300 de artişti, spectacole şi concerte, la „Bucureştii lui Caragiale”
https://www.ziarulmetropolis.ro/300-de-artisti-spectacole-si-concerte-la-bucurestii-lui-caragiale/

300 de artişti, 14 spectacole de teatru, 9 concerte, ateliere şi expoziţii vor avea loc la cea de-a şasea ediţie a festivalului Bucureştii lui Caragiale, în perioada 28 august – 3 septembrie, în parcul Cişmigiu.

Un articol de Petre Ivan|22 august 2017

Peste 60 de reprezentaţii, recitaluri şi concerte, activităţi pentru copii, ateliere, expoziţii de fotografii şi maşini de epocă sunt programate la cele două scene amplasate pe peluzele din zona Platanului (între Intrarea Rigas şi Piaţa Walter Mărăcineanu) şi în spaţiile aflate în imediata vecinătate a acestora.

Teatru după Caragiale: comediile Bucureştilor de ieri şi de astăzi

Principala secţiune din cadrul programului cuprinde montări după piese ale dramaturgului român, dar şi alte comedii produse de teatre şi companii independente de teatru din Bucureşti şi din ţară.

Vor fi prezenţi actori de la Teatrul Masca („Nastasia” – 28 august, ora 20:30, scena mare), Teatrul Evreiesc de Stat („Mic şi-al dracu’”, 28 august, ora 18:30, scena mică), Teatrul Mignon („Moftul român”, 29 august, ora 18:00, scena mică), Teatrul de Nord – Satu Mare („D’ale carnavalului”, 29 august, ora 19:00, scena mare), Teatrul Arte dell’Anima („O noapte furtunoasă”, 30 august, ora 20:00, scena mare), Teatrul Tony Bulandra – Târgovişte („Mofturile lui Nenea Iancu”, 31 august, ora 20:00, scena mare) şi Compania ţais – Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca („Grand Hotel Caragiale”, 01septembrie, ora 21:00, scena mare).

Horaţiu Mălăele va susţine recitalul-eveniment „Sunt un orb”, un spectacol de gală care desluşeşte cu naturaleţe şi geniu comic operele unor autori diferiţi ca stil sau gândire, în ultima seară a festivalului – pe 3 septembrie, de la ora 20:00, pe scena mare.

Concerte

Moftul roman _ Teatrul Mignon

Maria Răducanu, Adrian Naidin, Marius Mihalache şi Irina Sârbu, însoţiţi de trupe, vor interpreta poveşti despre vremuri îndepărtate. Repertoriul de folclor românesc, şansonete şi improvizaţie de jazz este completat de un concert susţinut de Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, unitate emblematică a Armatei Române.

Activităţi pentru copii

La scena mică din Cişmigiu au loc zilnic, între orele 10:00 şi 13:00, numeroase activităţi pentru copii: spectacole de teatru (Teatrul Excelsior, Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Opera Comică pentru Copii), spectacole de ventrilocie (Crina Zvobodă), cu păpuşi (Ana Crăciun-Lambru) şi baloane uriaşe (Claudia Stroe), jonglerii şi acrobaţii (Circ & Variete Globus Bucureşti), momente de improvizaţie şi concerte susţinute de coruri de copii din programul Cantus Mundi.

Tot în cadrul secţiunii pentru copii este programat şi spectacolul „Goe în Ţara Minunilor” (2 septembrie, ora 19:00, scena mare), cea mai nouă producţie realizată de Teatrul Ion Creangă pentru copii cu vârste peste 7 ani. Pus în scenă de regizorul Şerban Puiu, spectacolul transformă graniţa dintre realitate şi fantezie pe măsură ce personajele se cufundă în poveste, Goe călătorind până în Ţara caragialească a Minunilor.

O noapte furtunoasa _ Teatrul Arte dell Anima

Ateliere de creativitate

Copiii sunt aşteptaţi la Caravana Meşteşugurilor şi Monocool în Monotimp, iar tinerii cu vârste peste 16 ani pot lua parte la atelierele realizate în colaborare cu Fundaţia Calea Victoriei: ilustraţie şi caligrafie modernă, pictură pe farfurii, pe sacoşe de pânză sau tricouri.

Expoziţii

O expoziţie de fotografii vechi va sărbători istoria bogată a municipiului, cu bulevardele, clădirile şi grădinile sale, iar o colecţie de maşini de epocă va întregi programul.

Accesul la toate evenimentele programate în cadrul festivalului este liber.

Festivalul a fost iniţiat în 2012, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea dramaturgului Ion Luca Caragiale.

Foto: Bucureştii lui Caragiale – facebook

26
/08
/22

Asociația pentru cultură și arte Arbor vă invită la expoziția „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, care reînvie emoția unor destine tragice, mărturiile deportaților și ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria al Universității de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Moldova în România.

25
/08
/22

În perioada 26 - 31 august 2022, în continuarea proiectului (burn)OUT, artistele Irina Marinescu, Andreea Novac, Eza (Alina Ușurelu), psihoterapeuta Mihaela Vechiu, sociologa Fidelie Kalambayi și artista portugheză Gabriela Conçalves invită publicul la prezentarea cercetării artistice pe tema recuperării pe care au inițiat-o în cadrul proiectului Recovery (Recuperare) și la o serie de trei ateliere de creaţie rezultate în urma acestei cercetări.

24
/08
/22

Cea de-a treia ediție Romanian Jewelry Week, organizată de Assamblage, va avea loc în perioada 5 - 9 octombrie 2022 la Biblioteca Națională a României și în alte cinci locații conexe din București. Evenimentul propune timp de cinci zile un format efervescent de târguri, expoziții, conferințe, tururi ghidate și multe alte evenimente surpriză dedicate iubitorilor de bijuterie.

24
/08
/22

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită bucătari din România să se alăture ediției din 2022 a proiectului „Gustul ca patrimoniu”, parte a programului LA PAS Timișoara, desfășurat sub egida Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Provocarea constă în reinterpretarea în cheie locală a borșului ucrainean, recent intrat pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO aflat în pericol.

23
/08
/22

Cel mai nou proiect inițiat de compania de teatru independent Vanner Collective, „Cele care nu se văd” prezintă 10 personaje feminine din literatura română, întâmplător create de bărbați, care, reimaginate prin perspectiva a 10 fotografe, sparg stereotipurile în care au fost integrate inițial. Instalația fotografică mai poate fi văzută până pe 2 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.

23
/08
/22

Sala Omnia așa cum nu a fost văzută niciodată! Concepută de colectivul artistic austriac mutual loop special pentru acest spațiu cu un trecut deloc liniștit, instalația imersivă și interactivă „Omission Possible” deschide în mod cu totul excepțional această clădire aproape uitată, într-un demers care chestionează percepția omului contemporan asupra efectelor trecerii timpului peste construcții și simboluri istorice.