36 de ani de la moartea lui Marin Preda. Ultima noapte la Mogoșoaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/36-de-ani-de-la-moartea-lui-marin-preda-ultima-noapte-la-mogosoaia/

Se împlinesc astăzi 36 de ani de ani de la moartea lui Marin Preda. S-a întâmplat pe 16 mai 1980, la Mogoşoaia. Marin Preda avea 57 de ani şi tocmai publicase cartea vieţii lui, „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Un articol de Monica Andronescu|16 mai 2016

Cornel Popescu, redactor-şef la Editura Cartea Românească, la acel moment, şi medicul şi scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu au fost cei care l-au descoperit în acea zi nefastă, pe la prânz, prăbuşit în camera lui cu numărul 6 de la Mogoşoaia – camera unde astăzi nu mai există niciun semn al trecerii lui pe acolo. În acea zi, disperat să-şi prezinte cartea peste tot în ţară, avea programată o lansare la Focşani. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”.

Ce s-a întâmplat în acea noapte fatală e greu de reprodus, cert este că, din amintirile celor care i-au fost atunci în preajmă, reiese că în după-amiaza zilei dinainte băuse o sticlă de whisky… Era nefericit, era în divorţ, suferea şi, oricum, toată viaţa fusese puţin ipohondru şi puţin depresiv, de o sensibilitate care răzbate mai ales din paginile jurnalului său. Iar iubirile din viaţa lui s-au sfârşit cu luni întregi de depresii. Iată cum îi scria Preda primei şi marii lui iubiri, Aurora Cornu, cu mulţi ani înainte de acea noapte de 16 mai, o pagină care şi-ar putea găsi  locul în „Cel mai iubit dintre pămâneni”: „Şi văd ochii tăi (care au de la o vreme ceva jucăuş, ceva dulce şi viclean totodată) deschişi pe jumătate asupra mea şi-ţi văd gura zâmbind… Este ispita raiului! (…) Oh, te iubesc! Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspiraţiile tale, somnul tău… Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri…”. La acel moment, nu exista perspectiva morţii, nu exista spaima. La acel moment încă nu ştia că acolo, la Mogoşoaia, unde, într-o seară, Aurora căutase un greiere care cânta prea tare şi-l deranja de la scris, într-o noapte, peste ani, avea să moară singur, în condiţii suspecte, mult prea tânăr şi după ce descoperise că „unde dragoste nu e, nimic nu e”. Privind în urmă, la acei ani petrecuţi alături de Preda în tinereţea lor, Aurora Cornu îmi povestea în urmă cu câţiva ani pe terasa de la Muzeul Literaturii, azi dispărută, că relaţia dintre ei nu s-a sfârşit nici acum, nici după moartea lui. Am întrebat-o atunci dacă a fost fericită cu Marin? Şi mi-a răspuns cu o sinceritate brutală: „Da, dar am plătit toate preţurile care erau de plătit şi nu mi s-a părut scump.” Ce a păstrat? Amintirea unor ani în care „trăiam în literatură, în idealuri, în creaţie, creaţie genială…”. Amintirea unei seri la Sinaia când Marin a început să plângă, iar ea l-a tras într-un tufiş ca să nu-l vadă nimeni pe Marin plângând. „Nu mi-a iertat-o niciodată. «Ţi-a fost ruşine de lacrimile mele», mi-a spus”… Amintirea unei zile în care, în prima lor locuinţă împreună, canarul Cane, aşa cum îl botezase el, intrase într-o zi pe fereastră şi se aşezase pe capacul aparatului rusesc la care ascultau muzică şi se întrecea cu Mozart… şi care într-o zi altă zi a zburat de unde venise. De toate astea, Marin Preda avusese nevoie ca să poată scrie „Cel mai iubit dintre pământeni”. Romanul de care i s-a legat moartea.

„Cel mai iubit dintre pământeni”, ultima lui carte, e cea care care l-a obsedat în ultima parte a vieţii, căreia i-a dedicat tot timpul şi are i-a stors toată energia. O nelinişte pe care nu şi-a putut-o stăpâni nici după apariţia volumelor, ale căror cronici le-a urmărit cu sufletul la gură, simţind şi presimţind în permanenţă că ceva rău se va lega de apariţia acestei cărţi în care a intervenit până în ultimul moment posibil. Dacă într-adevăr între apariţia volumului „Cel mai iubit dintre pământeni” şi moartea lui misterioasă există vreo legătură nu se va putea spune niciodată cu siguranţă. Deşi cei apropiaţi sunt convinşi că moartea lui fulgerătoare, în acea noapte de mai, are o legătură cu publicarea romanului şi a survenit în condiţii oculte.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Pagina 22 din 35« Prima...10...2021222324...30...Ultima »