35 de premiere în România, la Festivalul Filmului European
https://www.ziarulmetropolis.ro/35-de-premiere-in-romania-la-festivalul-filmului-european/

Peste 60 de „filme de tot felul”, dintre care mai mult de 35 vor fi vizionate în premieră în România în cadrul Festivalului Filmului European, care provoacă publicul la dezbatere şi îl invită să experimenteze realitatea virtuală.

Un articol de Petre Ivan|25 aprilie 2017

FFE 2017 propune 64 de documentare, filme biografice, drame, comedii, animații, filme thriller și horror, scurtmetraje și mediumetraje, filme experimentale și proiecții VR (realitate virtuală). Dintre acestea, 42 au fost lansate în 2016 și 2017.

Pentru prima dată în istoria sa, filmul de gală — „Cealaltă parte a speranței” (Finlanda, 2017), în regia lui Aki Kaurismäki, în premieră în România — va deschide toate cele cinci ediții ale festivalului. P

elicula a câștigat Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde de altfel Kaurismaki a anunțat că acesta ar putea fi ultimul său proiect în calitate de regizor.

Filmul lui Gabriel Achim — „Ultima zi” (România, 2016) — va putea fi vizionat, de asemenea, în toate cele cinci orașe, în prezența membrilor echipei, iar la București va fi proiectat la gala de închidere din 11 mai, la Cinema Muzeul Țăranului.

De asemenea, cel mai recent film al lui Radu Mihăileanu — „Povestea iubirii”/”History of Love” (2016) — va putea fi vizionat în avanpremieră, înainte de premiera de la TIFF, la Grădina de vară din Timișoara, pe 27 mai.

Gala de deschidere și proiecțiile din secțiunea specială ARTE vor avea loc la Muzeul Național de Artă al României — sala Auditorium, iar celelalte spectacole din București se vor desfășura la Cinema Muzeul Țăranului — Studioul „Horia Bernea”, Cinema Elvire Popesco, Centrul Ceh, Institutul Cervantes și Spațiul Public European.

Accesul la proiecțiile din edițiile locale și la cele de la centrele culturale din București este gratuit.

Secțiunile speciale ale festivalului sunt: AGORA — filme care au capacitatea să stârnească dezbatere pe marginea unor teme relevante pentru societate; ARTE — filme oferite de canalul ARTE, disponibile pentru proiecții clasice și prin tehnologie VR (virtual reality); LUX — cele 3 filme finaliste la cea mai recentă ediție a Premiului LUX al Parlamentului European (a X-a), oferite de Biroul Parlamentului European din România; Bandă Desenată — pentru a celebra Salonul European de Bandă Desenată pe 8 mai FFE propune o seară de filme inspirate din benzi desenate; Public Tânăr — filme pentru copii și adolescenți; Film Republica Moldova — filme de scurtmetraj și mediumetraje din țara vecină.

Ediția cu numărul 21 a FFE are loc la București (4 — 11 mai); Iași (12 — 14 mai); Târgu Mureș (19 — 21 mai); Gura Humorului (19 — 21 mai) și Timișoara (26 — 28 mai). Potrivit lui Alex Trăilă, este în curs realizarea unui parteneriat cu orașul de pe Bega în perspectiva realizării proiectului Timișoara — Capitală Europeană.

Foto: Festivalul Filmului European – ffe.r

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.