33 de fotografii cu actori în școlile din București și în Gara de Nord
https://www.ziarulmetropolis.ro/33-de-fotografii-cu-actori-in-scolile-din-bucuresti-si-in-gara-de-nord/

În această seară, la Teatrul Metropolis, a avut loc lansarea campaniei „O 9 atitudine pentru cultură”, la care au participat George Ivaşcu, directorul teatrului, şi Sorin Mierlea, preşedintele Info-Cons, cele două instituţii care au demarat acest proiect.

Un articol de Ziarul Metropolis|24 ianuarie 2016

Prin campania „O 9 atitudine pentru cultură” se dorește redobândirea valorii culturale și readucerea în spațiul public a tot ce constituie identitatea României și a românilor deopotrivă. Campania are ca prim obiectiv creșterea nivelului de educare și informare cu privire la cunoașterea operelor de artă românești, indiferent de forma de exprimare a acestora, cât și a spectacolelor de teatru și a actorilor români, dar și perpetuarea elementelor culturale ce formează istoria unei națiuni.

George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis, a deschis evenimentul care a avut loc în această seară, pe 24 ianuarie, aleasă special de ziua Unirii Principatelor. „Este vorba despre o campanie pentru o nouă atitudine în cultură, care va dura cel puțin până în 2018, realizată în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului și cu Consiliul General al Primăriei Municipiului București și cu Inspectoratul Școlar General al Municipiului București. Ideea pleacă de la o nevoie. Leonardo da Vinci spunea că arta nu moare niciodată. Din păcate, uneori poate fi abandonată. Artiștii noștri, valorile pe care le recunoaștem, le iubim, adeseori le respectăm și uneori regretăm că dispar atât de repede dintre noi, de astăzi vor fi cunoscute și, sperăm noi, recunoscute, prin diversele locuri prin care publicul ajunge. Primul pas în această inițiativă este că, pentru a recunoaște marile valori, întâi trebuie să le cunoaștem”, a spus George Ivașcu.

„Această campanie, «O 9 atitudine pentru cultură», vine și dintr-o nevoie. Aproape toți de aici suntem născuți în secolul trecut și ne aducem cu toții aminte că în școli găseam tablouri: Carul cu boi de Grigorescu, Arcul de Triumf sau Cazinoul de la Constanța”, a explicat Sorin Mierlea, președintele Info-Cons. „Această campanie își dorește să promoveze 33 de actori, 33 de pictori celebri români și 33 de monumente arhitectonice, iar a o suta personalitate este Alexandru Ioan Cuza, primul apărător al drepturilor consumatorilor la nivel european, cum puțină lume știe, care a standardizat măsurătorile prin celebra oca a lui Cuza. În această perspectivă, «O 9 atitudine pentru cultură» începe astăzi cu 33 de actori. Imaginile sunt deja în toate școlile din București, în primării și la Gara de Nord, în spitale.”

colaj

Imagini de la lansarea campaniei. Foto: ID Multimedia / Mihai Georgiadi

Fotografii din spectacolele Teatrului Metropolis, cu unii dintre cei mai importanți actori, dintre care nu lipsesc Olga Tudorache, Radu Beligan, Adela Mărculescu, George Ivașcu, Marian Râlea și mulți alții se găsesc de-acum în nenumărate spații și pot fi văzute.

„O nouă atitudine pentru cultură trebuie să înceapă de jos, de la cei mici, de la școală, care e spațiul cel mai propice pentru a le insufla copiilor noștri o nouă atitudine față de valorile culturii românești, într-o societate în care copiii noștri uită să mai citească o carte, să mai asculte o muzică bună, să mai vizioneze un spectacol de teatru. Îmi doresc ca prin această campanie, care se adresează și părinților, să imprimăm o nouă atitudine copiilor și tinerilor”, a spus și Șeful Inspectoratului școlar al Municipiului București, Ionel Florian Lixandru. Toți cei prezenți au insistat asupra ideii că trebuie schimbată mentalitatea.

În același spațiu a avut loc și vernisajul expoziției de pictură „Toamna în Transilvania” al tinerei de 16 ani Bianca Andreea Mierlea, prezentată de Mihai Pleșu, lucrări care au fost expuse pentru prima dată în Belgia și care acum pot fi văzute în foaierul de la Teatrul Metropolis. „M-a interesat întotdeauna ce se întâmplă cu viitorul. Cred că viitorul stă în mâinile unor tineri, în primul rând. Dar, pe de altă parte, tinerii din ziua de azi nu prea au cum să afle lucruri. Lucrurile pe care le înveți acum la școală sau de la televizor nu sunt neapărat niște valori”, a spus el. „George Ivașcu și Sorin Mierlea nu numai că au făcut posibilă educarea acestor tineri. Datorită lor, copiii o să aibă ocazia să se descopere și să-și descopere istoria, iar România a produs valoare dintotdeauna.”

În ceea ce o privește pe tânăra Bianca Andreea Mierlea, Mihai Pleșu a spus: „Bianca mi-a arătat o forță de care cred că e nevoie în lumea noastră, o forță uriașă, care se vede din felul în care pune pensula pe pânză. Trebuie să facem rost de cât mai mulți oameni de factura asta și vă puteți baza pe mine cu mica mea galerie Pleshoo Contemporary. Bianca e un om cu mult curaj. Întâmplarea face că acest curaj n-are nicio legătură cu inconștiența, ci cu arta de bună calitate.”

fotografii

Fotografii expuse deja în holurile de la Liceul Teoretic „Marin Preda“ din București, Școala nr. 7 și Primăria Sectorului 5. Foto: InfoCons

Foto de la eveniment: ID Multimedia / Mihai Georgiadi

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.