Una dintre cele mai vaste şi diverse selecţii de animaţii produse în ultimul an va putea fi văzută în competiţia oficială a celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest, desfăşurată în perioada 4-13 octombrie.
Un articol de Liliana Matei|2 octombrie 2024
44 de scurtmetraje animate concurează pentru Trofeul Animest, în valoare de 2500 de euro, oferit de Institutul Cultural Român, iar alte 32 de filme realizate de studenții unora dintre cele mai prestigioase școli din lume intră în competiția pentru premiul secțiunii dedicate. Competiția internațională de lungmetraj va aduce în premieră în București cinci producții autentice, pline de sensibilitate și umor deopotrivă. Pe lângă acestea, opt filme VR vor concura și ele pentru un premiu în cadrul secțiunii dedicate. Mai multe detalii despre filmele selecționate în Competiția Oficială Animest.19 sunt disponibile pe www.animest.ro.
„Competiția Animest 2024 reunește o colecție de povești variate ca tematică, tehnici, abordare și realizare, care trasează harta animației din ultimul an, la nivel profesionist și al școlilor de animație de pe patru continente. Cele cinci lungmetraje din competiție sunt tot atâtea perspective asupra relațiilor dintre oameni, asupra timpului, a istoriei, a visurilor utopice și cred că fiecare își poate găsi locul printre preferințele spectatorilor Animest”, a declarat Mihai Mitrică, selecționerul principal al festivalului.
Teaser oficial secțiunea de lungmetraj: https://youtu.be/kdEFXo2Msug
Scurtmetrajului câștigător i se va asigura automat un loc pe lista candidaților eligibili pentru o nominalizare la Premiile Oscar, acordate de Academia Americană de Film®. Juriul va avea cu siguranță o provocare în a desemna marele câștigător, dintr-o selecție care include una din cele mai mari varietăți de abordări stilistice de până acum. Printre acestea se numără și animații venite direct de pe Croazetă, precum Supersilly (r. Veronica Martiradonna) și Scars We Love (r. Raphaël Jouzea), dar și unele laureate la Annecy, cel mai prestigios eveniment de animație din lume – Percebes (r. Alexandra Ramires, Laura Gonçalves/ Marele Premiu) și Hurikán (r. Jan Saska / Premiul Publicului).
Teaser oficial secțiunea de scurtmetraj: https://youtu.be/q0ix5vVY1xo.
Cei curioși să exploreze noi viziuni din lumea filmului de animație vor aprecia scurtmetrajele din Competiția de film studențesc, care vin de la cele mai prestigioase școli de animație din lume. Selecția de anul acesta include nu mai puțin de 32 de filme scurte studențești, de la 15 școli, printre care Gobelins, La Poudrière, Royal College of Art, NFTS (National Film and Television School), CalArts, FAMU sau MOME. Două dintre ele au fost deja remarcate pentru originalitatea lor la Festivalul de la Cannes – Bunnyhood (r. Mansi Maheshwari / Un certain regard) și Annecy – Carrotica (r. Daniel Sterlin-Altman / Crystal for student film).
Teaser oficial secțiunea de film studențesc: https://youtu.be/S4QOwZtp6Yw
„Diversitatea stilurilor de animație, caracteristică incontestabilă a competiției Animest, este o călătorie prin aproape toate modalitățile grafice ale filmului de animație contemporan. Sunt povești mai dense sau mai relaxate, realiste sau pur fanteziste, unele clasice, altele greu de încadrat, unele militante, altele intime confesiuni redate sub forma documentarelor animate. Le mulțumim tuturor realizatorilor care ne-au trimis bijuteriile lor animate și ne-au împărtășit poveștile lor. E o responsabilitate de fiecare dată când tragem linie și încheiem selecția competiției, dar și un privilegiu de a aduce pe ecranele din București o asemenea bogăție de filme”, a mai completat Mihai Mitrică.
Cel mai bun film VR va fi ales din opt producții inovative
Printre cele opt titluri selectate în competiția oficială se numără și câteva prezente și în selecțiile altor mari festivaluri internaționale, precum Veneția, recunoscut pentru selecție competițională de filme VR, considerată una din cele mai puternice și valoroase din întreaga lume.
Astfel, direct de la Veneția, în premieră națională, la Animest.19, iubitorii de animație și nou se vor putea imersa în universul prezentat în Oto’s Planet (r. Gwenael François), unde Oto și Skippy, animalul său de companie, își trăiesc liniștiți viețile până când acestea sunt perturbate de cosmonautul Exo, când nava acestuia se prăbușește pe micuța lor planetă. Din acest moment totul ia forma unei povești despre coabitare, conflict și reconciliere, în timp ce Oto și Exo învață cum să navigheze în noua lor existență comună.
Tot de la Veneția, unde a primit la ediția anterioară Premiul Special al Juriului în secțiunea dedicată, vine și Flow (r. Adriaan Lokman), alături de invitația de a experimenta o suită întreagă de fragmente din viața unei femei, portretizate prin dansul curenților de aer. O altă producție VR care va impresiona prin interactivitatea sa, dar și prin empatie este Emperor (r. Marion Burger, Ilan J. Cohen) – o incursiune emoționantă prin creierul unui tată care suferă de afazie.
Mai multe detalii despre filmele incluse în Competiția Internațională Animest.19 sunt disponibile pe www.animest.ro. Pentru a savura experiența completă de festival, cu acces la toate proiecțiile din programul ediției, iubitorii de film de animație pot revendica unul dintre abonamente disponibile pe platforma Eventbook. Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, cofinanțat de Programul MEDIA al Uniunii Europene și de Administrația Fondului Cultural Național.
Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Institutul Francez și Ambasada Franței, Instituto Cervantes, Institutul Italian de Cultură din București, Forumul Cultural Austriac, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Animation Festival Network
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul de Weekend, Zile și Nopți, Observator Cultural, Revista BIZ, Haute Culture, IQAds, Scena9, AGERPRES, Ziarul Metropolis, Revista FILM, Mindcraft Stories, LiterNet, Movie News, CineFAN, HAPP.ro, MunteanuRecomandă, AndreeaVerde, SuntPărinte.ro
Partener de monitorizare: mediaTRUST