Spectacolul „3 ore după miezul nopţii” al teatrului “Tony Bulandra” din Târgovişte, în regia lui Mihai Măniuţiu, îşi merită aplauzele din plin.
Un articol de Monica Andrei|17 noiembrie 2015
O clădire cu multă lumină şi o fântână arteziană în faţă, ce fusese cândva o casă boierească, a devenit spațiul primitor al Teatrului “Tony Bulandra” din Târgoviște. Când are loc o premieră, publicul este aşteptat în acorduri de muzică clasică, iar ambianța este amplificată de gazdele ospitaliere și confortul fotoliilor din sala de spectacol.
În hol, pe lângă expoziţia de pictură, există un buletin informativ al teatrului, ajuns la numărul 12, de unde oricine poate afla despre festivalul pe care-l organizează instituţia sau despre repertoriul bogat în piese scrise de Caragiale, Eschil, Shakespeare, Kirițescu și alții. Aici au montat spectacole regizori cunoscuți: Alexandru Hausvater, Mihai Mănuțiu, Răzvan Mureşan, Sorin Militaru, Kemâl Başar, Di Trevis.
Dansul este arta de a închipui, produce şi combina mişcări, de a exprima o acţiune dramatică sau a unei emoţii. Exemplul cel mai convingător este cel al recentei premiere „3 ore după miezul nopţii”, în regia lui Mihai Mănuţiu, un mare prilej de bucurie pentru oamenii care doresc să vadă un spectacol, la superlativ din punct de vedere estetic.
Scenograful Tudor Lucanu aduce pe scenă o oglindă pe care o plasează în spate, patru saltele, un laptop şi o chiuvetă, lăsând restul spaţiului pentru joc. Spectacolul are o poveste banală, despre o coregrafă care pregăteşte un spectacol şi stările prin care trece artista înainte de premieră. Dar când Andreea Gavriliu, ce o interpretează pe coregrafă, începe să danseze, uimeşte prin modul cum redă febra aşteptării premierei şi tracul îndoilelilor, groaza fricilor pe care le trăieşte şi le exteriorizează prin dans. Stăpâneşte bine vocabularul pantomimei, străluceşte prin graţie, supleţe, fluiditate şi prin modul cum uneşte acţiunea cu dansul prin mişcare, pe scenă.
E ora 2, artista nu poate dormi, dă drumul la Radio Cultural unde-şi aude propriul interviu despre eliberarea prin dans, cu răspunsuri monosilabice şi pauze de emisie. Îşi face tutu din hârtia igienică din toaletă, rosteşte un monolog despre frică, despre nebunii dintre noi care au renunțat să fugă de ei înșiși. Pomeneşte despre întrebările esențiale din chestionarul lui Max Frisch despre iubire, moarte, viaţă, adevăr, univers…
Bucăţi de viaţă înlănţuite în dans dau spectacolului impresia unei nespuse frumuseţi, mai ales când Andreei Gavriliu i se alătură trupa din sala de repetiţii: Vladimir Albu, Teodora Budescu, Roxana Fânață, Flavia Giurgiu, Adrian Loghin, Camelia Pintilie, Ana Pop, Antonia Teișani, Vlad Troncea. Niciunul nu încerca să se impună, să întunece, să strivească pe celălalt, sau să dea rolului său o mai mare însemnătate. Armonia şi frumuseţea unuia se reflecta în toţi, pentru că dansul lor avea ritm.
Somnul scurt al artistei poate fi odihnitor după ce e convinsă că a găsit formule noi de exprimare în spectacolul său, timp în care actorul Marcel Iureş apare într-o proiecţie video rostind un monolog.
Pornind de la poemul „Psalm” de Paul Celan, ajutat de Anca Măniuţiu în realizarea scenariului, regizorul Mihai Măniuţiu face un spectacol de teatru dans despre care spune: “Munca la acest spectacol mi-a amintit pe alocuri de Jerzy Grotowski și laboratorul său aflat în mod intenționat într-un orășel industrial, unde juca adeseori fără un singur spectator. Nu mă refer atât la situația publicului, căci nu e cazul, ci la sentimentul acela extrem de pozitiv de izolare creatoare, de situare într-un spațiu atipic, care ajută la ieșirea din rutina în care se ajunge în mod inevitabil într-un teatru „clasic”. Am avut libertatea de a simțí că nu suntem constrânși de un termen limită, că putem să lucrăm pur și simplu din placer – o libertate iluzorie, desigur, dar una esențială, eficace. Mă consider un discipol al lui Pina Bausch când lucrez la un spectacol de teatru-dans, și cred că am reușit să definitivăm împreună un spectacol care să merite această filiație”.
În „3 ore după miezul nopţii”, poemul, transformat în gest expresiv ce curge în stări pe scenă, devine un magnific spectacol de teatru–dans care-şi merită aplauzele. Cine nu ştie poate crede că are de-a face cu nişte coregrafi. Nu, ei sunt actori, dar au tehnică desăvârşită în dans. Este un spectacol care merită văzut şi promovat în festivaluri. Bravo, tuturor!
FOTO: Maria Ștefănescu
