300 de personalităţi au semnat petiţia „Stop politizării culturii“
https://www.ziarulmetropolis.ro/300-de-personalitati-au-semnat-petitia-stop-politizarii-culturii/

Actorii Victor Rebengiuc, Ana Ularu şi Marius Manole, regizorii Nae Caranfil, Stere Gulea,  Călin Netzer şi Radu Muntean, criticul de film Andrei Gorzo sau artistul plastic Dan Perjovschi se numără printre cele aproximativ 300 de personalităţi care cer, într-o petiţie, anularea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 76/2018, ce vizează concursurile de proiecte culturale şi proiecte cinematografice.

Un articol de Ziarul Metropolis|31 iulie 2018

Cererea este adresată membrilor comisiilor de Cultură ale Senatului României şi ale Camerei Deputaţilor.

„Într-o singură şedinţă de Guvern, prin simpla semnătură a unor miniştri pe o ordonanţă de urgenţă, cultura din România riscă să-şi piardă libertatea de gândire“, se arată în textul petiţiei.

Semnatarii consideră că prin includerea directă a unor angajaţi ai Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) în comisiile de evaluare de proiecte culturale şi proiecte cinematografice, politicul îşi doreşte o intervenţie directă în producţia culturală şi cinematografică.

300 de personalităţi

Ana Ularu

 

Printre semnatarii petiţiei „Stop politizării culturii“ se numără regizori – Nae Caranfil, Radu Jude, Stere Gulea, Alexandru Solomon, Călin Netzer, Corneliu Porumboiu, Marian Crişan, Radu Muntean, Tudor Giurgiu, Cătălin Mitulescu, Paul Negoescu, Alexander Nanau –, producători – Ada Solomon, Anamaria Antoci, Radu Stancu –, actori – Victor Rebengiuc, Marius Manole, Ana Ularu –, regizori de teatru – Alexandru Dabija, Radu Afrim, Vlad Massaci –, critici – Andrei Gorzo, Andrei Rus, Iulia Popovici –, directori de imagine – Vivi Drăgan Vasile, Marius Panduru –, membrii Asociaţiei Active Watch, fostul ministru al Culturii, Corina Şuteu, dar şi alte nume importante ale scenei culturale româneşti precum: Radu Vancu, Florin Iaru, Lia şi Dan Perjovschi, Cosmin Bumbuţ.

Textul integral al petiţiei:

Membrilor Comisiilor de Cultură ale Senatului României şi ale Camerei Deputaţilor Într-o singură şedinţă de Guvern, prin simpla semnătură a unor miniştri pe o ordonanţă de urgenţă (OUG 76/2018), cultura din România riscă să-şi piardă libertatea de gândire.

Cu toţii am crezut, multă vreme, că depolitizarea unei mari părţi a finanţărilor publice pentru cultură şi susţinerea din fonduri publice, pe criterii artistice şi nu partinice, a cinematografiei româneşti, atât de apreciată internaţional, sunt şi vor rămâne achiziţii europene pentru totdeauna.

Considerăm însă că, prin includerea directă a unor angajaţi ai Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale în comisiile de evaluare de proiecte culturale şi proiecte cinematografice, alcătuite principial din experţi în domeniile de referinţă, cu cel puţin trei ani vechime, politicul îşi doreşte o intervenţie directă în producţia culturală şi cinematografică.

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu aceste mecanisme de finanţare, atragem atenţia că adeseori comisiile de experţi (ale Fondului Cultural Naţional şi ale Fondului Cinematografic) sunt alcătuite din trei persoane, iar ingerinţa unui membru al comisiei fără expertiză, numit prin Ordin de ministru, are efecte directe şi imediate asupra independenţei politice a selecţiei.

Independenţa artiştilor, garantarea liberei lor exprimări în diversele forme de artă şi accesul nerestricţionat pe criterii politice la fondurile culturale sunt condiţii minime pentru dezvoltarea culturii într-un stat democratic şi european, în care această cultură are statutul de serviciu public.

Finanţarea culturii pe criterii politice sau partinice este un fenomen care ţine de sistemele totalitare, unde cultura este doar un instrument de propagandă şi de control al gândirii, exprimării şi creativităţii. Un fenomen pe care speram să nu-l mai vedem reactivat.

Accesul publicului la o cultură finanţată conform cu direcţii politice ne aduce aminte

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

de vremuri pe care le speram apuse. Din aceste motive, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la prevederile Ordonanţei de Urgenţă 76/2018, care par să confirme o tentativă de control politic a finanţării culturale, şi solicităm Parlamentului să dezbată de urgenţă, în sesiunea din toamnă, OUG 76/2018, pentru a opri ingerinţele politice a căror suspiciune o ridică actul normativ.

Solicităm în mod imperativ anularea prevederilor OUG care vizează concursurile de proiecte culturale şi proiecte cinematografice, în integralitatea lor.

Solicităm, de asemenea, Comisiilor de Cultură din Parlament să iniţieze un dialog cu ministrul Culturii, George Ivaşcu, şi cu reprezentanţii sectorului cultural, dialog pe care ministrul nu a dorit şi nu pare că doreşte să-l poarte direct cu artiştii, despre politica actuală a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (autorul acestei ordonanţe) şi ce anume justifică măsurile pe care MCIN le ia în ultima vreme.

Foto: Nae Caranfil, Ana Ularu, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale – facebook

17
/02
/23

Noile producții ale lui Lars Von Trier și Fatih Akin, filmele care au câștigat marile premii la festivalurile de la Veneția sau Locarno, dar și mult așteptatul Tár, cu Cate Blanchett în rolul principal, vor face parte din programul celei de a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj-Napoca).

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.