5 actori vă recomandă 5 filme/seriale perfecte pentru sfârșitul verii
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-actori-va-recomanda-5-filme-seriale-perfecte-pentru-sfarsitul-verii/

O fi vara pe terminate, dar încă mai e puţin din ea! Ca să profitaţi la maxim de starea de vacanţă – sau, dacă vreţi, ca să îndulciţi începutul toamnei, am rugat 5 actori inspira(n)ţi să vă recomande 5 filme sau seriale TV care pot genera endorfine crescute (şi dependenţă…).

Un articol de Cristina Enescu Aky|20 august 2019

Am rugat 5 actori tineri și fresh pe care îi puteți vedea în multe spectacole interesante (unele chiar luna aceasta) să vă recomande câte 5 producții cinematografice sau de televiziune numai bune pentru ieșirea din scenă a verii și debutul toamnei. (Mai jos vă spunem și în ce spectacole de teatru îi puteți vedea, atunci când vi se va face dor de teatru).

1) Un film/ serial care dă dependență și merită investiția de timp

Diana Cavallioti: Mindhunter (serial). Un serial de investigație realizat de David Fincher. E perfect pentru zilele toride de august. Sezonul doi tocmai a fost lansat.

Alina Rotaru: Peaky Blinders (serial). Rareori serialele care au în poveste o altă lume au reușit să mă captiveze, dar acest serial m-a luat și m-a plimbat. Și ce călătorie.

Dana Rusu: Inside No. 9 (serial). Acest serial a devenit instantaneu unul dintre preferatele mele. E o antologie de povești diferite, fiecare dintre ele întâmplându-se sub tutela unei străzi cu numărul 9. Plin de un umor negru delicios, serialul chiar știe să surprindă spectatorul modern, care foarte ușor anticipează poveștile scrise după rețetă. Este serialul pe care îl recomand cu ușurință oricând, oricum, oricui.

Cătălin Babliuc: Peaky Blinders (serial) – o distribuție excelentă, în frunte cu Cillian Murphy şi Tom Hardy.

Paul Cimpoieru: un serial care dă dependență, dar și independență de gândire: The Young Pope. Asta fiindcă te pune pe gânduri, propune lucruri (nu doar cinematic artistice, ci și „de viață”), și e nebun!

2) Un film/ serial cu mult umor inteligent

Diana Cavallioti: Us (film). Desi e horror, e foarte amuzant. În regia lui Jordan Peele, Lupita Nyong’o a fost magistrală. Iar twist-ul din final – pe cât de nerealist, pe atât de sfâșietor pentru societatea de astăzi.

Alina Rotaru: Fleabag  (serial). Este cel mai bun exemplu de umor inteligent, text scris impecabil, și de actori care joacă de parcă nu ar juca, atât sunt de buni.

Dana Rusu: Upstart Crow (serial). Este un sitcom englezesc, care vine cu propria lui versiune despre viața și opera lui Shakespeare. Cunoscătorii dramaturgiei lui vor râde fără oprire.

Cătălin Babliuc: Modern Family (serial). Sunt la al 10-lea sezon şi e la fel de fresh ca la început.

Paul Cimpoieru: Orice film de Woody Allen, dar mai presus Everything You Always Wanted To Know About Sex * But Were Too Afraid To Ask

 3) Un film/ serial pentru pasionații de adrenalină, mister sau pur și simplu intrigi întortocheate

Diana Cavallioti: A Vigilante (film). Revenge movie-urile sunt preferatele mele. Mai ales când filmul e și cu pădure, și cu zăpadă, și cu puține personaje. Vă va răcori vara.

Dana Rusu: Sherlock (serial). E un serial scris impecabil, care reînvie opera lui Arthur Conan Doyle. Cuplul de actori Benedict Cumberbatch – Martin Freeman funcționează perfect, eu nu am putut să îmi iau ochii de la ei. Chiar dacă știi pe de rost toate aventurile lui Holmes, serialul tot te surprinde și nu te lasă să clipești, de frică să nu ratezi vreun indiciu important.

Alina Rotaru: Ozark (serial).

Cătălin Babliuc: The Boys (serial). O atmosferă complet diferită de toate serialele cu super eroi de până acum, un scenariu foarte bun, cu un ton apăsător şi mult sânge.

Paul Cimpoieru: Aici e mai greu…. mai bine mai vedem încă un film marca Woody Allen.

4) Un film/ serial care v-a marcat sau ajutat într-un fel sau altul

Diana Cavallioti: Dangerous Liaisons (film). Glenn Close e fermecătoare. Vă invit la spectacolul „Legături primejdioase” (regia Cristi Juncu) la Teatrul Mic, ca sa vedeți de ce mi-a plăcut și filmul.

Dana Rusu: Three Billboards Outside Ebbing Missouri (film). Am terminat de văzut filmul, m-am oprit, m-am uitat în jur și l-am mai pus o dată. De câțiva ani buni nu mai fusesem impresionată de filmele nominalizate la Oscar și nici de reprezentațiile actorilor nominalizați. Apoi, am văzut acest film… and there was hope! În primul rând, este o partitură pe care orice actriță și-ar dori să o joace, și nimeni nu cred că ar reuși să facă o treabă mai bună ca Frances McDormand, care e hipnotizantă în acest rol. Fiecare gest, fiecare privire spune ceva despre personajul ei, este o lecție de construcție a unui rol pentru orice actor.

Alina Rotaru: The OA (serial). Pentru că are o poveste care se dezvoltă pe multe planuri în paralel, pentru că actoria este dusă la extrem cu maximă încredere și nebunie, pentru că arată cât de mici suntem în univers, dar cât de mari sunt acțiunile noastre și pentru că mi-a dat chef să joc mai implicat.

Cătălin Babliuc: The Sopranos (serial). Gandolfini mi-a dat şah mat. E atât de puternic în rolul de Naş, o brută, capul mafiei, fără să facă nici un efort ca actor. Plus latura sensibilă, cu care m-a câştigat complet. Rămâne unul din cele mai bune seriale făcute vreodată. În galaxie.

Paul Cimpoieru: La Grande Bellezza (film). Prin filoanele de frumos pe care le aduce Sorrentino (muzică/ imagini), te incită să cauți frumusețea din tine și din jur. În plus, ca regizor, e enervant de liber în ce face.

5) Un film/ serial pur și simplu de neuitat

Diana Cavallioti: Frankie and Johnny (film). Romantismul acestui film este cât se poate de apropiat de viața noastră reală. Nimic nu este exagerat. Iar interpretările sunt fabuloase.

Alina Rotaru: Cred că serialul Friends va distra multe generații.

Dana Rusu: Good Bye, Lenin! (film). Orice prezentare, oricât de bună, pe care aș putea să o fac acestui film va lăsa de dorit. Trebuie văzut, pur și simplu! Filmul face o comparație între îngrădirea comunismului și iluzia libertății adusă de cultura americană, în timp ce îți prezintă povestea unei familii germane din blocul estic care face această tranziție, după căderea zidului Berlinului. E vorba despre familie, iubire, libertate, manipulare, despre sufletul omului și până unde poate merge el pentru cei pe care îi iubește. Acum vreau să vad iar filmul! 🙂

Cătălin Babliuc: The Haunting of Hill House (film). O imagine extraordinară, cu tonuri reci, cam toate în albastru și verde închis, scenariu impecabil, tensiune, mișcarea camerei de filmat, distribuție foarte bună (adulţi şi copii, toţi), totul e perfect.

Paul Cimpoieru: „Pieta” a lui Kim Ki-Duk, pur si simplu, sau: Pur. Și. Simplu. Dacă mă gândesc la „industria” noastră recentă, am chef sa revăd (fără o ordine impusă): Dragoste 1. Câine, regia Florin Serban; Despre oameni si melci, regia Tudor Giurgiu; Caisă (documentar), regia Al. Mavrodineanu; Charleston, regia Andrei Crețulescu; Cel mai iubit dintre pământeni (întotdeauna!), regia Șerban Marinescu.

*

Actorii care v-au recomandat filme și seriale TV, și în ce spectacole îi puteți vedea:

Diana Cavallioti. Până la toamnă o găsiți în calitate de co-prezentatoare, alături de Dragoș Huluba, la emisiunea „Gala umorului” pe TVR 2. Din toamnă revine pe scenă în „Legături primejdioase”, regia Cristi Juncu (spectacol selectat în FNT 2019) și în „Ținutul din miezul verii”, regia Vlad Massaci, ambele la Teatrul Mic, dar și în turneu prin țară cu „Un bărbat pentru Sara”, regia Claudiu Goga.

Alina Rotaru. Joacă în multe spectacole în stagiunea următoare, printre care „Două liniuțe” și „7 dintr-o lovitură” la Teatrul Metropolis, „Deșteptarea primăverii” și „Romeo și Julieta” la Teatrul Mic, „Mult zgomot pentru nimic” la Teatrul de Comedie și „Visul unei nopți de vară” la Green Hours.

Dana Rusu. O puteți vedea din toamnă în spectacolele „Coriolanus” (Teatrul Bulandra) și „Brâncoveanu și Ivireanul” (spectacol independent).

Cătălin Babliuc. Pe 27 august îl găsiți în distribuția spectacolului „2 liniuțe” la TNB – Amfiteatru, iar din toamnă joacă la Teatrul Bulandra în „Richard al III-lea”, „Zadarnicele chinuri ale dragostei” și într-o premieră, „Pasărea albastră”.

Paul Cimpoieru. Actor, performer, cofondator al companiei de teatru Compania 9. Joacă actualmente în spectacolele trilogiei create și interpretate de el, Ecco HOMO: Homo Americanus, Homo Love și Homo Zeus.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.