4 mari actori și 4 argumente să mergeți la “O spovedanie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/4-mari-actori-si-4-argumente-sa-mergeti-la-o-spovedanie/

Spectacolul “O spovedanie”, în regia lui Emanuel Pârvu, are două reprezentaţii joi, 28 Decembrie, de la ora 18.45 şi de la ora 20.45, la Godot Café Teatru (Str. Blănari Nr. 14, sector 3).

Un articol de Petre Ivan|27 decembrie 2017

Iată 4 motive pentru care trebuie să vedeți acest spectacol, mâine seară, la Godot.

1. Teatrul independent colaborează foarte bine cu teatrul de stat. Trei profesori de la UNATC (Adrian Titieni, George Ivașcu, Emanuel Pârvu) și un actor extraordinar de la Teatrul Odeon, Alexandru Papadopol, cu toții pe scena de la Godot.

Îi puteți vedea pe Emanuel Pârvu, în rolul unui ateu convins, dar cu motivații ascunse, pe Adrian Titieni, fratele pios al ateului, pe George Ivașcu interpretând, ca arhetip al omului științei, un doctor în psihologie, iar la capătul opus, pe Alexandru Papadopol, în personajul unui preot.

Completată de vocea lui Constantin Cojocaru (tatăl celor doi frați), povestea se concentrează pe dezbaterea – falsă, de altfel – dintre cei care cred în Dumnezeu și cei care-l reneagă.

2. Luna decembrie este luna eroilor. Sunt oamenii căzuți la Revoluția română din ‘89. Personajul despre care se vorbește toată piesa este cel mai cumplit torționar de pe vremea comunismului. Felul de a-l judeca rămâne o dilemă. Viziunile preotului și ale psihologului sunt evident la poli opuși.

3. Combinația dintre teatru și film (lucru care îl pune pe spectator în condiția de a observa un prim plan, un fel de voyeurism teatral) și mai ales distanța dintre public și spectator (extrem de mică) te transportă în realitatea unei cafenele, în realitatea unei discuții concrete în care parcă ai vrea să intervii.

4. Sunt ultimele două reprezentații pe anul acesta. Joi, 28 decembrie, de la ora 18.45 și de la ora 20.45.

“O spovedanie” este o piesă de teatru adaptată după scenariul unui film de Dan Chișu, “Aniversarea”, și regizată de Emanuel Pârvu, actor și regizor de teatru, unul dintre cei mai promițători regizori de film ai momentului.

Filmul său de debut, “Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, a avut premiera mondială anul acesta în competiţia celei de-a 23-a ediţii a Festivalului de Film de la Sarajevo (11-18 august), unde a concurat cu alte şase lungmetraje de ficţiune din zona balcanică. Şi unde a câştigat două trofee: Premiul de regie, pentru Emanuel Pârvu şi Premiul pentru cel mai bun actor, pentru Şerban Pavlu.

Durata: 1h 30 min. Rezervări: 0736414244. Bilete online: https://www.mystage.ro/spectacole/o-spovedanie-427

Aflându-se pe patul de moarte, tatăl, fost securist, vrea iertarea păcatelor prin spovedanie. E ateu, dar e credincios – spune despre el fiul cel mare, partizanul dorinței lui, iar spectatorii râd; e un joc al aluziilor, o satiră la adresa nonșalanței cu care se vorbește azi despre oameni și credințele lor. Fiul cel mic, pe de altă parte, susține cu înverșunare că, în fața morții, e inutilă căința unui om care nici măcar nu crede că există un Dumnezeu. Ciocnirea de convingeri dintre cei doi frați e întreținută de ceilalți doi, preotul și psihologul, fiecare poziționându-se foarte clar de o parte și de alta a baricadei.

Citiți cronica integrală în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/o-spovedanie-in-decembrie-21/

20
/09
/19

Marți, 8 octombrie 2019, îndrăgitul scriitor Mihail Șișkin, considerat cel mai important autor rus contemporan și singurul care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti, revine în București la invitația Curtea Veche Publishing, pentru o întâlnire cu publicul și o sesiune de autografe la Ateneul Român, începând cu ora 18.00. Intrarea la eveniment este gratuită și accesul în sală se va face până la ora 18.50.

20
/09
/19

Teatrul de Comedie anunță lansarea programului LIBER LA COMEDIE care se va desfășura în perioada 28 septembrie – 5 octombrie, la toate cele trei săli.

19
/09
/19

Biletele pentru spectacolele celei de-a 29-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru se vor pune în vânzare începând de vineri 20 septembrie, ora 12:00 online pe https://www.mystage.ro/fnt și la casa de bilete centralizată a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti (unde contravaloarea biletelor se va putea plăti atât cash, cât și cu card).

19
/09
/19

 “153 de secunde” – teatru contemporan ce documentează momentul Colectiv – va fi prezentat în turneu național, în parteneriat cu teatre, festivaluri și organizații umanitare din țară. Spectacolul “153 de secunde”, în regia Ioanei Păun, este o radiografie a incendiului de la clubul Colectiv, bazată pe mărturii ale supraviețuitorilor, și, totodată, o radiografie macro, ce relevă diagnostice sociale actuale. 

19
/09
/19

Joi, 19 septembrie, începe la Sfântu Gheorghe (Covasna) Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, un prilej foarte bun pentru cei care nu și-au făcut încă planuri pentru weekend să își facă spontan o bucurie. Frumusețea locului și a împrejurimilor este completată de pulzArt, un festival care oferă șansa iubitorilor de artă și frumos de a veni în contact cu ce mai e nou, care sunt formele de exprimare artistică la zi, care sunt tendințele în diferite domenii artistice și ce îndrăgește publicul de afară. 

18
/09
/19

Vineri, 20 septembrie, de la ora 19.00, Teatrul Evreiesc de Stat din București și compania de teatru rom Giuvlipen vă invită la spectacolul „Kali Traš/ Frica neagră”, primul spectaocol de teatru despre Holocaustul Romilor din România. 

18
/09
/19

"Pentru mine, teatrul e un mod de viață. Mă ține în viață. Am făcut teatru din dragoste, nu din frică. Din bucuria și norocul de a fi cunoscut o întreagă pleiadă de oameni de teatru adevărați. La vremea aceea." - Alexandru Darie. Regizorul și directorul Teatrului Bulandra din București a murit astăzi, la vârsta de 60 de ani. Alexandru Darie suferea de ciroză şi era pe listele de transplant hepatic. La începutul lunii septembrie, el a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, cu o complicaţie la plămâni.

18
/09
/19

Pe 18 și 19 octombrie 2019, faimosul cineast francez Claude Lelouch va fi invitatul de onoare al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest. Regizorul ne va încânta cu șarmul și cu inteligența sa creatoare, iar festivalul îi va dedica o retrospectivă în cadrul căreia vor fi prezentate trei dintre filmele de lungmetraj ale autorului.

Page 62 of 886« First...102030...6061626364...708090...Last »