36 de ani de la moartea lui Marin Preda. Ultima noapte la Mogoșoaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/36-de-ani-de-la-moartea-lui-marin-preda-ultima-noapte-la-mogosoaia/

Se împlinesc astăzi 36 de ani de ani de la moartea lui Marin Preda. S-a întâmplat pe 16 mai 1980, la Mogoşoaia. Marin Preda avea 57 de ani şi tocmai publicase cartea vieţii lui, „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Un articol de Monica Andronescu|16 Mai 2016

Cornel Popescu, redactor-şef la Editura Cartea Românească, la acel moment, şi medicul şi scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu au fost cei care l-au descoperit în acea zi nefastă, pe la prânz, prăbuşit în camera lui cu numărul 6 de la Mogoşoaia – camera unde astăzi nu mai există niciun semn al trecerii lui pe acolo. În acea zi, disperat să-şi prezinte cartea peste tot în ţară, avea programată o lansare la Focşani. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”.

Ce s-a întâmplat în acea noapte fatală e greu de reprodus, cert este că, din amintirile celor care i-au fost atunci în preajmă, reiese că în după-amiaza zilei dinainte băuse o sticlă de whisky… Era nefericit, era în divorţ, suferea şi, oricum, toată viaţa fusese puţin ipohondru şi puţin depresiv, de o sensibilitate care răzbate mai ales din paginile jurnalului său. Iar iubirile din viaţa lui s-au sfârşit cu luni întregi de depresii. Iată cum îi scria Preda primei şi marii lui iubiri, Aurora Cornu, cu mulţi ani înainte de acea noapte de 16 mai, o pagină care şi-ar putea găsi  locul în „Cel mai iubit dintre pămâneni”: „Şi văd ochii tăi (care au de la o vreme ceva jucăuş, ceva dulce şi viclean totodată) deschişi pe jumătate asupra mea şi-ţi văd gura zâmbind… Este ispita raiului! (…) Oh, te iubesc! Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspiraţiile tale, somnul tău… Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri…”. La acel moment, nu exista perspectiva morţii, nu exista spaima. La acel moment încă nu ştia că acolo, la Mogoşoaia, unde, într-o seară, Aurora căutase un greiere care cânta prea tare şi-l deranja de la scris, într-o noapte, peste ani, avea să moară singur, în condiţii suspecte, mult prea tânăr şi după ce descoperise că „unde dragoste nu e, nimic nu e”. Privind în urmă, la acei ani petrecuţi alături de Preda în tinereţea lor, Aurora Cornu îmi povestea în urmă cu câţiva ani pe terasa de la Muzeul Literaturii, azi dispărută, că relaţia dintre ei nu s-a sfârşit nici acum, nici după moartea lui. Am întrebat-o atunci dacă a fost fericită cu Marin? Şi mi-a răspuns cu o sinceritate brutală: „Da, dar am plătit toate preţurile care erau de plătit şi nu mi s-a părut scump.” Ce a păstrat? Amintirea unor ani în care „trăiam în literatură, în idealuri, în creaţie, creaţie genială…”. Amintirea unei seri la Sinaia când Marin a început să plângă, iar ea l-a tras într-un tufiş ca să nu-l vadă nimeni pe Marin plângând. „Nu mi-a iertat-o niciodată. «Ţi-a fost ruşine de lacrimile mele», mi-a spus”… Amintirea unei zile în care, în prima lor locuinţă împreună, canarul Cane, aşa cum îl botezase el, intrase într-o zi pe fereastră şi se aşezase pe capacul aparatului rusesc la care ascultau muzică şi se întrecea cu Mozart… şi care într-o zi altă zi a zburat de unde venise. De toate astea, Marin Preda avusese nevoie ca să poată scrie „Cel mai iubit dintre pământeni”. Romanul de care i s-a legat moartea.

„Cel mai iubit dintre pământeni”, ultima lui carte, e cea care care l-a obsedat în ultima parte a vieţii, căreia i-a dedicat tot timpul şi are i-a stors toată energia. O nelinişte pe care nu şi-a putut-o stăpâni nici după apariţia volumelor, ale căror cronici le-a urmărit cu sufletul la gură, simţind şi presimţind în permanenţă că ceva rău se va lega de apariţia acestei cărţi în care a intervenit până în ultimul moment posibil. Dacă într-adevăr între apariţia volumului „Cel mai iubit dintre pământeni” şi moartea lui misterioasă există vreo legătură nu se va putea spune niciodată cu siguranţă. Deşi cei apropiaţi sunt convinşi că moartea lui fulgerătoare, în acea noapte de mai, are o legătură cu publicarea romanului şi a survenit în condiţii oculte.

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 1 of 2812345...1020...Last »