300 de artişti, spectacole şi concerte, la „Bucureştii lui Caragiale”
https://www.ziarulmetropolis.ro/300-de-artisti-spectacole-si-concerte-la-bucurestii-lui-caragiale/

300 de artişti, 14 spectacole de teatru, 9 concerte, ateliere şi expoziţii vor avea loc la cea de-a şasea ediţie a festivalului Bucureştii lui Caragiale, în perioada 28 august – 3 septembrie, în parcul Cişmigiu.

Un articol de Petre Ivan|22 august 2017

Peste 60 de reprezentaţii, recitaluri şi concerte, activităţi pentru copii, ateliere, expoziţii de fotografii şi maşini de epocă sunt programate la cele două scene amplasate pe peluzele din zona Platanului (între Intrarea Rigas şi Piaţa Walter Mărăcineanu) şi în spaţiile aflate în imediata vecinătate a acestora.

Teatru după Caragiale: comediile Bucureştilor de ieri şi de astăzi

Principala secţiune din cadrul programului cuprinde montări după piese ale dramaturgului român, dar şi alte comedii produse de teatre şi companii independente de teatru din Bucureşti şi din ţară.

Vor fi prezenţi actori de la Teatrul Masca („Nastasia” – 28 august, ora 20:30, scena mare), Teatrul Evreiesc de Stat („Mic şi-al dracu’”, 28 august, ora 18:30, scena mică), Teatrul Mignon („Moftul român”, 29 august, ora 18:00, scena mică), Teatrul de Nord – Satu Mare („D’ale carnavalului”, 29 august, ora 19:00, scena mare), Teatrul Arte dell’Anima („O noapte furtunoasă”, 30 august, ora 20:00, scena mare), Teatrul Tony Bulandra – Târgovişte („Mofturile lui Nenea Iancu”, 31 august, ora 20:00, scena mare) şi Compania ţais – Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca („Grand Hotel Caragiale”, 01septembrie, ora 21:00, scena mare).

Horaţiu Mălăele va susţine recitalul-eveniment „Sunt un orb”, un spectacol de gală care desluşeşte cu naturaleţe şi geniu comic operele unor autori diferiţi ca stil sau gândire, în ultima seară a festivalului – pe 3 septembrie, de la ora 20:00, pe scena mare.

Concerte

Moftul roman _ Teatrul Mignon

Maria Răducanu, Adrian Naidin, Marius Mihalache şi Irina Sârbu, însoţiţi de trupe, vor interpreta poveşti despre vremuri îndepărtate. Repertoriul de folclor românesc, şansonete şi improvizaţie de jazz este completat de un concert susţinut de Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, unitate emblematică a Armatei Române.

Activităţi pentru copii

La scena mică din Cişmigiu au loc zilnic, între orele 10:00 şi 13:00, numeroase activităţi pentru copii: spectacole de teatru (Teatrul Excelsior, Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Opera Comică pentru Copii), spectacole de ventrilocie (Crina Zvobodă), cu păpuşi (Ana Crăciun-Lambru) şi baloane uriaşe (Claudia Stroe), jonglerii şi acrobaţii (Circ & Variete Globus Bucureşti), momente de improvizaţie şi concerte susţinute de coruri de copii din programul Cantus Mundi.

Tot în cadrul secţiunii pentru copii este programat şi spectacolul „Goe în Ţara Minunilor” (2 septembrie, ora 19:00, scena mare), cea mai nouă producţie realizată de Teatrul Ion Creangă pentru copii cu vârste peste 7 ani. Pus în scenă de regizorul Şerban Puiu, spectacolul transformă graniţa dintre realitate şi fantezie pe măsură ce personajele se cufundă în poveste, Goe călătorind până în Ţara caragialească a Minunilor.

O noapte furtunoasa _ Teatrul Arte dell Anima

Ateliere de creativitate

Copiii sunt aşteptaţi la Caravana Meşteşugurilor şi Monocool în Monotimp, iar tinerii cu vârste peste 16 ani pot lua parte la atelierele realizate în colaborare cu Fundaţia Calea Victoriei: ilustraţie şi caligrafie modernă, pictură pe farfurii, pe sacoşe de pânză sau tricouri.

Expoziţii

O expoziţie de fotografii vechi va sărbători istoria bogată a municipiului, cu bulevardele, clădirile şi grădinile sale, iar o colecţie de maşini de epocă va întregi programul.

Accesul la toate evenimentele programate în cadrul festivalului este liber.

Festivalul a fost iniţiat în 2012, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea dramaturgului Ion Luca Caragiale.

Foto: Bucureştii lui Caragiale – facebook

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.