sfârșitul primului război mondial piesa nu a mai fost jucată.

1925 – Se năştea actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila. “Pentru rolul lui Bachus, l-am ochit de la început pe Ștefan Mihăilescu Brăila. Era extraordinar! A studiat rolul și apoi a intrat perfect, din prima, în pielea lui Bachus. Căpăta o privire de gheață care parcă tăia ca un laser”, spunea Geo Saizescu despre actorul brăilean.

Citiți și Ştefan Mihăilescu-Brăila: „Vreau să ajut la cultivarea publicului şi nu la degradarea lui“

1929 – A avut loc premiera filmului „Iancu Jianu” de Horia Igiroşanu, primul din seria dedicată haiducilor.

1941 – S-a născut Ştefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune. A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore.

Citiţi şi Stefan Iordache ar fi împlinit 73 de ani. Zece secrete pe care le-a aflat într-o viaţă

1953 – Oceanograful francez Jacques-Yves Cousteau a publicat ultima sa lucrare „The Silent World” („Lumea tăcută”).

1954 – A murit, la Bucureşti, Ionel Teodoreanu, romancier și avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței.

3 februarie

Ionel Teodoreanu, 6 ianuarie 1897 – 3 februarie 1954

1957 – A fost creată, la Bucureşti, Arhiva Naţională de Filme.

1966 – Staţia automată „Luna 9”, lansată la 31 ianuarie 1966, a realizat prima aselenizare şi a transmis imagini ale suprafeţei lunare.

1995 – A fost lansată naveta spaţială „Discovery”, pentru o misiune comună americano-rusă de opt zile.

2003 – Scriitorul Vaclav Havel, erou al luptei anticomuniste, şi-a încheiat cel de-al doilea mandat şi ultimul, ca preşedinte al Republicii Cehia.

2012 A murit actorul american Ben Gazzara. A debutat la Teatrul de pe Broadway în 1956, datorită regizorului Elia Kazan, în piesa „Pisica pe acoperişul fierbinte” de Tennesse Williams, în care îl interpreta pe Brick. În cinema, Gazzara a cunoscut succesul de public în 1959, cu filmul ‘Anatomia unei crime’ de Otto Preminger.

Foto cu 3 februarie : Ştefan Mihăilescu-Brăila și Ionel Teodoreanu

18
/03
/16

Născut într-o zi de 18 martie (1899), Ion Fintesteanua fost tenor până să ajungă actor. De mic copil viitorul artist s-a jucat de-a teatrul, în mahalaua bucureşteană Lăzureanu. Avea 17 ani când România a intrat în Primul Război Mondial. S-a refugiat la Iaşi cu un prieten, unde a intrat ca tenor în corul Societăţii Române de Operă. Tot în refugiu, Maria Ventura, Tony Bulandra şi Ion Manolescu jucau la Teatrul Naţional ieşean “Marşul nupţial”. Pentru că actorul care interpreta rolul “şefului de orchestră” se îmbolnăveşte, cineva îşi aminteşte de tânărul tenor – “e unul de la operă pe aici, care face pe artistul şi recită versuri prin spitale, cu răniţii”. Finteşteanu este luat pe sus, pudrat pe păr să pară mai bătrân şi…

17
/03
/16

Într-o zi de 17 martie (1883) se năştea Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău), „cel mai paradoxal scriitor român“ cum l-a numit George Pruteanu. Urmuz  va fi  judecător în Dobrogea, iar după război se va apuca să scrie, numai pentru a-și distra frații și surorile, parodiind cu false automatisme academismul prozei curente.

10
/03
/16

Într-o zi de 10 martie înceta din viaţă prozatorul şi dramaturgul rus Mihail Bulgakov. Pentru a deveni scriitor, Bulgakov a renunţat la cariera de medic. La 8 ani de la luarea acestei decizii, scriitorul a început să lucreze la romanul Maestrul și Margareta, sub titlul Inginerul cu copite.

04
/03
/16

În urmă cu 39 de ani, într-o zi de 4 martie, înceta din viaţă Toma Caragiu, unul dintre cei mai mari actori români. În acea seară, un cutremur devastator cu magnitudinea de 7,3 grade Richter a făcut mii de victime, printre care şi numeroşi artişti şi oameni de cultură, distrugând totodată multe din clădirile Bucureştiului.

01
/03
/16

Într-o zi de 1 martie se năştea Ion Creangă, unul dintre clasicii literaturii române, autor al Amintirilor din copilărie. După  ce, timp de 12 ani, a slujit ca preot la diferite biserici din Iaşi, a fost exclus definitiv din rândurile clerului, pe motiv că: ”și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia, s-a tuns ca un mirean şi multe altele”.

25
/02
/16

Într-o zi de 25 februarie a încetat din viaţă Duiliu Zamfirescu, romancier, dramaturg, poet şi om politic, autorul romanelor din Ciclul Comăneștenilor. Tot într-o zi de 25 februarie se năşteau Carlo Goldoni, cunoscutul dramaturg și libretist italian din Veneția şi Enrico Caruso, unul dintre cei mai faimoși tenori din istoria operei.

24
/02
/16

într-o zi de 24 februarie (1960) începea "procesul intelectualilor mistico-legionari", acuzați că au citit și răspândit operele lui Mircea Eliade. Principalii inculpați erau Constantin Noica, Constantin Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu și Nicolae Steinhardt. Deși au fost mai mulți scriitori condamnați în acest lot, memorialistul grupului a rămas Nicu Steinhardt cu "Jurnalul fericirii".

18
/02
/16

Într-o zi de 18 februarie se năştea Nikos Kazantzakis, cel mai important și mai tradus scriitor grec al secolului XX. A fost nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel și a devenit cunoscut în 1964, după lansarea filmului Zorba grecul, ecranizarea romanului său din 1947, Alexis Zorbas. Tot într-o zi de 18 februarie avea loc prima transmisie de teatru radiofonic la Radiodifuziunea Română, cu piesa într-un act "Ce ştie satul?" de V. Al. Jean, în interpretarea actorilor Maria Filotti, Ronald Bulfinski şi Victoria Mierlescu.

04
/02
/16

Într-o zi de 4 februarie se năştea actorul de comedie Norman Wisdom. Acesta  a debutat ca entertainer profesionist la vârsta de 31 de ani și a avut o ascensiune fulminantă. Și-a descoperit talentul în armata britanică, unde era toboșar în fanfara militară. Tot aici a învățat să călărească, a devenit campion la box (categoria muscă) și a învățat să cânte la trompetă și clarinet. După stagiul militar, a devenit șofer de taxi și operator de telefonie. Charlie Chaplin spunea despre Norman că este clovnul său preferat.

02
/02
/16

Într-o zi de 2 februarie (1996) s-a stins din viață actorul, regizorul, cântăreţul, coregraful, dansatorul și producător de film american Gene Kelly. Cunoscut mai cu seamă pentru rolul din Singin' in the Rain, Kelly a fost una din forţele majore ale filmelor muzicale ale Hollywood-ului anilor ’40-‘50. În 1999, American Film Institute l-a numit pe Gene Kelly “unul dintre cei mai importanţi actori ai tuturor timpurilor”.

05
/01
/16

Ştiaţi că într-o zi de 5 ianuarie se inaugura Teatrul de Comedie din București, la iniţiativa lui Radu Beligan? Ajuns astăzi la venerabila vârstă de 97 de ani, maestrul Beligan a fost directorul instituţiei timp de opt ani, în perioada 1961 — 1969.