43 de scurtmetraje în competiția Bucharest International Dance Film Festival 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/43-de-scurtmetraje-in-competitia-bucharest-international-dance-film-festival-2019/

Din cele peste 1500 de producţii înscrise în cele trei secţiuni competiţionale din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2019 au fost selectate 43 de scurtmetraje, din 18 ţări de pe întreg mapamondul. Competiţia internaţională cu secţiunile  – Time Stand Witness, The Road not Taken şi Acts of Rebellion –  cuprinde 30 de filme, din 15  ţări. Bucharest International Dance Film Festival se va desfasura in perioada 4 – 8 septembrie 2019.

Un articol de Petre Ivan|16 august 2019

Bucharest International Dance Film Festival 2019: 30 de scurtmetraje, din 15 țări în competiția internațională; 8 filme românești selectate în competiția națională; 5 filme scurte în cursa pentru premiul din noua secțiune competițională dedicată musicalurilor

Din secțiunea Time Stands Witness fac parte 10 filme de dans, din 8 țări, iar diversitatea temelor întărește faptul că filmul de dans poate să fie sci fi, horror, poezie vizuală sau comedie. Un bărbat nu îmbătrânește niciodată, o femeie face un salt într-o altă realitate și doi artiști se îndrăgostesc la limita cosmosului – timpul fiind numitorul comun al acestor povești ieșite din comun.

Practices of Selfhood

În cadrul secțiunii The Road not Taken se umblă prin întuneric, se luptă pentru lumină și se caută noi modalități de a iubi. Ca în poezia lui Robert Frost, protagoniștii celor 11  filme, din nouă  țări, se găsesc în fața unor decizii imposibile.

Pentru cei ce își doresc mai multă acțiune, BIDFF a pregătit o proiecție inedită de nouă filme din Franța, Iran, Olanda, Anglia, Germania și SUA curatoriate în secțiunea Acts of Rebellion. Proiecțiile abordează mișcarea în toate formele ei, de la dans pe străzile Teheranului și șotron în Iran, până la dans contemporan în ringul de luptă și mișcare la carnavalul Voodoo din Caraibe.

Competiția națională, care a crescut considerabil față de anul 2016, când a fost introdusă în festival, reunește opt filme scurte românești sub tematica Practices of Selfhood. Regizori și coregrafi români se întâlnesc anul acesta în web-ul complicat al sinelui. Aceștia explorează tumultul zilnic, restabilind conexiunea cu propriile corpuri, descoperind noi căi către fantezii inadecvate. Opt scurtmetraje experimentale le vor reaminti privitorilor cum să se conecteze cu sinele și cu mediul în care trăiesc.

Time Stands Witness_Unfolding

Anul acesta, BIDFF deschide o nouă secțiune competițională dedicată musicalurilor avangardiste. O selecție exclusivă de cinci scurtmetraje din Franța, România, Cehia, precum și o coproducție Congo – Belgia, a căror personaje se luptă cu monotonia, se vor reuni sub tematica The Big Dreamers.

În închiderea ediției cu numărul 5 a Bucharest International Dance Film Festival va avea loc proiecția filmului documentar Magui Maryn: L’urgence d’Agir în regia lui David Mambouch. Maguy Marin este unul dintre cei mai importanți coregrafi de pe scena mondială. Fiică de imigranți spanioli, lucrările sale devin o revoltă plină de furie, dar și de optimism și candoare, în fața barbariei. Cariera sa și atitudinile politice pe care le-a adoptat în acest timp, au emanat mereu îndrăzneală, curaj și spirit de luptă, și nu încetează nici acum să miște corpuri și inimi.

Cea de-a cincea ediţie a Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 4 – 8 septembrie, în șase locații din București. Tema ediţiei de anul acesta a singurului festival de gen din România este The Network/ Rețeaua și își propune să conecteze artiști, producători, selecționeri și jurnaliști care gravitează în jurul ideii de mișcare.

Website: http://www.bidff.ro/

Facebook page: https://www.facebook.com/bucharestinternationaldancefilmfestival/

Facebook event: https://www.facebook.com/events/2242840455764962/

Instagram: https://www.instagram.com/bidff.ro/

Foto: Bucharest International Dance Film Festival – facebook

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.