4 spectacole savuroase, la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/4-spectacole-savuroase-la-teatrul-metropolis/

Împotriva melancoliei de noiembrie, vă propunem 4 spectacole reconfortante de la Teatrul Metropolis. Efect garantat!

Un articol de Cristina Enescu Aky|5 noiembrie 2019

Iată o selecție de „tratamente” pentru o terapie culturală potrivită serilor din această perioadă, când poveștile de teatru bune, actorii inspirați și montările interesante pot fi un tonic (sau, după caz, un relaxant) ideal.

Colivia cu nebune

de Jean Poiret, direcția de scenă Victor Ioan Frunză

O nebunie copleșitor de amuzantă cu drag queens, dramolete și intrigi de tot hazul. Efect terapeutic: haz nebun și în hohote. O familie cu doi soți (la masculin). un business artistic de mare artă și mult show, cei mai cuceritori travestiți și o poveste despre întâlnirea cu mult „auăleu” dintre lumi cu principii opuse: tradiționaliștii și lumea LGBTQ. Nu vă speriați, e de bine la sfârșit, iar până atunci veți vedea mult show, musical, travesti-uri (și bărbați care merg pe tocuri cu mult stil), o scenografie interesantă și o distribuție incredibil de potrivită (foto sus).

Scenografia și costumele Adriana Grand. Din distribuție: Sorin Miron, George Costin, Codrin Boldea, Voicu Aaniței, Andrei Huțuleac, Corina Moise. Mai multe informații aici.

Jake și femeile lui

de Neil Simon, regia Claudiu Goga

Un text celebru, care a făcut carieră pe Broadway, și o montare condimentată despre câte femei pot încăpea în viața și mai ales în mintea unui bărbat, care mai e și scriitor, dar și despre cât de năstrușnică și (pentru alții, cel puțin) teribil de comică poate fi relația dintre imaginația și realitatea unui bărbat.

Jake e, probabil, unul dintre rolurile care îi vin cel mai „mănușă” lui Ștefan Bănică. Printre multiplele femei din viața lui, sora-pacoste a lui Jake (interpretată de Carmen Tănase) reușește un rol irezistibil și de un umor pentru care (în cazul improbabil în care nu o cunoașteți deja pe această actriță versată din alte multe spectacole și seriale TV) îi veți deveni cu siguranță fani. Mai multe informații aici.

Mă tot duc

adaptare după W. Shakespeare, Marc Dore etc. Cu Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu

Un spectacol cu doi clovni, două nasuri roșii și o mare de suflet, candoare, emoții de tot felul (și toate pe viu). Un spectacol despre care nu se poate spune exact „despre ce e” – dacă vreți un fir narativ strict, dar care în mod sigur vă va face să zâmbiți. De fapt e despre călătoria unui om spre celălalt, despre călătoriile noastre împreună prin viață și prin prietenie, prin eșecuri și triumfuri – toate pasagere, și în primul rând despre cât de mult mai faină e viața când include ghidușii poznașe și capacitatea de a râde – de tine, de mine, de amândoi laolaltă. Un spectacol-bucurie și emoție, pur și simplu. Dacă n-ați mai zâmbit de mult, din suflet, atunci acesta e spectacolul potrivit. Mai multe informații aici.

Domnul Ibrahim și florile din Coran

de Eric-Emmanuel Schmitt, regia Chris Simion-Mercurian

Încă unul din captivantele texte ale lui E.E. Schmitt și o montare cu o distribuție care chiar și numai de pe afiș anunță un spectacol cel puțin interesant: Marian Râlea, Vlad Logigan, Claudiu Bleonț/Gavril Pătru, Lia Bugnar. Un spectacol multi-premiat despre un băiat candid și plin de viață, un băcan arab înțelept, bonom și hazliu, doi părinți extrem de umani în defectele lor și o călătorie inițiatică de descoperire a propriei identități și a lumii. Nu lipsesc două prostituate cu suflet, umor și o călătorie cât o viață. Scenografia: Maria Miu. Mai multe informații aici.

Un text celebru, care a făcut carieră pe Broadway, și o montare condimentată despre câte femei pot încăpea în viața și mai ales în mintea unui bărbat: Jake și femeile lui.

Foto: Teatrul Metropolis

 

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!