40 de spectacole în Festivalul “Hänsel și Gretel” la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/40-de-spectacole-in-festivalul-hansel-si-gretel-la-opera-comica-pentru-copii/

În perioada 28 martie – 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediţie a Festivalului “Hänsel şi Gretel”, ce va cuprinde nu mai puţin de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, copiii se vor putea bucura de o mulţime de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical şi concerte lecţie. Majoritatea reprezentaţiilor programate sunt deja sold out.

Un articol de Liliana Matei|18 Martie 2017

În cadrul festivalului, copiii vor putea urmări musicalul “Micuța Dorothy” (la Sala Mare), concertul “Underground Tango”, musicalul “Ivan Turbincă” și spectacolul de hybrid opera “Sentimente” (la Sala UnderGrant).  Evenimentele muzicale de la Salonul Mozart le vor facilita celor mici întâlnirea cu pianul, sub îndrumarea pianistei Ioana Maria Lupașcu, în cadrul “Concertului lecție de Pian”, dar și cu Nino, în spectacolele interactive “Nino Arlechino și “With Nino in London”. Povestea simfonică “Viața lui Mozart” și concertul “Armonii de Primăvară” completează seria de evenimente desfășurate în Salonul Mozart în această perioadă. Festivalul se va încheia cu premiera spectacolului de balet contemporan “Pinocchio”, în regia și coregrafia lui Mihai Babușka, la Sala Mare.

“Festivalul <<Hänsel și Gretel>> înseamnă 12 zile în care celebrăm cunoașterea și arta la Opera Comică pentru Copii. Ne bucurăm că putem primi atât de mulți copii și că le putem oferi întâlniri de neuitat cu muzica clasică, cu baletul, cu opera și cu personaje îndrăgite din povești. Ne aflăm la a treia ediție a festivalului, care crește și mai mult în fiecare an, datorită artiștilor talentați și echipei tehnice dedicate, a dascălilor cu inima deschisă și a copiilor dornici să descopere arta în multitudinea formelor sale. Le mulțumim tuturor și îi așteptăm cu drag în sălile de spectacol!”, a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Programul Festivalului “Hänsel și Gretel” poate fi consultat pe site-ul instituției organizatoare, www.operacomica.ro, iar biletele au fost deja puse în vânzare prin rețeaua bilete.ro. Până la finalul acestei stagiuni, Opera Comică pentru Copii pregătește alte spectacole în premieră: “Concert-lecție de Harpă”, “Concert-lecție de Pian”, “Salonul de Musical”, “Concert-lecție de Vioară și Pian”, “Directorul de Teatru” (la Salonul Mozart) și “Harap Alb” (la Sala UnderGrant).

07
/12
/18

Zece variațiuni pe teme de colinde româneşti compuse de zece tineri compozitori români pot fi ascultate în premieră absolută în data de 12 decembrie, în Sala “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, ora 19:00. Concertul “Dincolo de colind” va fi interpretat de ansamblul de muzică nouă SonoMania, sub bagheta Simonei Strungaru. Accesul la eveniment este gratuit.

04
/12
/18

Opera Națională București prezintă vineri, 7 decembrie 2018, începând cu ora 18:30 „Don Carlo”, operă în patru acte de Giuseppe Verdi.  Regia, decorul, costumele și luminile spectacolului poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga.

04
/12
/18

Joi, 6 și vineri, 7 decembrie 2018, Filarmonica „George Enescu” celebrează legăturile cultural-istorice cu Franța printr-un „Omagiu francofoniei”, un concert Berlioz, Debussy, Ravel, Lalo, la care solistul invitat va fi celebrul violonist David Grimal, fondator al ansamblului francez „Les Dissonances“.

30
/11
/18

Târgul ,,Poveste de Crăciun”, organizat de Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, și-a deschis porțile în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16, cu o mulțime de puncte de atracție, ateliere și locuri de distracție pentru cei mici. Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii, a prezentat obiectivele de atracție ale Târgului, precum și spectacolele și surprizele pe care instituția le pregătește în luna decembrie.

28
/11
/18

"Cade zăpada, / Tu nu vei veni în seara asta / Cade zăpada / Şi inima mea se îmbracă în negru, / Acest cortegiu mătăsos, / Cu totul în lacrimi albe / Pasărea pe creangă / Jeleşte farmecul. (...)". "Tombe la neige", unul din marile succese ale lui Salvatore Adamo, a fost un mare hit în Franța anului 1963.

26
/11
/18

„Asta vreau în rai... cuvintele să devină note muzicale şi conversaţiile să fie simfonii.” – Tina Turner. Legendara cântăreaţă a împlinit, astăzi, 79 de ani. În cei 50 de ani de activitate „regina rock and roll-ului“, considerată  una dintre cele mai bune cântăreţe din istorie, a vândut peste 200 de milioane de albume și a fost recompensată cu opt premii Grammy.

23
/11
/18

RadiRo – singurul festival din lume dedicat orchestrelor radio – unul dintre cele mai tinere festivaluri de această amploare din România, se apropie de final! Creat în 2012 ca o alternativă în anii în care nu se derulează Festivalul Internațional ”George Enescu”, RadiRo este un eveniment produs și organizat o dată la doi ani de Radio România.

Page 1 of 12512345...102030...Last »