5 ANI DE METROPOLIS !
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-ani-de-metropolis/

100 de spectacole, peste 500 de artişti, 1500 de reprezentaţii,  în doar 5 ani de activitate ai Teatrului Metropolis. « Am atins cinci ani împreună. Cinci ani de teatru, cinci ani de întâlniri, cinci ani plini de bucuria pe care actul teatral o sădeşte adânc în sufletul oamenilor. Sunt ani în care am învăţat cu toţii […]

Un articol de Andrada Văsii|5 noiembrie 2012

100 de spectacole, peste 500 de artişti, 1500 de reprezentaţii, 

în doar 5 ani de activitate ai Teatrului Metropolis.

« Am atins cinci ani împreună. Cinci ani de teatru, cinci ani de întâlniri, cinci ani plini de bucuria pe care actul teatral o sădeşte adânc în sufletul oamenilor. Sunt ani în care am învăţat cu toţii ce înseamnă să dăm viaţă unui teatru, să-l creştem, să-l iubim şi să credem în el aşa cum credem în noi înşine. Teatrul este poezia desprinsă din carte, devenită omenească. Iar pentru ca minunea să se înfăptuiască e nevoie ca sala să fie locuită. Locuitorii sălilor de spectacol sunt cei cărora le mulţumim pentru viaţă. Ei fiinţează teatrul iar în absenţa lor acesta ar fi doar o sala goală. », declară George Ivaşcu, Manager al Teatrului Metropolis.

Teatrul  Metropolis este unicul teatru de proiecte din Bucureşti şi unul dintre puţinele de acest fel din România. Pe afişele noastre figurează numele celor mai importanţi actori români, dar şi numele unor tineri extrem de talentaţi. Până în acest moment, Teatrul Metropolis a demonstrat nu doar capacitatea de a impune pe piaţă o instituţie de cultură, ci şi necesitatea existenţei sale.
Într-un timp relativ scurt, Teatrul Metropolis a câştigat recunoaşterea  publicului datorită proiectelor sale. Aici au montat regizori celebri precum: Radu Beligan, David Esrig, Aureliu Manea, Alexandru Tocilescu, Olga Tudorache, Cătălina Buzoianu, Sanda Manu, Alice Barb, Victor Ioan Frunză, Tompa Gabor, Laszo Bocsardi, Mihai Măniuţiu, Gelu Colceag, Horaţiu Mălăele, Dragoş Galgoţiu, Felix Alexa, etc.
De asemenea, Teatrul Metropolis şi-a cucerit notorietatea în întreaga ţară, prin turneele realizate sau prin invitaţiile de a participa la festivaluri. În această formulă am realizat şi primii paşi peste graniţă, răspunzând solicitărilor şi aşteptărilor publicului românesc din diasporă.

În cei cinci ani am cultivat programe dedicate atât publicului cât şi artiştilor: Excelenţa în teatru”, “Cultură şi Educaţie prin teatru”, “Tineri creatori”, programe sociale, etc.
Un loc aparte îl ocupă proiectul „ALEEA CELEBRITĂŢILOR”, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Cocor care are menirea de a omagia mari artişti ai scenei româneşti pentru întreaga carieră.

La cei cinci ani de existenţă, Teatrul Metropolis lanseazăZIARUL METROPOLIS  oferind astfel publicului dar şi celorlalte instituţii de cultură o perspectivă asupra fenomenului cultural din România şi nu numai.
ZIARUL METROPOLIS se doreşte a fi o platformă de promovare şi mediatizare a evenimentelor culturale naţionale, născută din nevoia de a se adresa unui segment cât mai mare de public, nu doar din Bucureşti ci şi din ţară, şi de a promova informaţii folosindu-ne de resursele pe care ni le oferă internetul. De astăzi, vă invităm să vizitaţi site-ul nostru www.ziarulmetropolis.ro pentru a fi la curent cu cele mai noi ştiri culturale.

Teatrul Metropolis a crescut. A crescut cu ajutorul spectatorilor, regizorilor, actorilor, întregii echipe care îl ghidează. Vă mulţumim pentru fidelitate, încredere şi susţinere şi pentru mâna de care ne ţinem în drumul nostru către maturitate.
La mulţi ani, Teatrul Metropolis!

15
/01
/24

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își ia cu tristețe rămas bun de la actorul András Csíky, laureat al premiilor Kossuth și Jászai Mari, distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, care s-a stins din viață în data de 13 ianuarie 2024, la vârsta de 94 de ani

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.

11
/01
/24

Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans).