„3 ore după miezul nopţii”. Un magnific spectacol de teatru-dans
https://www.ziarulmetropolis.ro/3-ore-dupa-miezul-noptii-un-magnific-spectacol-de-teatru-dans/

Spectacolul „3 ore după miezul nopţii” al teatrului “Tony Bulandra” din Târgovişte, în regia lui Mihai Măniuţiu, îşi merită aplauzele din plin.

Un articol de Monica Andrei|17 noiembrie 2015

O clădire cu multă lumină şi o fântână arteziană în faţă, ce fusese cândva o casă boierească, a devenit spațiul primitor al Teatrului “Tony Bulandra” din Târgoviște. Când are loc o premieră, publicul este aşteptat în acorduri de muzică clasică, iar ambianța este amplificată de gazdele ospitaliere și confortul fotoliilor din sala de spectacol.

În hol, pe lângă expoziţia de pictură, există un buletin informativ al teatrului, ajuns la numărul 12, de unde oricine poate afla despre festivalul pe care-l organizează instituţia sau despre repertoriul bogat în piese scrise de Caragiale, Eschil, Shakespeare, Kirițescu și alții. Aici au montat spectacole regizori cunoscuți: Alexandru Hausvater, Mihai Mănuțiu, Răzvan Mureşan, Sorin Militaru, Kemâl Başar, Di Trevis.

Dansul este arta de a închipui, produce şi combina mişcări, de a exprima o acţiune dramatică sau a unei emoţii. Exemplul cel mai convingător este cel al recentei premiere „3 ore după miezul nopţii”, în regia lui Mihai Mănuţiu, un mare prilej de bucurie pentru oamenii care doresc să vadă un spectacol, la superlativ din punct de vedere estetic.

Scenograful Tudor Lucanu aduce pe scenă o oglindă pe care o plasează în spate, patru saltele, un laptop şi o chiuvetă, lăsând restul spaţiului pentru joc. Spectacolul are o poveste banală, despre o coregrafă care pregăteşte un spectacol şi stările prin care trece artista înainte de premieră. Dar când Andreea Gavriliu, ce o interpretează pe coregrafă, începe să danseze, uimeşte prin modul cum redă febra aşteptării premierei şi tracul îndoilelilor, groaza fricilor pe care le trăieşte şi le exteriorizează prin dans. Stăpâneşte bine vocabularul pantomimei, străluceşte prin graţie, supleţe, fluiditate şi prin modul cum uneşte acţiunea cu dansul prin mişcare, pe scenă.

E ora 2, artista nu poate dormi, dă drumul la Radio Cultural unde-şi aude propriul interviu despre eliberarea prin dans, cu răspunsuri monosilabice şi pauze de emisie. Îşi face tutu din hârtia igienică din toaletă, rosteşte un monolog despre frică, despre nebunii dintre noi care au renunțat să fugă de ei înșiși. Pomeneşte despre întrebările esențiale din chestionarul lui Max Frisch despre iubire, moarte, viaţă, adevăr, univers…

Bucăţi de viaţă înlănţuite în dans dau spectacolului impresia unei nespuse frumuseţi, mai ales când Andreei Gavriliu i se alătură trupa din sala de repetiţii: Vladimir Albu, Teodora Budescu, Roxana Fânață, Flavia Giurgiu, Adrian Loghin, Camelia Pintilie, Ana Pop, Antonia Teișani, Vlad Troncea. Niciunul nu încerca să se impună, să întunece, să strivească pe celălalt, sau să dea rolului său o mai mare însemnătate. Armonia şi frumuseţea unuia se reflecta în toţi, pentru că dansul lor avea ritm.

Somnul scurt al artistei poate fi odihnitor după ce e convinsă că a găsit formule noi de exprimare în spectacolul său, timp în care actorul Marcel Iureş apare într-o proiecţie video rostind un monolog.

3 ore dupa miezul noptii (9)

Pornind de la poemul „Psalm” de Paul Celan, ajutat de Anca Măniuţiu în realizarea scenariului, regizorul Mihai Măniuţiu face un spectacol de teatru dans despre care spune: “Munca la acest spectacol mi-a amintit pe alocuri de Jerzy Grotowski și laboratorul său aflat în mod intenționat într-un orășel industrial, unde juca adeseori fără un singur spectator. Nu mă refer atât la situația publicului, căci nu e cazul, ci la sentimentul acela extrem de pozitiv de izolare creatoare, de situare într-un spațiu atipic, care ajută la ieșirea din rutina în care se ajunge în mod inevitabil într-un teatru „clasic”. Am avut libertatea de a simțí că nu suntem constrânși de un termen limită, că putem să lucrăm pur și simplu din placer – o libertate iluzorie, desigur, dar una esențială, eficace. Mă consider un discipol al lui Pina Bausch când lucrez la un spectacol de teatru-dans, și cred că am reușit să definitivăm împreună un spectacol care să merite această filiație”.

În „3 ore după miezul nopţii”, poemul, transformat în gest expresiv ce curge în stări pe scenă, devine un magnific spectacol de teatru–dans care-şi merită aplauzele. Cine nu ştie poate crede că are de-a face cu nişte coregrafi. Nu, ei sunt actori, dar au tehnică desăvârşită în dans. Este un spectacol care merită văzut şi promovat în festivaluri. Bravo, tuturor!

FOTO: Maria Ștefănescu



25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.