4 zile de film politic în București. Cinepolitica 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/4-zile-de-film-politic-in-bucuresti-cinepolitica-2019/

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica, singurul festival din Europa Centrală şi de Est dedicat filmului politic, revine între 18 şi 22 aprilie, în Bucureşti, la Cinema Elvire Popesco. „The Factory”- regizat de Yury Bykov va deschide ediţia cu numărul 8 a festivalului.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2019

După un 2018 agitat politic pe plan mondial, dar și în România, cea de-a opta ediție a festivalului Cinepolitica aduce pentru spectatorii săi cele mai noi și puternice filme cu tematică predominant politică, lungmetraje, filme de ficțiune sau documentare, reunite sub sloganul  „Not so politically correct”.

“Am ajuns la cea de a opta ediție a Cinepolitica păstrând nealterată aceeași dorință: să prezentăm filme din spații culturale și momente istorice cât mai variate dar care tratează probleme fundamentale, relevante pentru fiecare dintre noi. Încercăm în permanență să aducem în față publicului producții care pot avea un real impact, fără a face compromisuri. Dacă vorbim despre filmele de ficțiune, valoare artistică rămâne primordială, iar pentru documentare punem mereu în balanță și conținutul informativ, care trebuie să fie cât mai tranșant și proaspăt. Suntem în continuare la fel de convinși că, la final, doar spectatorul, prin propriul său sistem de analiză, va decide poziția și părerea să, în modul cel mai democtratic cu putință.”, spune Marius Copel, selecționerul festivalului.

„The Factory”- regizat de Yury Bykov, deschide ediția cu numărul 8 a festivalului Cinepolitica

The Factory, cel mai nou film al regizorului rus Yury Bykov, va deschide cea de-a opta ediție a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, joi, 18 aprilie, la ora 20:30, în sala de cinema Elvire Popesco.

Filmul spune povestea unui oligarh local influent, Kalugin (Andrey Smolyakov), care decide să închidă fabrica pe care o deține. Motiv pentru care un grup de muncitori neplătiți, îl răpesc pentru a-și recupera salariile. Conduși de misteriosul Alexei (Denis Shvedov), ale cărui motive sunt departe de a fi clare, și încolțiți de poliție și de protejații lui Kalugin, răpirea devine un adevărat tur de forță de acțiune, dramă și suspans.

Yury Bykov este unul dintre cei mai importanți regizori ruși ai momentului. A studiat actoria la Institutul de Film Gerasimov (VGIK) și a jucat, după absolvirea din 2005, la mai multe teatre moscovite. A mai regizat: scurtmetrajul „The Boss” (2009), lungmetrajul „Live!” (2010) și lungmetrajul „The Major” (2013) selectat în Săptămâna Criticilor a Festivalului de la Cannes și care i-a adus recunoaștere internațională. Cel de-a patrulea lui film, și cel mai recent, The Factory, a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, în secțiunea Contemporary World Cinema.

Mai multe detalii în curând pe www.cinepolitica.ro

Foto: Cinepolitica – facebook

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.