5 întrebări pentru actorii de la Teatrul Metropolis – Alexandra Sălceanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-intrebari-pentru-actorii-de-la-teatrul-metropolis-alexandra-salceanu/

Actorii de la Metropolis răspund la cinci întrebări despre soarta teatrului autohton, într-o perioadă atipică şi delicată pentru scena românească.

Un articol de Ziarul Metropolis|28 iunie 2020

1. De ce v-a fost cel mai dor în timpul celor două luni de stare de urgență?

Alexandra Sălceanu: De  oameni. De activitățile care implică oameni, culmea!  🙂 De prieteni!

2. Credeți că lumea se va schimba în urma acestei pandemii? În ce fel? 

Eu așa sper. Eu sper că vom înțelege cu toții că ne afectăm între noi! Că avem o responsabilitate și față de cel de lângă noi, de fapt față de oricine și orice. Nimic nu ni se cuvine. Trebuie să învățăm ce înseamnă cu adevărat responsabilitate și respect față de tot: față de viață în primul rând – față de oameni, de animale, de natură, de credințele și alegerile celorlalți, față de noi înșine. Cred că trebuie să recreăm armonia în existența noastră.

3. Ce fel de spectacole credeți că vor căuta spectatorii la teatru după această experiență?

Habar n-am. Cred că vor căuta experiențe variate, noi. Cred că va fi mai multă curiozitate ca până acum și mai multă apreciere a actului artistic. Uneori, când ești privat de ceva, cu care erai obișnuit, înveți să-l apreciezi mai mult. Deci presupun că spectatorii vor căuta orice fel de experiență teatrală, tocmai din curiozitatea de a trăi ceva nou. Eu una voi merge cât de des voi putea.

4. Felul dumneavoastră de a vă raporta la teatru s-a schimbat în vreun fel? Credeți că teatrul va arăta altfel după revenirea la normal?

Cred că eu m-am schimbat, așa că probabil s-a schimbat și felul în care mă raportez la multe lucruri, așadar și modul în care percep teatrul. Aștept să mă duc să-l și simt și văd atunci ce e diferit.

Cât despre cum va arăta teatrul după pandemie… nu știu. Încă. Eu cred că toți suntem, cel puțin, un pic altfel decât eram înainte de această perioadă. Dar cumva, simt că e de bine.

5. Dacă ați fi avut o baghetă magică în timpul acestei pandemii, care ar fi cele trei lucruri pe care le-ați fi schimbat sau le-ați schimba de acum încolo?

Baghetă magică? Ar fi fost bine, aș fi schimbat multe, doar că încerc să scap de acest mod de gândire; încerc să nu mă mai gândesc la ce ar fi putut fi altfel. Îmi face rău.  Încerc să fiu foarte atentă la ce e de fapt, la ce e real și să mă bucur din toată inima.

Foto: Florin Ghioca

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.